Aproape 2014.

Stii? Este amuzant cum timpul isi bate joc de noi si ne fraiereste. Pe noi toti. Nu este corect ca anul sa se termine aici, parca... parca ar fi mai frumos daca ar mai continua anul acesta. Nu, n-am dreptate. Mi-e frica de viitor, asta e singurul motiv pentru care nu vreau sa treaca anul, ironia este ca d-abia astept sa vad ce-mi aduce acesta. E o relatie de iubire-ura in privinta viitorului. Nu-mi vine sa cred ca aberez despre timp si viitor la ora asta!

Hai sa trecem la lucruri mai importante.

Ok, mai sunt cateva zile iar 2014 ne intampina. Spune-mi si mie, acum esti multumit/a cand te uiti in oglinda? Cand te intreaba lumea ce ai realizat anul acesta? Cand, la inceputul anului ai promis ca o sa te schimbi? Esti fericit/a de persoana care ai devenit? Gandeste-te ca viata merge inainte, iar o a doua sansa nu ti se va putea oferi niciodata. Lucrurile spuse raman spuse, actiunile facute raman facute, iar greselile... Pff! De cate ori ai gresit anul asta? De cate ori ai facut ceva si ai zis ca este ultima oara cand o faci, desi, evident, ai repetat-o in nenumarate randuri? De cate ori trebuie sa gresesti ca sa iti dai seama de greseala facuta?

Oricine citeste acest post, ca nu pot sa ii zic articol, vreau sa-si puna sincer intrebarile acestea, si la fel de sincer sa vi le raspundeti. Nici eu nu sunt multumita de mine, daca va ajuta cu ceva, dar... Nu stiu. Sper sa va ajute, sau macar sa va faca sa va ganditi la asta.

Un Craciun Fericit mai intarziat va urez!

Scrisoare catre tata...

Draga tata,

Iti mai amintesti ca, in tineretea ta, ai facut o greseala? Ca tu mi-ai dat viata? Iti mai amintesti tu oare ca ai o fiica de aproape 20 de ani? Putin probabil. In ultimul timp m-am tot gandit la tine, la noi, cum ar fi daca te-as vizita. Dar, stiind ca de aproape 13 ani nu ai mai dat nici un semn de viata si nici nu ai mai intrebat daca mai traiesc, probabil m-ai goni, in suturi. Probabil nu te gandesti si nici nu te-ai gandit vreodata cat rau mi-ai facut, doar pentru simplul fapt ca din cauza ta m-am nascut, dar si pentru bataile date cand eu eram doar un bebelus, pentru noptile in care te certai cu mama si mai ales, pentru palma pe care i-ai dat-o mamei. Pentru asta nu o sa te iert niciodata. Dupa ce ai plecat din casa noastra, mi-a fost foarte greu sa-mi revin, dar uite ca am reusit, desi am vrut sa ma sinucid la 6 ani. Din cauza ta. Iti dai seama? Ca un copil sa stie la numai 6 ani ce e aia sinucidere? Am vrut sa mor si am plans luni intregi din cauza ta. Sunt curioasa daca eu mai am frati sau surori, iar daca am, oare te-ai purtat mai frumos cu ei? M-ai urat cand eram mica, m-ai urat atat de mult incat ai fi fost in stare sa dai in mine pana cand nu as mai fi avut suflare. Sunt 13 ani in care nu ai vrut sa mai auzi de mine, in care nu te-ai interesat de mine. Oare cat rau ti-am facut cand eram mica? De ce nu ai putut sa ma iubesti asa cum eram? Am fost, sunt si voi fi mereu sange din sangele tau, dar nu a contat niciodata pentru tine. Mai am o singura poza cu tine, poza pe care mama ar fi vrut sa o arunce, dar am convins-o sa nu o faca. Este singurul lucru care imi mai aminteste de tine, pe langa faptul ca sunt fiica ta si exist. In poza aceea il vad pe monstrul care m-a creat, iar daca aceasta n-ar fi existat, ti-as fi uitat de mult chipul. Poate era mai bine.
Privesc in gol si ma gandesc la ce ti-as zice daca as fi fata in fata cu tine. Gol. Nu-mi vine nici cea mai banala conversatie in cap. Dar stiu doua lucruri: pentru mine nu a existat nici macar o secunda un tata, iar cel de-al doilea lucru este ca te urasc. Asadar, nu numai tu ai uitat de mine, si eu, dragul meu tata, te-am uitat. Tot ce a ramas acum, in capul meu, e doar o fantasma a trecutului, a copilariei mele, esti doar o persoana dintre miile de persoane pe care le-am cunoscut pana acum, dar, cel mai important, esti persoana pe care o urasc cel mai mult.

