I never meant to hurt you,
I never meant to make you cry,
But tonight, I'm cleaning out my closet.
Cu versurile astea am spus tot.
luni, 7 iunie 2010
joi, 3 iunie 2010
Pe moment
Vreau o cafea. Cu lapte. Vreau o tigara. Vreau o imbratisare. Vreau un sarut. Vreau sa ies afara.
Astea sunt lucrurile pe care leam vrut in ultimele 5 secunde.
Mi sa spus ca ultimul post a facut pe unii sa planga. Sar putea ca in postul asta sa vars eu lacrimi. Asa ca daca nu vreti sa plangeti, don't read. Sau cel putin asa cred eu.
In primul rand, vreau sa spun ca o iubesc. Cu adevarat. Pe cine? Pe mama. Cred ca ea si fratimiu ar fi singurele persoane pentru care mias da viata. As renunta la orice pentru ea. As face orice numai ca sa o multumesc. Si totusi, eu continui sa fiu la fel, sa fiu la fel de neascultatoare, desi mia spus de multe ori ca trebuie sa ma schimb. Guess what? Nu sa schimbat nimic. Decat sentimentele mele. Acum stiu clar pe cine iubesc, cine imi sunt prieteni, cine merita si cine nu.
Tin minte ca o data am visat ca fratimiu era spanzurat in ciresul din curtea mea. Era o imagine oribila. In ziua aia am inceput sa plang cand mam trezit, si dupaia lam luat in brate pe fratimiu, lam pupat si nu mai vroiam sa ii dau drumul. Am avut grija toata ziua de el atunci. Miera teama sa nu pateasca ceva.
De ce ne atasam atat de mult de unele persoane? Probabil asta ne deosebeste de maimute. De fapt nu. Ceea ce ne deosebeste de maimute e ca avem constiinta, dreptul de a alege, gandim. Nu o sa mint. Am vrut de multe ori sa mor, am simtit de multe ori ca mam nascut degeaba, ca am fost o greseala. Dar dupaia imi apareau in minte mii si mii de imagini. Mama. Tata. Eu.
Numi vine sa cred ca am ajuns cum am ajuns. Nu... Nu ma mai recunosc. Pff. Dar toate lucrurile se intampla cu un scop. Probabil... Probabil e un scop si pentru mine. Dar mai greu in lumea asta. In unele momente chiar stau si aberez, multa vreme, despre ce as vrea sa devin, ce vreau sa fac in viata, cum ma vad peste cativa ani. Ma gandesc cum ar fi sa fiu eu ca mama, si ce sar intampla daca nu as fi o mama buna. Sau mai rau. Ca fiul sau fiica mea sa treaca prin ce am trecut si eu. Asta nu vreau sa se intample. Viata e oricum grea. De ce so ingreunez si eu?
Daca ma intreaba cineva peste 5 minute in postul asta no sami amintesc. Sigur. E un post scris pe moment.
Astea sunt lucrurile pe care leam vrut in ultimele 5 secunde.
Mi sa spus ca ultimul post a facut pe unii sa planga. Sar putea ca in postul asta sa vars eu lacrimi. Asa ca daca nu vreti sa plangeti, don't read. Sau cel putin asa cred eu.
In primul rand, vreau sa spun ca o iubesc. Cu adevarat. Pe cine? Pe mama. Cred ca ea si fratimiu ar fi singurele persoane pentru care mias da viata. As renunta la orice pentru ea. As face orice numai ca sa o multumesc. Si totusi, eu continui sa fiu la fel, sa fiu la fel de neascultatoare, desi mia spus de multe ori ca trebuie sa ma schimb. Guess what? Nu sa schimbat nimic. Decat sentimentele mele. Acum stiu clar pe cine iubesc, cine imi sunt prieteni, cine merita si cine nu.
Tin minte ca o data am visat ca fratimiu era spanzurat in ciresul din curtea mea. Era o imagine oribila. In ziua aia am inceput sa plang cand mam trezit, si dupaia lam luat in brate pe fratimiu, lam pupat si nu mai vroiam sa ii dau drumul. Am avut grija toata ziua de el atunci. Miera teama sa nu pateasca ceva.
De ce ne atasam atat de mult de unele persoane? Probabil asta ne deosebeste de maimute. De fapt nu. Ceea ce ne deosebeste de maimute e ca avem constiinta, dreptul de a alege, gandim. Nu o sa mint. Am vrut de multe ori sa mor, am simtit de multe ori ca mam nascut degeaba, ca am fost o greseala. Dar dupaia imi apareau in minte mii si mii de imagini. Mama. Tata. Eu.
Numi vine sa cred ca am ajuns cum am ajuns. Nu... Nu ma mai recunosc. Pff. Dar toate lucrurile se intampla cu un scop. Probabil... Probabil e un scop si pentru mine. Dar mai greu in lumea asta. In unele momente chiar stau si aberez, multa vreme, despre ce as vrea sa devin, ce vreau sa fac in viata, cum ma vad peste cativa ani. Ma gandesc cum ar fi sa fiu eu ca mama, si ce sar intampla daca nu as fi o mama buna. Sau mai rau. Ca fiul sau fiica mea sa treaca prin ce am trecut si eu. Asta nu vreau sa se intample. Viata e oricum grea. De ce so ingreunez si eu?
