Dragi fete din ziua de azi...

Dragi fete din ziua de azi, nu mai fiti curve, va rog. 

De mult am vrut sa va spun acest lucru, nu din cauza ca ma deranjeaza pe mine in mod special, ca nu ma culc eu seara de seara si ma gandesc cu cine mi-am mai tras-o sau cine a profitat de mine, ci pentru voi, prostelor, ca va lasati prea usor. Visati bani, visati baieti buni, visati barbati in toata firea alaturi de care sa va intemeiati o familie, dar cine credeti ca va vrea pe voi alaturi? Doar cei care vor o aventura si atat. Doar cei care va vad si automat va privesc ca pe o prada, ca pe o usuratica, ca pe o curva, ca doar asta sunteti. Va expuneti atat de mult, iar eu ma refer la voi fetelor, care aveti chiar 14-15 ani, care o sa ajungeti sa faceti avorturi peste avorturi, care o sa apareti la televizor ca cine stie cine dracu' v-a rapit si ati ajuns la produs in Germania, la voi care dupa liceu in cel mai bun caz ajungeti sa lucrati la video-chat. In cel mai bun caz. Daca nu ajungeti ca dansatoare, care, sa fim seriosi, nu sunt doar dansatoare, stiti voi la ce ma refer. 

Nu aveti vina totala in dezvoltarea voastra. Peste tot, in media, pe internet, aveti doar exemple negative, X a ajuns faimoasa ca a facut un sex tape, Y a ajuns faimoasa ca s-a dezbracat nu stiu pe unde, iar Z a ajuns faimoasa ca si-a tras un fotbalist langa ea. Peste tot se raspandeste aceasta imagine degradanta a femeii, in schimb feminitatea, eleganta nu mai sunt de mult la moda. Mai bine umbli fara chiloti pe tine intr-o rochie in care d-abia iti incape corpusorul tau de fata, cu tocuri kilometrice, decat sa iti iei o rochie simpla, cu niste sandalute finute. Mai bine atragi atentia cu cat de usoara esti decat cu cat de angelica esti. 

Nu ma intereseaza viata voastra personala, sincer va spun, puteti sa fiti curvele Romaniei, dar nu va mai expuneti atat de mult, macar faceti-o pentru voi, daca tot va place atat de mult sa primiti de toate in si pe voi. Nu trebuie sa stie toata lumea cat de usoare sunteti voi, pentru ca nu intereseaza pe nimeni, decat, repet, pentru violatori, pesti si traficanti de carne vie, si pentru pustanii care au descoperit si ei ce e sexul si vor incontinuu.

Ganditi-va la viitorul vostru, ca acela conteaza cu adevarat. Ganditi-va la familiile voastre, la familia pe care o veti vrea in viitor. Ganditi-va la voi, la demnitatea voastra, la constiinta voastra. Dar probabil nu le mai aveti de mult, din moment ce sunteti cum sunteti.

Nu incerc sa schimb nimic, ca nu am cum, aceasta este doar o rugaminte de la o pustoaica de 21 de ani care e satula de curvasaraia asta de pretutindeni. Poate nu v-a spus nimeni asta pana acum, asa ca am spus-o eu. Nu mai fiti curve, sa fim seriosi.

Sictir.

M-am culcat si m-am trezit cu pofta de scris. Nu mi s-a mai intamplat asta de mult... Probabil din cauza ca tin multe in mine si simt nevoia sa ma exprim, sa ma descarc. Cati dintre voi nu ati vrut sa spuneti cuiva tot ce aveti pe suflet, tot ce va macina, tot ce va doare? Toti simtim nevoia aceasta acuta, unii mai multi, altii mai putin, iar eu pentru asta am acest blog, pentru a-mi fi umarul pe care plang cand nimeni nu ma intelege, cand nimeni nu vrea sa ma asculte. Am o voce enervanta, recunosc, iar dupa un timp devine stresanta. 