Bafta...

Incerc sa inteleg ca nu toate persoanele sunt perfecte, iar prin acest lucru imi demonstrez mie ca nu trebuie sa fiu perfecta. Toata lumea pleaca din viata mea, uneori de buna voie, alteori de nevoie, dar nimeni, nimeni pana acum nu a ramas in viata mea. Nu pot sa ii tin pe altii alaturi de mine, nu sunt in stare, nu am puterea necesara, ii indepartez...

Incerc sa ma acomodez cu ideea ca, intr-o zi si tu te vei satura de mine, pentru ca oricat de mult m-ai iubi, nu sunt eu in stare sa te pastrez alaturi de mine. Si... Imi pare rau. Iti multumesc totodata ca ai reusit sa ma accepti si sa imi fii alaturi pana acum, dar de acum inainte... Bafta.

Ma doare capul...

Stau si ma gandesc... Mi-e dor de foarte multe persoane. Persoane care desi mi-au fost alaturi si imi erau prieteni dragi, au plecat. Mi-au fost alaturi la bine si la greu dar dupa nu am mai auzit de ele. Este... ciudat. 

Ma doare foarte tare capul, nu ma simt bine, de maine o sa lucrez incontinuu si de 3 zile am muncit la casa de dimineata pana seara. E greu sa stau sa imi amintesc ca totusi, unele persoane au plecat din viata mea si le vreau inapoi. Doar sa imi trimita un mesaj: "Ce faci, mai traiesti?", sau un telefon, sau orice. Si nu ma refer aici la iubiti, indragostiri de vara, ma refer la toti prietenii mei, de care m-am atasat. 

Ma doare.

Invidiosi?

Sincer, imi pare rau pentru cei care sunt invidiosi. Sunt mandra ca am alaturi de mine un baiat care ma accepta asa cum sunt, pentru ca stiu ca nu stiu daca m-ar mai accepta altcineva, care ma iubeste neconditionat si care e alaturi de mine la bine si la greu. Stiu foarte bine ce am alaturi de mine, iar acum chiar ne merge mai bine ca oricand.

Imi pare rau pentru voi, persoanele care sunteti invidioase, care vor si ei/ele ceea ce am eu, dar sincer, nu faceti decat sa ne amuzati si sa ne simtim importanti. Asa ca, imi pare rau. Poate daca nu ati fi prea ocupati/e cu viata altora, v-ati da seama ce se intampla cu viata voastra.

Cei mai frumosi oameni.

Pentru voi care sunt cei mai frumosi oameni? Oare cei care stau cu orele in fata oglinzii pentru a arata perfect? Sau cei care se imbraca cu haine de la firma "X"? Sau cei care au o silueta de invidiat?

Frumusetea este diferita pentru fiecare in parte. Mie imi plac roscatele, tie iti plac brunetele, iar celui de langa tine ii plac blondele, iar fiecare avem impresia ca acelea sunt cele mai frumoase.

Dar totul nu este chiar asa de superficial. In ziua de astazi, pentru tot este promovata superficialitatea, iar din cauza acestui lucru este sugerata perfectiunea. Dar dragii mei, va inselati amarnic daca credeti ca perfectiunea exista! Si aceasta perfectiunea poate fi dezbatuta de einspe mii de ori, pentru ca se ajunge la rezultate diferite de fiecare data, pentru ca percepem perfectiunea si frumusetea in mod diferit, mai ales ca suntem atat de superficiali. 

Haideti totusi sa va zic eu care mi se par cei mai frumosi oameni: cei fericiti! Fericirea face minuni, credeti-ma. Atunci cand esti fericit, nu mai conteaza ca dimineata ai parul valvoi iar iubitul te vede asa, ci dimpotriva, te gandesti ca el te adora asa cum esti tu, naturala, fara machiaj, si mai ales, TU. Esti fericit cand ii aduci iubitei o prajitura si ii vezi sclipirea din ochi cand vede ca ii faci pe plac. Esti cel mai fericit, si norocos, cand ai alaturi o persoana care te iubeste sincer si care ar face orice pentru tine. Esti fericit cand iubesti si esti iubit. Frumusetea vine din interior, desi conteaza in zilele noastre si exteriorul, dar atunci cand esti fericit, frumusetea iti straluceste pe fata.

Love is all around me.

