Love is all around me.

Stii? E frumos sa auzi unele cuvinte de la persoana iubita, chiar daca nu le spune la momentul potrivit. Important e ca le spune, ca momente potrivite pentru anumite cuvinte nu exista. 

Imi place cum sunt acum, mai indragostita ca niciodata, mai iubitoare si intelegatoare decat as fi putut crede. Chiar este diferit, tensiunea dintre noi a disparut si a facut loc sperantei. Cum am spus zilele trecute, si nu am crezut pana acum, dragoste adevarata in zilele noastre nu gasesti, dar mi se demonstreaza din ce in ce mai mult ca aceasta exista. E frumos sa traiesti o poveste de dragoste, ii compatimesc pe cei care nu au parte macar pe jumate din ceea ce traiesc eu. Sau mai rau, pe cei care nu au fost nici macar o singura data indragostiti. Intr-un fel sau altul, atunci cand ai face orice pentru persoana iubita, automat iti dai un sens, pentru ca ajunge ca scopul tau in viata e sa iti faci jumatatea fericita. 

Si am invatat un lucru: ca sa fii cu adevarat fericita trebuie sa gandesti mai putin. Da, nu trebuie sa stai sa analizezi fiecare lucru in parte, sau sa ai asteptari de genul: "Aseara i-am facut de mancare, poate cand ajung acasa gasesc si eu pranzul pus pe masa.", este doar un exemplu, dar daca gandesti asa, o sa fii nefericita. Cel mai bine intr-o relatie este sa simti lucrurile care dragostea ti le ofera, nu sa stai sa le gandesti. Si asta o zic eu, care gandesc extrem mult si analizez orice situatie pana la cele mai mici detalii. Sper sa aibe toata lumea parte de dragoste.

Chip angelic...

Aseara, din lipsa somnului, am inceput sa te analizez. Sa ma uit la liniile corpului tau intr-o lumina difuza si sa vad armonia din ele. Sa iti aud bataile inimii. Sa vad cum spatele tau se ridica, coboara, in urma respiratiei. 

Imi place sa ma uit la tine cand dormi. Sa stau si sa te sorb din priviri, gandindu-ma ca adormi si te trezesti langa mine. Aseara cred ca te-am sarutat de peste 20 de ori. Si stii? Nu pot sa adorm fara sa te simt, fara sa te ating, oricat de certati am fi. Uneori as vrea sa te invalui cu acest sentiment pe care il simt cand te vad, sa simti cum inima iti bate mai tare cand ma vezi, chiar daca nu m-ai vazut de 2 ore. Sa simti cum timpul se dilata atunci cand apari. Sa ti se zbarleasca pielea pe tine cand te sarut.

Eu asta simt pentru tine atunci cand esti langa mine. Toata lumea mi se da peste cap, si nu, nu exagerez cu nimic. Mi-ar placea sa stiu ca si tu simti asta pentru mine, chip angelic.

De dimineata...

Simt miros de parfum... 

Incerc sa imi deschid ochii, mintea mea e inca in ceata. Stau si ma departez de cearceaful mototolit, inca incerc sa constientizez ce zi este, daca este dimineata sau pranz, sau daca chiar m-am trezit. Ma uit la ceas, am dormit destul. Ma uit prin camera, totul e neschimbat. Imi fac curaj sa ma ridic din pat si ma duc la baie. Un miros placut imi inunda simturile: cafea. Ma duc in bucatarie si vad cafeaua pentru mine facuta. "Mersi", imi spun in gand, si un zambet timid imi apare pe fata.

Intru in dus. Las apa sa curga pe mine, sa se duca, sa se duca... Imi place senzatia. Gandul imi fuge la el, ma intreb "Oare ce mai face? O fi bine? O fi mancat?". Mereu ma gandesc la el, chiar daca nu arat. Gandurile imi fug repede cand realizez ca trebuie sa imi fac si baie. 

Ma duc in bucatarie, sa imi beau mult-asteptata cafea. Imi iau o tigara, imi iau si scrumiera langa mine, cafeaua... E perfect asa. Sorb usor o gura de cafea: e mai buna decat de obicei, e dulce, fix cum imi place mie. Dau foc la tigara, trag un fum adanc in piept... Ador cand las fumul sa iasa. Mai iau o gura de cafea: chiar este geniala! De mult n-am mai baut o cafea atat de buna. Simt cum toate simturile mele sunt inundate de tine. Frumos mod de a-mi incepe ziua. Intr-un final imi sting tigara, iau ultima gura de cafea si ma ridic cu greu de pe scaun.