Am ajuns intr-un punct in care... nici macar nu stiu cum sa-l descriu. Un punct care ma seaca absolut tot de energie si de voie buna. Vreau ceva, sa-mi aminteasca de ce traiesc. Vreau... vreau totul sau nimic. Ma bufneste rasul cate chestii pot sa zic, si recunosc, am innebunit. Ceva nu mai merge bine in creierasii mei, ceva s-a dereglat, dar nu stiu cum sa repar asta. Problema este ca nu pot vorbi despre asta cu nimeni, sau ma rog, cu cine vreau sa vorbesc ma evita. Este minunat! Nici macar nu mai stiu in ce punct se indreapta viata mea, daca este bine sau rau, daca asta imi doresc sau nu. Nu mai stiu absolut nimic, si parca tot ce fac, niciodata nu este indeajuns de bine, nici macar pentru mine. Ma dezamagesc pe mine insami, pe zi ce trece mai mult si mai mult. Pe zi ce trece sunt si mai sictirita, cu absolut toata lumea, desi incerc sa-mi pun o masca si sa para ca totul e in regula. Pff.

Singura.

Poate ai dreptate, ca cer prea mult, ca nu ma bucur de ce mi se ofera, ca fac pe victima, ca ofer prea putin, ca si ca si ca... Lista poate sa continue. Dar, te-ai pus vreodata in locul meu? Te-ai gandit vreodata prin cate am trecut numai ca sa iti fiu alaturi, sa ne fie bine? Si nu, nu e repros, chiar nu vreau sa iti reprosez nimic, dar pur si simplu vreau sa iti explic niste chestii. 

De 2 zile m-am trezit cu ochii umflati de la plans, iar in astea 3 zile am suferit cat n-am mai suferit de anul trecut. Imi cunosti slabiciunile si doare al dracului de tare cand profiti de ele. Si stii ce doare cel mai tare? Ca ma lasi. Ca nu poti si tu sa spui o data in viata ta: "Stai." Urmele de pe mana mea spun cat de tare ma doare in interior, pentru ca a fost prea mult. Mda. Se pare ca am zis bine ca dupa fiecare perioada d-asta fericita din viata mea, cand toate au fost, cel putin din partea ta, de vis, trebuie sa urmeze si un haos total. As vrea sa vrei mai mult, as vrea sa ma ridici atunci cand sunt cazuta, as vrea sa imi fii alaturi, mai ales acum, cand de 4 zile am fost doar o persoana oarecare pentru tine, as vrea sa fii langa mine si sa ma faci sa ma simt ca sunt a ta, mai ales ca acum, sunt mai singura ca intotdeauna.

Sunt a dracului de slaba, bagami-as pula.

Si e bine ca n-am sters blogul...

Si incerc sa rezist. Nu pentru mine, pentru altii, pentru cei care ma iubesc, si imi doresc binele, pentru cei care vor sa ma vada fericita, pentru toti care ... nu stiu. Care imi vor binele. Si viata iti da lovituri, si esti demoralizat, ti-a dat-o atat de bine, incat nu crezi ca te mai ridici. Dar trebuie sa treci peste, asa e viata, nu e usoara, toti au zis ca e grea. Iar aberez. Ascult muzica si am chef si de versuri, de scris, nu stiu.

Vreau sa-ti spun ca-ti sunt alaturi, la bine si la greu,

Incerc sa fiu tare si pentru tine, dar nu reusesc mereu,

Ma gandesc, ca poate, nu reusesc sa fac nimic,

Dar macar incerc sa fac ceva, tu intelegi ce vreau sa zic?

Sunt uimita cum un om poate fi atat de dezamagit de actiunile sale, si de ceea ce face, oarecum. E greu atunci cand esti jos, cand ai cazut, dar conteaza foarte mult sa ... nu stiu, sa ai pe cineva alaturi, sa te ajute sa treci peste. Problema este daca poate si acea persoana sa fie tare. Nu stiu. Incerc sa ma descarc, fara lux de amanunte, si ma simt mai bine, un pic, acolo putin de tot. E bine ca n-am sters blogul.

Aberatii partea a 3-a.