Stii? E frumos sa auzi unele cuvinte de la persoana iubita, chiar daca nu le spune la momentul potrivit. Important e ca le spune, ca momente potrivite pentru anumite cuvinte nu exista. 

Imi place cum sunt acum, mai indragostita ca niciodata, mai iubitoare si intelegatoare decat as fi putut crede. Chiar este diferit, tensiunea dintre noi a disparut si a facut loc sperantei. Cum am spus zilele trecute, si nu am crezut pana acum, dragoste adevarata in zilele noastre nu gasesti, dar mi se demonstreaza din ce in ce mai mult ca aceasta exista. E frumos sa traiesti o poveste de dragoste, ii compatimesc pe cei care nu au parte macar pe jumate din ceea ce traiesc eu. Sau mai rau, pe cei care nu au fost nici macar o singura data indragostiti. Intr-un fel sau altul, atunci cand ai face orice pentru persoana iubita, automat iti dai un sens, pentru ca ajunge ca scopul tau in viata e sa iti faci jumatatea fericita. 

Si am invatat un lucru: ca sa fii cu adevarat fericita trebuie sa gandesti mai putin. Da, nu trebuie sa stai sa analizezi fiecare lucru in parte, sau sa ai asteptari de genul: "Aseara i-am facut de mancare, poate cand ajung acasa gasesc si eu pranzul pus pe masa.", este doar un exemplu, dar daca gandesti asa, o sa fii nefericita. Cel mai bine intr-o relatie este sa simti lucrurile care dragostea ti le ofera, nu sa stai sa le gandesti. Si asta o zic eu, care gandesc extrem mult si analizez orice situatie pana la cele mai mici detalii. Sper sa aibe toata lumea parte de dragoste.

Chip angelic...

Aseara, din lipsa somnului, am inceput sa te analizez. Sa ma uit la liniile corpului tau intr-o lumina difuza si sa vad armonia din ele. Sa iti aud bataile inimii. Sa vad cum spatele tau se ridica, coboara, in urma respiratiei. 

Imi place sa ma uit la tine cand dormi. Sa stau si sa te sorb din priviri, gandindu-ma ca adormi si te trezesti langa mine. Aseara cred ca te-am sarutat de peste 20 de ori. Si stii? Nu pot sa adorm fara sa te simt, fara sa te ating, oricat de certati am fi. Uneori as vrea sa te invalui cu acest sentiment pe care il simt cand te vad, sa simti cum inima iti bate mai tare cand ma vezi, chiar daca nu m-ai vazut de 2 ore. Sa simti cum timpul se dilata atunci cand apari. Sa ti se zbarleasca pielea pe tine cand te sarut.

Eu asta simt pentru tine atunci cand esti langa mine. Toata lumea mi se da peste cap, si nu, nu exagerez cu nimic. Mi-ar placea sa stiu ca si tu simti asta pentru mine, chip angelic.

De dimineata...

Simt miros de parfum... 

Incerc sa imi deschid ochii, mintea mea e inca in ceata. Stau si ma departez de cearceaful mototolit, inca incerc sa constientizez ce zi este, daca este dimineata sau pranz, sau daca chiar m-am trezit. Ma uit la ceas, am dormit destul. Ma uit prin camera, totul e neschimbat. Imi fac curaj sa ma ridic din pat si ma duc la baie. Un miros placut imi inunda simturile: cafea. Ma duc in bucatarie si vad cafeaua pentru mine facuta. "Mersi", imi spun in gand, si un zambet timid imi apare pe fata.

Intru in dus. Las apa sa curga pe mine, sa se duca, sa se duca... Imi place senzatia. Gandul imi fuge la el, ma intreb "Oare ce mai face? O fi bine? O fi mancat?". Mereu ma gandesc la el, chiar daca nu arat. Gandurile imi fug repede cand realizez ca trebuie sa imi fac si baie. 

Ma duc in bucatarie, sa imi beau mult-asteptata cafea. Imi iau o tigara, imi iau si scrumiera langa mine, cafeaua... E perfect asa. Sorb usor o gura de cafea: e mai buna decat de obicei, e dulce, fix cum imi place mie. Dau foc la tigara, trag un fum adanc in piept... Ador cand las fumul sa iasa. Mai iau o gura de cafea: chiar este geniala! De mult n-am mai baut o cafea atat de buna. Simt cum toate simturile mele sunt inundate de tine. Frumos mod de a-mi incepe ziua. Intr-un final imi sting tigara, iau ultima gura de cafea si ma ridic cu greu de pe scaun.