Imi misc cu greu picioarele, dar in final ajung in camera. Simt mirosul lumanarii mele, un miros dulceag, de cafea. De cand e aprinsa? De cand sunt flori in camera mea? Flori intinse peste tot... Ce frumos. Dar unde e el? Inchid ochii. O lacrima mi se prelinge pe obraz iar zambetul acela timid imi reapare pe fata. Simt doua maini care ma cuprind in brate. Ma intorc si il iau in brate cu putere. "Sa nu-mi dai drumul niciodata!" ii zic incet. "Niciodata..." imi raspunde.

Suna ceasul. Ma trezesc speriata. "A fost doar un vis...". Te trezesti si tu, lenes, si iti opresti alarma. Te ador cand te trezesti, asa ciufulit, somnoros, cum esti. Imi vine sa te smotocesc, sa te iau in brate, sa te ciufulesc mai rau. Esti adorabil. Dar nu pot acum, tu trebuie sa te duci la munca, eu trebuie sa dorm la loc, pentru a visa din nou. Pacat ca a fost doar un vis...

Fara titlu.

Am iubit mult, sau poate n-am iubit deloc. M-am indragostit de foarte multe ori, desi de multe ori eram doar... naiva. Am sarutat multe persoane, desi doar la cateva a insemnat ceva. 

De multe ori sunt curioasa ce m-as face fara el. Adica, ne-am desparti, ne-am vedea fiecare de viata lui si aia e. Dar de fapt n-ar fi asa. E dubios ca oricat de mult ne-am certa si oricat de mult ne-am dispretui pe moment, nu avem cum sa ne despartim. Nu avem cum. Suntem ca doua piese dintr-un puzzle, odata ce au fost potrivite, n-au de ce sa se desparta si continua restul puzzle-ului, viata. As vrea uneori sa stie cat de mult il iubesc, cat de mult inseamna pentru mine si ce se intampla cu mine atunci cand il vad, cand il simt, cand ma saruta, cand ma alinta... Sunt ca o fetita din liceu, indragostita de cel mai tare tip din liceu. Fix asa ma simt. Stiu ca e in multe feluri, dar e al meu si eu il iubesc cu toate defectele lui. 

In momentul in care vei avea in inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste si vei simti adancimea, incantarea si extazul ei, vei descoperi ca lumea s-a transformat pentru tine. 

Singura.

Poate ai dreptate, ca cer prea mult, ca nu ma bucur de ce mi se ofera, ca fac pe victima, ca ofer prea putin, ca si ca si ca... Lista poate sa continue. Dar, te-ai pus vreodata in locul meu? Te-ai gandit vreodata prin cate am trecut numai ca sa iti fiu alaturi, sa ne fie bine? Si nu, nu e repros, chiar nu vreau sa iti reprosez nimic, dar pur si simplu vreau sa iti explic niste chestii. 

De 2 zile m-am trezit cu ochii umflati de la plans, iar in astea 3 zile am suferit cat n-am mai suferit de anul trecut. Imi cunosti slabiciunile si doare al dracului de tare cand profiti de ele. Si stii ce doare cel mai tare? Ca ma lasi. Ca nu poti si tu sa spui o data in viata ta: "Stai." Urmele de pe mana mea spun cat de tare ma doare in interior, pentru ca a fost prea mult. Mda. Se pare ca am zis bine ca dupa fiecare perioada d-asta fericita din viata mea, cand toate au fost, cel putin din partea ta, de vis, trebuie sa urmeze si un haos total. As vrea sa vrei mai mult, as vrea sa ma ridici atunci cand sunt cazuta, as vrea sa imi fii alaturi, mai ales acum, cand de 4 zile am fost doar o persoana oarecare pentru tine, as vrea sa fii langa mine si sa ma faci sa ma simt ca sunt a ta, mai ales ca acum, sunt mai singura ca intotdeauna.

Sunt a dracului de slaba, bagami-as pula.

Dragostea te transforma.

Va veni o zi in care vei vedea tot ce pana astazi nu ai avut ochi sa vezi. Va veni o zi in care o sa spui: "Ai avut dreptate." Va veni o zi in care o sa iti deschizi ochii si inima indeajuns sa vezi ce si cine sunt cu adevarat, pentru ca, desi ti-am aratat prin multe feluri cine si ce sunt, m-ai acceptat asa cum sunt, dar in acea zi nu o sa-ti vina sa crezi ce ascund in sufletul si inima mea. Poate fi coplesitor modul in care te iubesc, poate este prea mult pentru tine, dar nu pot sa fiu altfel. Nu pot sa ma schimb si sa iti arat mai putine. Va veni o zi in care iti voi arata si iti voi spune ce nu am avut curajul pana acum, dar mai este timp pana atunci. Pana atunci mai ai de descoperit, pana atunci trebuie sa te multumesti cu ce ai, pana atunci va trebui sa te pregatesti, ca daca se intampla sa ma "transform" si te prind nepregatit, nu ai putea sa rezisti. 