Uneori, se intampla ca sa ai de ales intre doua lucruri. Doua lucruri total diferite. Unul pe care si-l doreste creierul, altul pe care si-l doreste inima. Si cine castiga de cele mai multe ori? Inima. Pentru ca inima este ... Inima este tot ce ne tine pe noi in viata, ea stie ce este mai bine pentru noi.
Chiar daca este rupta in mii si mii de bucatele, inima tot o sa continuea sa iubeasca. Daca nu acum, sigur mai incolo. Este ciudat cum se intampla lucrul asta. Stau si ma gandesc cum se intampla, dar nu gasesc o explicatie logica. Nu pot sa gasesc. Inima continua sa iubeasca, desi iti spui ca nu mai vrei sa iubesti. Dar exista un remediu si pentru iubirea asta continua.
Vointa.
Vointa este un concept filozofic care ajuta in cadrul dezvoltarii sociale. Mai simplu, cu vointa poti face orice. Cu vointa poti sa te lasi de fumat, daca esti fumator, poti sa te lasi de droguri, daca esti drogat, poti sa incetezi sa mai iubesti, daca iubesti persoana gresita. De obicei nu ajuta doar vointa, iti trebuie si ajutor, si de obicei, din cauza ca nu au la cine sa apeleze, sau nu exista persoane care sa aibe rabdare, se intorc la chinurile zilnice.

[Observ ca aberez pe blog din ce in ce mai mult, ma rog. Asta e doar o mica paranteza.]

Cand ma gandesc la fetele care stau cu baieti doar ca sa profite de ei, intr-un fel le inteleg. Pentru ca, ce vina au ele ca un prost care nu le merita dragostea au profitat de ele, si acum la randul lor au ajuns profitoare? Si intr-un fel e mai bine asa, sa fii intr-o relatie, dar sa nu te implici sentimental. Sa fii doar pentru bani, sex, cadouri, masina, casa si ce avantaje mai au relatiile in general.
Dar nu stiu. Avantajul meu este ca inca am inima prea buna ca sa fac chestia asta. Si desi am vrut o data sa fiu asa, n-am reusit. Nu pot. Nu ma lasa inima.

Singura.

Singura. Asa am fost mereu. Dar acum ma simt mai singura ca niciodata. Desi am familia si prietenii langa mine eu ma simt singura.

In momentul asta imi bag pula in tot si in toate. Nu mai vreau nimic. Nu mai vreau pe nimeni. As vrea sa ma inchida cineva intro camera si sa raman acolo. Fara sa mai vad soare, nori, cer, ploaie...

De ce numai eu?

Increderea.

Increderea e ceva ce se obtine greu dar se pierde usor. Cu totii stim asta. Dar ce se intampla atunci cand prinzi incredere repede, dar o pierzi greu, sperand ca o sa fie altfel?

Am varsat multe lacrimi azi, si vreau sa ma opresc, sa nu mai fac asta. Dar nu pot. Fiindca tin prea mult. Si nu mai rezist sami tin toate lacrimile ascunse. Pana acum a fost bine... De ce sau schimbat lucrurile? De ce nu putea sa fie la fel ca pana acum? In momentul asta sunt dezamagite de foarte multe persoane, pentru varii motive. Nu ca lear pasa. Sau poate le pasa.

De ce ma dezamageste majoritatea persoanelor? Gen, imi fac o promisiune importanta, si atunci cand ai nevoie de ei te dezamagesc...

Mda, foarte dragut.

Pe moment

Vreau o cafea. Cu lapte. Vreau o tigara. Vreau o imbratisare. Vreau un sarut. Vreau sa ies afara.

Astea sunt lucrurile pe care leam vrut in ultimele 5 secunde.

Mi sa spus ca ultimul post a facut pe unii sa planga. Sar putea ca in postul asta sa vars eu lacrimi. Asa ca daca nu vreti sa plangeti, don't read. Sau cel putin asa cred eu.

In primul rand, vreau sa spun ca o iubesc. Cu adevarat. Pe cine? Pe mama. Cred ca ea si fratimiu ar fi singurele persoane pentru care mias da viata. As renunta la orice pentru ea. As face orice numai ca sa o multumesc. Si totusi, eu continui sa fiu la fel, sa fiu la fel de neascultatoare, desi mia spus de multe ori ca trebuie sa ma schimb. Guess what? Nu sa schimbat nimic. Decat sentimentele mele. Acum stiu clar pe cine iubesc, cine imi sunt prieteni, cine merita si cine nu.