Imi misc cu greu picioarele, dar in final ajung in camera. Simt mirosul lumanarii mele, un miros dulceag, de cafea. De cand e aprinsa? De cand sunt flori in camera mea? Flori intinse peste tot... Ce frumos. Dar unde e el? Inchid ochii. O lacrima mi se prelinge pe obraz iar zambetul acela timid imi reapare pe fata. Simt doua maini care ma cuprind in brate. Ma intorc si il iau in brate cu putere. "Sa nu-mi dai drumul niciodata!" ii zic incet. "Niciodata..." imi raspunde.

Suna ceasul. Ma trezesc speriata. "A fost doar un vis...". Te trezesti si tu, lenes, si iti opresti alarma. Te ador cand te trezesti, asa ciufulit, somnoros, cum esti. Imi vine sa te smotocesc, sa te iau in brate, sa te ciufulesc mai rau. Esti adorabil. Dar nu pot acum, tu trebuie sa te duci la munca, eu trebuie sa dorm la loc, pentru a visa din nou. Pacat ca a fost doar un vis...

Fara titlu.

Am iubit mult, sau poate n-am iubit deloc. M-am indragostit de foarte multe ori, desi de multe ori eram doar... naiva. Am sarutat multe persoane, desi doar la cateva a insemnat ceva. 

De multe ori sunt curioasa ce m-as face fara el. Adica, ne-am desparti, ne-am vedea fiecare de viata lui si aia e. Dar de fapt n-ar fi asa. E dubios ca oricat de mult ne-am certa si oricat de mult ne-am dispretui pe moment, nu avem cum sa ne despartim. Nu avem cum. Suntem ca doua piese dintr-un puzzle, odata ce au fost potrivite, n-au de ce sa se desparta si continua restul puzzle-ului, viata. As vrea uneori sa stie cat de mult il iubesc, cat de mult inseamna pentru mine si ce se intampla cu mine atunci cand il vad, cand il simt, cand ma saruta, cand ma alinta... Sunt ca o fetita din liceu, indragostita de cel mai tare tip din liceu. Fix asa ma simt. Stiu ca e in multe feluri, dar e al meu si eu il iubesc cu toate defectele lui. 

In momentul in care vei avea in inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste si vei simti adancimea, incantarea si extazul ei, vei descoperi ca lumea s-a transformat pentru tine. 

Aberatii la 1 noaptea.

Da, sunt al dracu' de geloasa. Cand vad ca altii sunt mai fericiti decat mine, cand vad ca altu/alta primeste mai multa atentie decat merita iar eu nici p-aia nu o merit, cand altu/alta primeste laude pe care nu le merita, cand vad ca merit mai mult si nu mi se ofera. Asta sunt eu. Si nu o sa ma schimb prea curand. Vreau si eu sa mi se ofere ce vreau, ce imi doresc, ce au altii care nu fac nimic sa li se dea. Vreau... Vreau multe, si chiar nu sunt pretentioasa, dar vreau sa fiu tratata cum merit, nu asa, la plesneala, cum ma trateaza unii. Imi pare rau sa zic ca merit mai mult si tot continui sa sper ca ceva bun o sa se intample si o sa mi se dea ce vreau. Si nu inteleg de ce mai sper. Probabil din obisnuinta. Maine am zi grea si eu stau si aberez la 1 noaptea. Dar chiar vroiam sa scriu chestia asta. Amin.

Optimismul lipsa.

Se spune ca speranta moare ultima, dar atunci cand si ea moare, ce se intampla? Sunt geloasa pe oamenii optimisti, numai din cauza ca stiu ca am fost si eu asa odata iar acum nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Si este al dracu' de enervant. Poate ar trebui sa multumesc pentru tot ce am, sau poate ar trebui sa fiu mai mult decat fericita, dar uite ca nu pot. A dracu' de mine, trebuie sa fiu mereu nemultumita de tot si de toate ca altfel nu pot eu sa ma simt bine. Ce javra ordinara sunt.

Dar nu e chiar asa. Sunt complexata de tot ce e legat de mine, de la felul cum arat, pana la ce planuri si sperante am. Este enervant. Nu ma simt in stare de nimic, si in plus de asta, ma urasc. Ce poate fi mai frumos? Sau cum as putea eu sa multumesc pe altii si sa fiu fericita daca ma urasc? As vrea ca cineva sa ma ia in brate si sa-mi zica: "Totul va fi bine. N-ai de ce sa te urasti."

