Singura.

Singura. Asa am fost mereu. Dar acum ma simt mai singura ca niciodata. Desi am familia si prietenii langa mine eu ma simt singura.

In momentul asta imi bag pula in tot si in toate. Nu mai vreau nimic. Nu mai vreau pe nimeni. As vrea sa ma inchida cineva intro camera si sa raman acolo. Fara sa mai vad soare, nori, cer, ploaie...

De ce numai eu?

Ceva nou.

Iam zis lu mama ca vreau sa incercam ceva nou. Ca vreau sa fim intro zi doar noi doua. Sa ne plimbam, sa ne comportam ca doua prietene. Sa fumez cu ea, sa injur, sa nu tinem cont pentru o zi ca suntem mama si fiica. Ar fi frumos, cel putin pentru mine, sa stiu ca macar un parinte sami fie alaturi, si sa vorbesc cu ea ca de la egal la egal.

Ar fi frumos sa radem, sa ne tinem de mana, sa ne plimbam, cum faceam o data... Mie dor de zilele in care eram o copila. Mie dor de zilele in care nu ma certa mama pentru orice fleac. Si mai ales, mie dor de zilele in care mama ma lua in brate, ma pupa si imi zicea te iubesc.

Trecut?

Ma uitam la pozele cu mine din trecut, acum 2 asu 3 ani. Pur si simplu nu cred. Numi vine sa cred. Cat am putut sa ma schimb. In seara asta tata mia spus ca mam schimbat enorm, ca nu mai are incredere in mine, ca ma crede in stare sa consum droguri. Doar din cauza curiozitatii.

Uneori ma gandesc, ma gandesc... Cum ar fi fost daca eu eram tot la fel de cuminte, tot la fel de... copila. Adica, e greu sa ma gandesc cum am putut sa fiu atat de cuminte... Atat de diferita. Nu pot sa cred ca acea copila care eram am devenit eu.

Atunci eram... Mica. Am crescut. Experientele prin care am trecut mau maturizat. Lumea din jurul meu ma maturizat. Dar totusi... As putea spune asta despre toata lumea. Dar... Eu... Eu nu ma recunosc. Gen, atunci eram... Eram. Adica, pur si simplu eram un copil. Si nu imi trecea prin cap ca o sa ajung vreodata asa. Nici in cele mai indepartate ganduri ale mele.

Ma rog, o data ce mam schimbat, nu mai pot da timpul inapoi pentru a creste diferit. Pentru a ma dezvolta altfel. Asta e.

Intrebari fara raspuns.

Sunt sigura ca multi dintre noi ne intrebam uneori, "ce ar fi daca...?", sau "cum ar fi daca..." sau tot felul de astfel de intrebari. Dar care nu toate au raspuns.
Imi pun si eu o mie si una de intrebari, la care nu le gasesc raspunsu. Si incerc sa ma gandesc ca e mai bine ca nu le stiu raspunsu.
Acum, moment de aberatie...
Ganditiva ce sar intampla daca am stii raspunsurile la toate intrebarile. Ce sar intampla atunci? Sa stim exact cum a fost creat pamantul, sa stim exact cand murim, sa stim ce se intampla maine, sa stim cand se intampla un accident, sa stim cand se va naste un copil, sa stim ce este dupa galaxia noastra, sa stim ce civilizatii mai sunt in acest univers.
La unele intrebari e scris sa nu le stim raspunsul. Pentru ce am mai trai? Daca nu ne chinuim sa le aflam raspunsul...

Increderea.

Increderea e ceva ce se obtine greu dar se pierde usor. Cu totii stim asta. Dar ce se intampla atunci cand prinzi incredere repede, dar o pierzi greu, sperand ca o sa fie altfel?

Am varsat multe lacrimi azi, si vreau sa ma opresc, sa nu mai fac asta. Dar nu pot. Fiindca tin prea mult. Si nu mai rezist sami tin toate lacrimile ascunse. Pana acum a fost bine... De ce sau schimbat lucrurile? De ce nu putea sa fie la fel ca pana acum? In momentul asta sunt dezamagite de foarte multe persoane, pentru varii motive. Nu ca lear pasa. Sau poate le pasa.

De ce ma dezamageste majoritatea persoanelor? Gen, imi fac o promisiune importanta, si atunci cand ai nevoie de ei te dezamagesc...

Mda, foarte dragut.

Lucruri.

Sunt multe lucruri de care as avea nevoie in momentul asta. Lucruri care ma fac sa ma simt mai bine. O tigara, o imbratisare, o partida de ras, o plimbare lunga, iubire.

Iubire. Un cuvant frumos.

Nu, acum nu stau sa insir dezamagirile mele in dragoste, desi nu am ce dezamagiri sa scriu, deci stati linistiti. In primul rand am nevoie de iubirea prietenilor, o iubire de care sunt dependenta. Fara ea nu pot rezista. In al doilea rand am nevoie de iubirea mamei, care... Care ma dezamageste, dar pe care o dezamagesc si eu. Si imi pare rau de asta. Si in al treilea rand am nevoie de iubirea lui. A cui? Nu stiu a cui. A... lui. O data si o data o sa il gasesc. Un tip care ma merita si pe care il merit. Mai am de cautat totusi.

Post scurt. Lipsa de inspiratie.