"Viata mea nu o sa mai fie cum a fost pana acum. Nu stiu daca ar trebui sa iau aceasta lovitura cu zambetul pe buze sau cu lacrimi, dar o sa fie total diferit. Am plans, o ora, doua, dar cat pot sa plang? Pana la urma eu imi continui viata, si aia e. Tot ceea ce trebuie sa fac acum este sa realizez ce se intampla in jurul meu si sa nu ma schimb. Am trecut eu si peste altele mai rele, acum de ce ar fi diferit? Cu chiu, cu vai, o sa ma descurc, si tot eu o sa ies invingatoare. Trebuie sa-i pastrez pe cei dragi langa mine, pentru ca momentan ei sunt singurii care imi dau puterea necesara de a continua. Viata... Viata e o curva, tre' sa stii s-o futi in gura."
Post scris cam acum o saptamana. Cand da, s-a intamplat ceva grav, dar era de asteptat. Cum am spus, trebuie sa-mi pastrez familia, iubitul, tovarasii, alaturi, pentru ca daca stau ca proasta singura, plang, si sufar ce rezolv? Asa macar stiu ca am persoane care tin la mine alaturi, si ma simt bine cu ei. Nu mai las sa ma afecteze treburi de genu'. M-am implicat prea mult, de fapt aproape deloc, si asta a fost. Pana la urma se putea si mai rau. Am incercat sa fac tot posibilul ca sa fie bine, si nu mie, celorlalti, dar degeaba, pentru nimic. Se pare ca n-am fost facuta sa am un tata. Asta e.