Pana atunci sunt fericita, incerc sa ma acomodez cu mine, mai mult decat sunt acum, pana atunci te iubesc. Si te voi iubi mereu, iti jur. Recunosc ca m-am indragostit permanent si iremediabil de tine, iar o parte din tine merge cu mine oriunde ma duc si eu. Dragostea te transforma.

One shot for my pain...

Imi place sa ajut lumea din jurul meu, prietenii, cine apeleaza la ajutorul meu, fac asta cu mare placere. Dar in schimb, nu primesc nici macar un sfert din cat dau. Uneori stau si ma gandesc ca nu am o prietena pe care sa o sun la 3 dimineata si sa ii zic: "Plang...", iar ea chiar sa ma linisteasca, aud decat simplele si banalele: "Hai, gata, e ok, o sa treaca totul." Mda, mersi mult. De aceea am preferat sa fiu pe cont propriu, iar atunci cand am nevoie de cineva sa ma asculte, iau o foaie si incep sa scriu. Foaia ma asculta mereu, nu imi reproseaza nimic niciodata, dar parca tot nu e la fel. Nu, nu ma plang, imi e bine asa cum sunt, ma limitez doar la ce am, m-am adaptat deja. Ma ascund in melodii, versuri si texte atunci cand nimeni nu e capabil sa ma asculte. Am nevoie doar de un pix si o foaie. Atat. Prefer sa-mi fumez singura tigara si sa-mi beau la fel de singura cafeaua, decat ca altii sa aibe impresia ca ma rog de ei sa vina cu mine. Si cel mai ciudat este ca nu sunt o fire singuratica, dar nu mai am nevoie de altii sa ma asculte, cand singura imi astern gandurile in ordinea pe care o vreau, si nimeni nu ma judeca. 

In acest amalgam de ganduri si fapte, am nevoie de cineva care sa ma ajute sa ma ridic atunci cand sunt la pamant, si fizic si psihic, am nevoie de cineva care sa ma sprijine cand nu gasesc ajutor, vreau sfaturi atunci cand gresesc, caut o persoana alaturi de care ma pot maturiza, caruia sa-i fiu alaturi si fara de care nu pot sta. Toata lumea are nevoie de acest cineva. Pentru mine, cel mai greu lucru pe care pot sa-l cred este ca am gasit aceasta persoana, o fiinta care este combatibila cu ce am eu in minte, care desi nu este persoana perfecta, este perfecta pentru mine, cu bune si rele.

In mod inconstient am nevoie de el mai mult decat orice, doar pentru ca vreau sa-l vad maturizandu-se alaturi de mine, sa invatam fiecare din greseala celuilalt, sa il simt alaturi si sa ii vad ochii stralucind de fericire. Probabil, cea mai mare multumire pentru o persoana care iubeste este ca persoana iubita sa fie fericita din cauza ei. Din punctul meu de vedere, acest lucru te face sa uiti de toate nemultumirile si insecuritatile tale, ceea ce duce la multumirea de sine, te face fericit cu tine insuti, oricat de demoralizat ai fii. Este un sentiment placut, acela de a fi important pentru cineva, sa stii ca o persoana are nevoie de tine, nu pentru ceva anume, ci de tine ca un tot. Te face sa te gandesti: "Uite ca sunt importanta pentru cineva, nu sunt inutila...", sau cel putin asta e doar gandirea mea si atat. 

Si totusi, sunt singura, dar am cea mai importanta persoana alaturi, vreau dar nu vreau mai mult, sunt intr-o continua schimbare si visez mult, foarte mult... 

My angel ♥

Si nu inteleg cum poti sa faci din mine ce vrei. Atatea sentimente puse, atatea sacrificii… Am cedat, am cedat in fata ta, si uneori imi pare rau. Pentru ca nu mai sunt cine eram, si poate acum imi era mai bine. Dar dup-aia imi amintesc cat te iubesc, si cum imi place sa te tin in brate, si cum ma alinti, si … Oh Doamne, toate atingerile, si toate saruturile, si se duce orice gand. Si frate, te iubesc, mai mult decat orice, si mi-ar placea sa te iau de mana si sa te fac sa zbori. Sa lasam totul in urma si sa fim doar noi, doi copii care se iubesc pana la cer si inapoi, si nu si-ar da drumul la mana orice s-ar intampla. Imi place sa cred ca iubirea noastra e speciala, chiar daca tu nu crezi, dar lasa-ma in damblalele mele sa traiesc in lumea mea, unde eu sunt o fata speciala, si prin “speciala” ma refer iubita de catre tine.  Pentru ca imi place cand ma faci sa simt asta, cand simt ca toata lumea e a mea doar din cauza ca te am pe tine. Oh Doamne, as putea sa stau ore in sir ca sa scriu tot ce simt pentru tine, as putea sa scriu o eternitate despre noi si nu m-as putea satura, si nici termina vreodata. Esti ingerul meu intr-o lume in care haosul domina, si vreau sa te am langa mine pentru eternitate. Te iubesc.