Daca ma intreaba cineva peste 5 minute in postul asta no sami amintesc. Sigur. E un post scris pe moment.
miercuri, 2 iunie 2010
...
Sa mor daca stiu ce titlu sa pun la postul asta. Nu stiu cat de lung sau scurt o sa fie. O sa scriu ceva de moment.
Deci.
Iar incep cu deci.
Deci.
Nu mai stiu. Efectiv sunt cu susul in jos. Cum dracu de am adunat atatea absente? Cum dracu de am ajuns sa ma cert in halul ala cu ai mei? Cum dracu de am devenit asa? Cum?
Parca... Parca nu mai sunt eu. Parca cineva mia luat corpul, si face ce vrea din el. Nu stiu.
Cum am putut sa fac atatea greseli intrun timp asa scurt? Nu, nu regret nimic din ce am facut. Singurul lucru pe care il regret e ca o dezamagesc pe mama. Atat. Fiindca ea e singurul motiv pentru care traiesc. Daca nar fi ea, sincer... Sincer cred ca as innebuni.
Vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu o persoana mai buna. Si nu ma refer acum sa nu mai fumez, sa nu mai injur and stuff like that. Nu. Ma refer sa o fac pe mama mandra de mine. Pur si simplu nu vreau sa fiu o povara pentru ea. De abia astept sa fac 19 ani sa ma mut, sa ma angajez. Sincer vorbesc.
Vreau sami fac un viitor. Vreau... Vreau multe. Dar cine stie cand o sa le rezolv.
Mama stie ca fumez. Si nu prea mai pare atat de suparata de idee. Adica normal, ii e aiurea. Din moment ce nimeni nu fumeaza in casa, sunt eu aia mai smechera si fumez... Dragut, nu? Nu.
Hmm.. Ceas mai putea zice?
Aaa, da. Vreau sa le multumesc prietenilor mei ca au fost alaturi de mine in momentele grele. Adica luna asta. Va iubesc. Nu stiu ce mas face fara voi. Nu mias fi imaginat niciodata ca o sa dau de prieteni asa de buni si intelegatori.
Pff... Deci vreau sa plec. Oriunde. De ce? Pentru ca vreau sa fiu departe de mama, asta ca sa ii fie mai bine... Nu stiu. Simt ca o dezamagesc pe zi ce trece. Cu fiecare fum pe care il trag din tigara simt ca se rupe o parte din mine, cu fiecare pierce in plus... La fel. Simt ca prin actiunile pe care le fac o dezamagesc. Si stiu sigur asta.
Oricum, numi pot dori o mama mai buna de atat. Adica stiu ca ar putea sa fie mult mai bine, dar nar mai fi la fel. Sincer. Cacat. De cate ori am scris in postul asta sincer? Whateva'... Nu mai am chef de scris.
Pa.
Deci.
Iar incep cu deci.
Deci.
Nu mai stiu. Efectiv sunt cu susul in jos. Cum dracu de am adunat atatea absente? Cum dracu de am ajuns sa ma cert in halul ala cu ai mei? Cum dracu de am devenit asa? Cum?
Parca... Parca nu mai sunt eu. Parca cineva mia luat corpul, si face ce vrea din el. Nu stiu.
Cum am putut sa fac atatea greseli intrun timp asa scurt? Nu, nu regret nimic din ce am facut. Singurul lucru pe care il regret e ca o dezamagesc pe mama. Atat. Fiindca ea e singurul motiv pentru care traiesc. Daca nar fi ea, sincer... Sincer cred ca as innebuni.
Vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu o persoana mai buna. Si nu ma refer acum sa nu mai fumez, sa nu mai injur and stuff like that. Nu. Ma refer sa o fac pe mama mandra de mine. Pur si simplu nu vreau sa fiu o povara pentru ea. De abia astept sa fac 19 ani sa ma mut, sa ma angajez. Sincer vorbesc.
Vreau sami fac un viitor. Vreau... Vreau multe. Dar cine stie cand o sa le rezolv.
Mama stie ca fumez. Si nu prea mai pare atat de suparata de idee. Adica normal, ii e aiurea. Din moment ce nimeni nu fumeaza in casa, sunt eu aia mai smechera si fumez... Dragut, nu? Nu.
Hmm.. Ceas mai putea zice?
Aaa, da. Vreau sa le multumesc prietenilor mei ca au fost alaturi de mine in momentele grele. Adica luna asta. Va iubesc. Nu stiu ce mas face fara voi. Nu mias fi imaginat niciodata ca o sa dau de prieteni asa de buni si intelegatori.
Pff... Deci vreau sa plec. Oriunde. De ce? Pentru ca vreau sa fiu departe de mama, asta ca sa ii fie mai bine... Nu stiu. Simt ca o dezamagesc pe zi ce trece. Cu fiecare fum pe care il trag din tigara simt ca se rupe o parte din mine, cu fiecare pierce in plus... La fel. Simt ca prin actiunile pe care le fac o dezamagesc. Si stiu sigur asta.
Oricum, numi pot dori o mama mai buna de atat. Adica stiu ca ar putea sa fie mult mai bine, dar nar mai fi la fel. Sincer. Cacat. De cate ori am scris in postul asta sincer? Whateva'... Nu mai am chef de scris.
Pa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)