Tin minte ca o data am visat ca fratimiu era spanzurat in ciresul din curtea mea. Era o imagine oribila. In ziua aia am inceput sa plang cand mam trezit, si dupaia lam luat in brate pe fratimiu, lam pupat si nu mai vroiam sa ii dau drumul. Am avut grija toata ziua de el atunci. Miera teama sa nu pateasca ceva.

De ce ne atasam atat de mult de unele persoane? Probabil asta ne deosebeste de maimute. De fapt nu. Ceea ce ne deosebeste de maimute e ca avem constiinta, dreptul de a alege, gandim. Nu o sa mint. Am vrut de multe ori sa mor, am simtit de multe ori ca mam nascut degeaba, ca am fost o greseala. Dar dupaia imi apareau in minte mii si mii de imagini. Mama. Tata. Eu.

Numi vine sa cred ca am ajuns cum am ajuns. Nu... Nu ma mai recunosc. Pff. Dar toate lucrurile se intampla cu un scop. Probabil... Probabil e un scop si pentru mine. Dar mai greu in lumea asta. In unele momente chiar stau si aberez, multa vreme, despre ce as vrea sa devin, ce vreau sa fac in viata, cum ma vad peste cativa ani. Ma gandesc cum ar fi sa fiu eu ca mama, si ce sar intampla daca nu as fi o mama buna. Sau mai rau. Ca fiul sau fiica mea sa treaca prin ce am trecut si eu. Asta nu vreau sa se intample. Viata e oricum grea. De ce so ingreunez si eu?

Daca ma intreaba cineva peste 5 minute in postul asta no sami amintesc. Sigur. E un post scris pe moment.

...

Sa mor daca stiu ce titlu sa pun la postul asta. Nu stiu cat de lung sau scurt o sa fie. O sa scriu ceva de moment.

Deci.

Iar incep cu deci.

Deci.

Nu mai stiu. Efectiv sunt cu susul in jos. Cum dracu de am adunat atatea absente? Cum dracu de am ajuns sa ma cert in halul ala cu ai mei? Cum dracu de am devenit asa? Cum?
Parca... Parca nu mai sunt eu. Parca cineva mia luat corpul, si face ce vrea din el. Nu stiu.
Cum am putut sa fac atatea greseli intrun timp asa scurt? Nu, nu regret nimic din ce am facut. Singurul lucru pe care il regret e ca o dezamagesc pe mama. Atat. Fiindca ea e singurul motiv pentru care traiesc. Daca nar fi ea, sincer... Sincer cred ca as innebuni.

Vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu o persoana mai buna. Si nu ma refer acum sa nu mai fumez, sa nu mai injur and stuff like that. Nu. Ma refer sa o fac pe mama mandra de mine. Pur si simplu nu vreau sa fiu o povara pentru ea. De abia astept sa fac 19 ani sa ma mut, sa ma angajez. Sincer vorbesc.

Vreau sami fac un viitor. Vreau... Vreau multe. Dar cine stie cand o sa le rezolv.

Mama stie ca fumez. Si nu prea mai pare atat de suparata de idee. Adica normal, ii e aiurea. Din moment ce nimeni nu fumeaza in casa, sunt eu aia mai smechera si fumez... Dragut, nu? Nu.

Hmm.. Ceas mai putea zice?

Aaa, da. Vreau sa le multumesc prietenilor mei ca au fost alaturi de mine in momentele grele. Adica luna asta. Va iubesc. Nu stiu ce mas face fara voi. Nu mias fi imaginat niciodata ca o sa dau de prieteni asa de buni si intelegatori.

Pff... Deci vreau sa plec. Oriunde. De ce? Pentru ca vreau sa fiu departe de mama, asta ca sa ii fie mai bine... Nu stiu. Simt ca o dezamagesc pe zi ce trece. Cu fiecare fum pe care il trag din tigara simt ca se rupe o parte din mine, cu fiecare pierce in plus... La fel. Simt ca prin actiunile pe care le fac o dezamagesc. Si stiu sigur asta.

Oricum, numi pot dori o mama mai buna de atat. Adica stiu ca ar putea sa fie mult mai bine, dar nar mai fi la fel. Sincer. Cacat. De cate ori am scris in postul asta sincer? Whateva'... Nu mai am chef de scris.

Pa.