Vise...?

De cand suntem mici visam la anumite lucruri. In special la viitor. Majoritatea fetelor viseaza ca intr-o buna zi, printul lor fermecat o sa vina la ele, incalecat pe un cal alb cu parul de matase, printul, blond cu ochi albastri, zambind fermecator, iar ele or sa se indragosteasca iremediabil la prima vedere, de la prima privire, prima atingere, si or sa traiasca cu el toata viata. Intre timp, ele au o slujba bine platita, cu care sa-si poata permite toate hainele in tendinte, farduri, parfumuri, plus o casa cu o gradina plina cu flori care mai de care mai colorate si parfumate, si piscina in spate care are si topogan. Cand vin acasa de la munca sa se puna pe un sezlong in constumul lor de baie, probabil ceva cu animal print, si sa le aduca servitoarea cocktail-ul lor preferat, in timp ce acel print despre care vorbeam mai devreme le unge cu crema autobronzanta.

Eh, ce viata. Eu de exemplu, nu visam la nimic din toate astea. Eu pur si simplu vroiam... Vroiam de mica sa ma descurc singura. Sa stiu ca nu depind de nimeni, sa stiu ca am libertatea pe care o vreau, sa stiu ca am pe cineva care sa il iubesc si sa ma iubeasca, si care sa fie cu mine la bine si la greu, si... Nu stiu. O slujba care sa imi placa? Mda, cam asa ceva. 

Nu pot sa spun ca eu, in momentul de fata, sunt nemultumita cu viata mea, este destul de buna, sunt linistita, sunt fericita, dar ca la orice persoana, mai sunt si suparari, si cazaturi, tot felul de obstacole pentru a fi mai puternic. In momentul de fata, singura "dorinta", sau mai bine zis, "vis" din copilarie care mi s-a si indeplinit, este acela de a gasit pe acel cineva cu care sa pot sa stau, si sa il iubesc, si sa ma iubeasca. E ciudat, ca atunci cand venea vorba de baieti, vroiam pe cineva care... cum sa zic eu... sa am siguranta zilei de maine, sa stiu ca ma pot baza pe relatie, sa stiu ca pot sa imi vad viitorul cu el, si uite ca mi s-a indeplinit visul. Stau cu un baiat care merita tot ce-i mai bun, il iubesc, ma iubeste si el pe mine, si ma indragostesc pe zi ce trece si mai mult de el, desi stau 24 din 24 cu el. Tot timpul. Nu pot sa dorm o noapte fara sa il iau in brate, sau fara sa il ating macar, si tot felul de lucruri de indragostita cu care as putea continua dar stiu ca vreau sa scriu despre altceva.

Asaa, deci. Chiar ma intreb cum o sa arate viata mea cam in... 5 ani. Liceu terminat, munca, facultate. Poate o sa am un loc de munca bun, unde sunt platita bine, poate o sa am casa mea de care sa am grija, poate chiar o sa fiu o mama tanara. Stau si ma gandesc ce-mi rezerva viitorul, dar nu vreau sa ma grabesc; vreau sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata si sa fiu pregatita pentru tot ce o sa vina.

2012.

O Doamne, a trecut un an. Cu bune, cu rele, a trecut inca unul. Am avut persoane speciale langa mine anul asta, carora vreau sa le multumesc. Fara ele nu eram ceea ce sunt astazi. Acele peroane m-au format, chiar daca pe unele le-am pierdut. Asta e, viata merge inainte.

Cu bine, cu greu, am reusit sa trec anul cu zambetul pe buze, alaturi de niste persoane speciale, cu care m-am simtit foarte bine. Si cine s-ar fi gandit ca eu o sa fac o vizita bunicilor la 1 fara 20? Nu eu, in nici-un caz. Am ras, am plans, m-am bucurat, m-am suparat, am iubit, am urat. Ca in fiecare an.
Ce e mai special la anul acesta este ca m-am maturizat intr-un timp foarte scurt. Eu, fata care eram doar o copila, m-am schimbat enorm. Rad, glumesc, am crize de ras, dar percep lucrurile diferit. Oricum, azi a fost o zi speciala, ma rog, ieri, ca e trecut de 12. A fost ziua in care am inceput un an nou, si ziua in care fac 8 luni cu Razvan. Chiar daca e ceva mai putin "wow", pentru mine chiar e special. As putea sa stau toata noaptea sa vorbesc despre acest subiect, dar o sa imi las si subiecte de discutie pentru alte posturi.
Sper ca sa-mi iasa tot ce mi-am propus pe anul asta, pentru ca am o gramada de lucruri in minte. Si planuri. Si cate si mai cate. Pana la urma mai sunt 3 luni si 6 zile si vine majoratul meu. Cat de repede trece timpul... O Doamne!

Post 2 in 1.

Nu stiu ce s-a intamplat cu mine in ultima luna. Para nu as fi eu. Parca... altcineva ar gandi si eu as fi doar o papusa. Imi pare rau. Imi pare rau ca m-am schimbat aiurea, si nu stiu de ce. Cand imi mergeau si mie bine pe toate planurile, trebuia sa mi le stric tot eu singura, ca si cand tot eu m-as fi saturat de fericire... O Doamne, nu stiu.
Imi cer scuze persoanelor pe care le-am ranit din proprie prostie si nestiinta. Imi cer scuze persoanelor pe care le-am ranit cu nici-o intentie. Imi cer scuze mie ca am devenit asa. Voi redeveni la fel, nu, mai buna decat am fost, si voi lupta in continuare pentru ceea ce-mi doresc. Voi aprecia si mai mult clipele petrecute cu cei dragi si imi voi pune ordine in ganduri. Deja am realizat unele lucruri care nu se leaga si le voi schimba. Pana la urma, nu am de ce sa ma schimb.

Acum, schimband subiectul, iarna asta, luna asta, am fost de 2 ori la munte, mi-am facut damblaua si m-am dat cu sania pe partie [nu, nu stiu sa schiez si nici sa ma dau cu placa], si m-am si relaxat, desi am plecat obosita, nedormita... A fost totul frumos, peisajele de vis, zapada. Frumos.

Acum revenind la subiectul anterior, ca mi-e lene sa dau in sus ca sunt pe telefon, vreau sa iti multumesc tie, Razvane, ca ai fost langa mine ai mi-ai acceptat toate nebuniile. Ti-am promis un lucru, de fapt l-am propus, si o sa ma tin de el. Nu sunt oarba, incerc sa nu vad unele lucruri, nu sunt proasta, doar fac pe proasta. Stiu ca am gresit, si imi pare rau. Te iubesc...

Munte.

Am ajuns cu bine la munte. E geniala vremea, cer senin, nici macar un nor pe cer. Dar oboseala ma cam doboara, si foamea la fel. Eu care nu mananc deloc, decat asa, sa zic ca mananc, sa zic de doua ori pe ziua de azi ca mi-e foame? N-ai sa mai vezi asta, cel putin nu acasa. Zona este foarte frumoasa, imi aminteste de copilaria mea. Frunzele de culoare caramizie pe munte da o atmosfera minunata, caldura afara, persoana pe care o iubesc langa mine. Ce pot sa cer mai mult de atat?
Azi am fost intr-o mica expeditie pe munte, cetatea Poienari, 1480 de scari de urcat. Panica. Inima imi batea sa sara din piept, pana cand am zis ca nu mai pot si am luat o pauza. Am stat jos vreo 3-4 minute sa-mi revina pulsul, am facut poze, m-am catarat pe unde am putut si aia a fost.
Ma intreb ce o face Patricia, ca si ea a plecat tot azi cu prietena ei cea mai buna la munte. Fiecare si-a luat o mini-vacanta in timpul scolii.
Acum stau linistita la restaurant, fumez o tigara, beau suc, si ma relaxez dupa plimbarea de azi. Frumos.

He blew my soul away.

Postul asta vroiam sa il scriu de acum doua zile, si tocmai azi, ca stau acasa, m-am gasit sa-l scriu. Deja am scris 3 posturi in 3 zile. Daca continui asa o sa fac record.

Stau la birou si beau un ceai cald. Vorbesc cu Irina prin mesaje, dar gandul imi este incontinuu la o singura persoana. E ciudat modul in care o persoana poate sa iti schimbe viata in doar cateva luni. E ciudat ceea ce simt atunci cand il privesc, cand il tin in brate, cand il sarut. E ciudat cum eu, doar o simpla fata, care nu credea in dragoste, iubeste cu toata fiinta ei.
Ma uitam zilele trecute prin telefon, si am o chestie care a salvat mesajele de un an, de prin aprilie chiar. Neavand ce sa fac, am inceput sa le citesc. Pe atunci eram cu altcineva, si stateam, citeam, si ma gandeam: Doamneee, cat de proasta puteai sa fii! Adica... Eram un copil, cum sunt si acum, dar atunci nu aveam minte absolut deloc.
Ma rog, mai iau o gura de ceai si ma uit pe tavan. "Oare ce mai face?..." imi apare in gand. Da, sunt indragostita maxim, si iubesc cu toata fiinta mea. M-am daruit complet lui si cel mai important, i-am daruit inima si sufletul meu.

Plimbare.

Plimbare in parc, seara. Liniste, racoare. Cea mai buna metoda pentru a te linisti. Iar cedez, iar o sa cad, desi sunt constienta ca ma trezesc. Dar... nu. Nu am cum sa nu ma ridic.
Mii de ganduri incurcate imi treceau prin minte, in timp ce ma plimbam, cu tine de mana, in timp ce tu puneai muzica. La un moment dat plangeam... Posibil din cauza melodiei, si din cauza amintirilor, amintiri ce imi treceau prin fata ochilor. Imi revedeam viata in fata ochilor, incercand sa rezist tentatiei de a plange.
E greu sa te abtii sa plangi. Mai ales cand ai tinut in tine multe lucruri si chiar ai nevoie sa-ti versi lacrimile. Asta am incercat eu sa fac, dar tot mi-au scapat cateva lacrimi. Desi par o tipa nebuna, insensibila, rece, neinteresata de nimic, ma afecteaza totul in jurul meu. Ma afecteaza absolut totul. Si nu inteleg de ce am devenit atat de sensibila. Poate pentru ca am o limita. Poate pentru ca m-am saturat sa aud aceleasi lucruri mereu. Nu stiu.
Plimbare, imi misc picioarele agale, te tin de mana si bate vantul. Nu credeam ca chiar o sa vii cu mine, pentru ca a fost ceva spontan. Stiam totusi ca nu o sa ma refuzi, si aveam nevoie de relaxarea unei plimbari prin parc, aveam nevoie sa ma descarc. Mersi.

We found love in a hopeless place ♥.

Aseara, stateam in pat si ma gandeam doar la un singur lucru: el. Atat. Asta fac mereu, fie ca sunt in masina, in metrou, la scoala sau acasa. Desi stiu ca stau in fiecare zi cu el, desi stiu ca imi petrec fiecare clipa libera cu el, atunci cand fiecare se duce la casa lui, sau la treaba lui, parca lipseste ceva. Parca... Parca mi se face dor. Aseara, ca in fiecare seara cand nu dorm cu el, mi-am luat in brate ursuletul si ma gandeam cat de bine ar fi sa il am langa mine in fiecare seara, sa adorm pe pieptul lui, tinand-ul in brate, sa il simt langa mine.
Nu pot sa cred ca sunt atat de fericita. Azi, de exemplu, la scoala, am plans de fericire. Si nu o data, de doua ori. Si dansam prin clasa, si eram in al noua-lea cer. Nu mai conta nimic, nimeni. Conta doar faptul ca ma gandeam la el, ma gandeam la ochii lui, la buzele lui, la vocea lui, la el. Atunci cand sunt cu el, totul din jur dispare, totul se rezuma doar la el. E un vis, vis devenit realitate. Cand ii aud vocea, ma simt hipnotizata, nu mai aud nimic. Cand ma gandesc la el, un zambet imi apare pe fata si ma face sa uit de toate problemele, cand sunt in bratele lui, ma topesc toata si ma rog ca clipa sa dureze mai mult, cand ma saruta, nu-mi mai simt picioarele, nu mai traiesc in lumea asta, deja plutesc de fericire.
Nu credeam ca o sa intalnesc vreo persoana, mai ales un baiat, care sa semene atat de mult cu mine, dar sa fie atat de diferit. Nu credeam ca o sa mi se intample vreodata asa ceva. Nu credeam ca o sa plang de fericire si sa am o asa stare de bine. Nu credeam ca o sa iubesc prea curand un baiat cum te iubesc pe tine.
Da, sunt mega-hiper-super-extra indragostita de tine, si nu inteleg cum e posibil. Si acum, desi esti la cativa metri distanta de mine, vreau sa te tin in brate si zambesc ca o proasta gandindu-ma la tine. Te ador. Te iubesc. Nu am cuvinte sa descriu ceea ce simt pentru tine. Nu s-au inventat atatea cuvinte ca sa ma exprim cum trebuie. Pur si simplu cand te vad, cand esti langa mine, sunt moarta. Nu mai gandesc, doar simt. Te simt. Nu stiu cum reusesti sa faci asta, dar iti iese de minune.

TE IUBESC!

Spital.

Uhu! A doua oara in viata cand mi se fac perfuzii. Ce dragut. Si stateam eu aseara frumos, mi se facea perfuzia, si ma uitam la Naruto. Dragut. Asistenta mi-a spart si o vena, dar nu mi s-a invinetit.

Asa, ca sa o iau cu frumosul de la capat, aseara, in urma unei decizii "intelepte" am ajuns la spital. Pe mine de 3 zile ma durea burta incontinuu, si nu mai puteam. Plangeam de duere. Si ma rog. Mi-au bagat perfuzii, mi-au facut analize. Chestii d-astea. Acum tre' sa iau medicamente si sa tin regim. Genial. Mi-am facut deja planuri cu ce pot sa mananc. Whateva'. Mi-e lene sa mai scriu si mi-e sa nu apas pe taste prea tare ca sa-l trezesc pe Razvan. Ii multumesc din suflet ca a venit cu mine aseara.

Amin am spus.

Idei idei idei... N-am nici-o idee. Asta o sa fie iar un post de aberatii acute grave facute la plictiseala. Am facut azi in clasa versuri. Mi se par stupide, pentru ca nu-mi place cum imi ies versurile in romana. Imi plac mai mult in engleza, dar daca totusi, eram in ora de romana, macar sa le scriu asa. Ma rog.

Stau si ma uit pe pereti si ma gandesc despre ce as putea scrie... Mi-ar placea sa stau singura, cu cineva, si asta imi aduce aminte de ceva ce am scris in clasa. Dar nu stiu daca ar fi bine sa scriu pe blog sau nu, dar de ce nu pana la urma?

"Mi-ar placea sa stau cu cineva, cu un el, pe care sa-l iubesc, sa stiu ca impart totul cu el, toate grijile, toate dezamagirile, toate marile bucurii, toate reusitele, tot. Vreau sa stiu ca un el ma asteapta mereu acasa, cand eu vin mai tarziu de la munca, pe mine, ca asteapta sa ma vada, desi stam impreuna. Vreau ca eu sa stau pe canapea, mancand popcorn, uitandu-ma la film, vazandu-l ca intra pe usa, se dezcalta, si vine la mine si imi da un sarut scurt si dulce. Mancarea il asteapta pe masa, il astept pe canapea ca sa manance si sa vina la mine sa ma ia in brate, si sa ma pierd in bratele lui. Mergem amandoi in dormitor. Eu imi dau jos halatul de baie pe acre il aveam pe mine si ma bag in pat. El se schimba, se baga in pat si ma ia in brate. Ma ghemuiesc la pieptul lui si pot sa dorm fericita acum..."

Da, stiu, sunt o romantica incurabila. Sunt o proasta incurabila. Amin.

Tic-tac.

Tic-tac, tic-tac. Ati observat cat de derutant este timpul? Atunci cand esti fericit, vesel, te simti bine, timpul trece pe langa tine. Atunci cand esti sictirit, obosit, trist, timpul iti face in ciuda si trece mai incet, parca vrand sa te vada ca zaci in agonie. Pentru mine timpul nu mai are nici-o relevanta. Zilele trec la fel de greu, orele trec la fel de repede. Nu ma mai intereseaza.
Numai cand sunt cu anumite persoane, timpul meu zboara. Si ma bucur atat de mult ca petrec timpul cu ei, decat sa mi-l pierd pe alte cacaturi, ca pana la urma timpul nu se mai intoarce. O data ce ai facut, sau n-ai facut un lucru la timpul potrivit, pa. Trenul a plecat. Si dintr-un subiect pot sa o dau foarte frumos in altul, dar nu vreau. Vreau sa scriu acum despre timp. Despre timpul pierdut pe lucruri care... nu-si aveau rostul. Pe timpul pe care il pretuiesc cand sunt cu el, cand sunt cu prietenii mei, cand sunt cu mama. Timpul este important, incearca sa nu-ti pierzi timpul cu ceva care nu merita. Mai bine te gandesti ce vrei cu adevarat in viitor si iti folosesti timpul pentru a te ajuta sa ajungi acolo.

[Timpul este o miscare continua, fara nici un moment de ragaz, si el nici nu poate fi conceput altfel.]

O singura persoana...

E atat de simplu de pierdut increderea, de a-l pierde pe cel de langa tine, de a pierde tot.
Pentru unele persoane, un anumit "cineva", ori un "el", ori o "ea", e motivul perntru a fi fericite, de a fi euforice, de a ajunge in rai, atunci cand sunt cu "cineva"-ul respectiv.
Este ciudat ca acest lucru se aplica si pentru mine. Nu mi-as fi putut imagina ca o sa ajung as fiu asa. Sa ma schimb atat pentru o persoana, sa iert si sa trec peste lucruri pe care le credeam de neiertat, si pe care ziceam ca nu o sa le ieri la persoana cu care voi fi. Dar uite ca le-am iertat si am acceptat unele lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le accept. De ce?
De ce am pus atata suflet intr-un timp atat de scurt? De ce nu pot rezista o zi fara sa-l vad, sa-l sarut, sa-l privesc in ochi si sa-i zambesc? De ce atunci cand sunt cu el sunt fericita? De ce? Imi trec atat de multe intrebari in cap, la care nu le gasesc raspunsuri...
Doar cand ma gandesc la el imi bate inima mai tare, incep sa zambesc ca o proasta, cand ii vad numarul pe ecranul telefonului parca simt cum toti fluturii din burta o iau la goana in tot corpul meu, iar atunci cand il vad, il iau in brate, il sarut, totul in jurul meu dispare si ramanem doar noi doi. Noi doi. Doua persoane care suntem atat de diferite, dar totusi atat de asemanatoare. Doua persoane care... Doua persoane.
Si acum zambesc ca o proasta pentru ca ma gandesc la el, ma gandesc ca, intr-un fel sau altul, e al meu. Pe mine ma face fericita in fiecare zi, in mod inconstient. El nu realizeaza cat inseamna pentru mine, ce efect are asupra mea, cum ma simt cand sunt cu el.
Intr-o perioada credeam ca o sa fie ceva de moment, ceva temporar. Trec cateva zile, trece o saptamana, trec doua, vad ca nu-mi trece starea de bine, de fericire... E ciudat. E singurul baiat cu care ma simt "eu" cu adevarat in prezenta lui, singurul baiat pentru care simt ceea ce simt, singurul baiat pentru care chiar sunt in stare sa fac multe. As vrea sa fie asa in fiecare zi. Sa stau cu el, sa-l iau in brate, sa-l simt langa mine. E singura persoana cu care as sta non-stop si nu m-as satura de ea. Nu stiu. As sta langa el incontinuu fara sa ma plictisesc.

"Pentru o lume intreaga esti un simplu om, dar pentru un om insemni o lume intreaga..."

Noi.

Crede-ma ca as fi vrut sa-ti mai fi spus multe. Dar toate gandurile s-au risipit prin rasetele noastre. Dar tot o sa le spun.
Scuze ca sunt asa "ciufuta" de obicei, dar crede-ma, asa e firea mea. Si vreau sa stii ca de obicei, cand sunt cu tine, pur si simplu uit de lumea din jur, pur si simplu uit tot ce ma doare, tot ce ma framanta, toate supararile. Le uit doar pentru ca sunt in prezenta ta, si sunt fericita.
Ma faci fericita, pur si simplu ma pierd cand ma iei in brate si te simt doar pe tine. Tot ceea ce e in jur dispare incetul cu incetul, si eu intru in lumea mea, unde suntem doar noi doi. Noi doi. Fericiti. Unde totul dispare, si e totul un vis.
Stiu ca iti gresesc mult, ca sunt dificila, enervanta, suparacioasa, ciufuta, dar nu vreau sa fiu asa. Incerc sa ma schimb, pentru amandoi, uneori imi iese, alteori nu. Inca gresesc, pentru ca nu sunt perfecta, ca sa-mi reuseasca totul. Crede-ma ca incerc din rasputeri sa incerc sa nu ma mai doara unele lucruri, sa nu ma mai afecteze asa de mult, dar nu pot. Pentru ca te implic pe tine, si nu vreau sa mai suferi. Nu vreau sa te mai vad suferind. Gata.
Si iar ma risc sa scriu, pentru ca unele lucruri nu vreau sa le zic, de fapt, mi-e frica sa le zic, si poate o sa scriu asa mult si bine. Dar nu conteaza.
Incearca sa vezi totul cu alti ochi, incearca sa fii mai optimist. Ai vazut ca nu doare daca te bucuri de lucrurile marunte care ti se ivesc. Nu doare sa crezi in tine, si in mine. Pentru ca pana la urma suntem noi. Nu stiu a cata oara e cand iti zic asta, dar... Pe tine te vreau, si nu renunt la tine. Tine minte asta.
Si sa stii ca de multe ori nu ma gandesc la binele meu, ma gandesc la binele tau, la sentimentele tale, la ce simti tu, la tine. Prefer sa te stiu pe tine fericit, pentru ca imi da o stare de bine. Ma simt si eu fericita cand tie ti-e bine.
Si vroiam sa-mi cer scuze pentru asta-seara. Nu stiu de ce am reactionat asa. Chiar nu vroiam. Chiar nu realizam. Chiar ... Imi pare rau. Nu vroiam sa iasa asa.
Si iti multumesc pentru tot. Absolut pentru tot.

[Te iubesc.]