As vrea sa simt fericirea cum imi curge prin vene, sa simt cum sunt iubita, trup si suflet, sa stiu ca nu regret nimic si sa imi vad de viitorul meu. Imi pare rau ca sunt asa, dar nu mai am puterea sa continui. Uneori sunt atat de lipsita de puteri si atat de deprimata, incat stau jos si plang. Si plang. Si plang in continuare. Meh. 

O sa-mi revin. O sa incerc sa fiu optimista din nou. Imi promit mie asta.

Mi-e dor.

Mi-e dor. Nu credeam niciodata ca as putea sa spun acest lucru, dar chiar mi-e dor. As vrea sa nu ma mai doara atat de mult si sa nu ma mai agit atat de mult cand vine vorba de ea. Stau si ma gandesc de atat de multe ori la ea cu lacrimi in ochi, simt cum lacrimile curg pe obraji si cad. Cad din nou. Dar, pe cat de multe ma dor la ea, atat de dor imi este de imbratisarea ei, de mangaierea ei, de ea. 

As vrea sa vina odata ziua aia cand o sa fie fericita pentru mine, cand o sa o vad zambind din cauza mea, cand o sa se bucure si ea intr-un final de ce fiica are. Chiar vreau sa vina ziua aia, desi vreau si sper in zadar. Credeam ca atunci cand o sa plec de acasa si cand nu o sa-i mai stau pe cap, o sa fie mai bine. Sau poate era daca as fi plecat si m-as fi despartit de ea si de casa in care am trait pe cai amiabile, dar nici asta nu s-a putut. Of Doamne, nu stiu cum sa explic, sau ce as putea sa zic. Este o continua stare contradictorie in interiorul meu, care este in relatie de iubire-ura si despre care nu mai stiu ce sa mai cred. O iubesc desi ii urasc atitudinea fata de mine, ii urasc dezinteresul fata de mine desi iubesc libertatea care mi-o ofera si tot asa. 

As vrea sa ma sune macar o data si sa-mi zica: "Mari, vreau sa vii pana acasa si sa te iau in brate, mi-e dor de tine...". O data, si poate chiar as veni cu toata dragostea mea pe care i-o port. 

Singura.

Poate ai dreptate, ca cer prea mult, ca nu ma bucur de ce mi se ofera, ca fac pe victima, ca ofer prea putin, ca si ca si ca... Lista poate sa continue. Dar, te-ai pus vreodata in locul meu? Te-ai gandit vreodata prin cate am trecut numai ca sa iti fiu alaturi, sa ne fie bine? Si nu, nu e repros, chiar nu vreau sa iti reprosez nimic, dar pur si simplu vreau sa iti explic niste chestii. 

De 2 zile m-am trezit cu ochii umflati de la plans, iar in astea 3 zile am suferit cat n-am mai suferit de anul trecut. Imi cunosti slabiciunile si doare al dracului de tare cand profiti de ele. Si stii ce doare cel mai tare? Ca ma lasi. Ca nu poti si tu sa spui o data in viata ta: "Stai." Urmele de pe mana mea spun cat de tare ma doare in interior, pentru ca a fost prea mult. Mda. Se pare ca am zis bine ca dupa fiecare perioada d-asta fericita din viata mea, cand toate au fost, cel putin din partea ta, de vis, trebuie sa urmeze si un haos total. As vrea sa vrei mai mult, as vrea sa ma ridici atunci cand sunt cazuta, as vrea sa imi fii alaturi, mai ales acum, cand de 4 zile am fost doar o persoana oarecare pentru tine, as vrea sa fii langa mine si sa ma faci sa ma simt ca sunt a ta, mai ales ca acum, sunt mai singura ca intotdeauna.

Sunt a dracului de slaba, bagami-as pula.

Am zis!

Si a venit si 2013, parca muream in decembrie anul trecut. 

Anul trecut. Ciudat suna cand zic asa, cand stiu ca s-au intamplat atat de multe in anul care tocmai s-a sfarsit,  cand stiu ca au ramas amintiri, care dor.

Dar gata, a venit un nou an. Un an care vreau sa fie diferit, care vreau sa fie special, in care nu mai vreau sa mai existe suferinta. Vreau atentie, vreau dragoste, vreau fericire, pentru ca m-am saturat sa cred ca sunt blestemata. Ma simt blestemata pentru ca nu puteam sa fiu fericita cu adevarat. Dar vreau sa se schimbe toate astea, chiar am nevoie de fericire. Dupa toate ploile din viata mea, vreau sa rasara si soarele pentru mine, macar o perioada, pentru a-mi reveni si pentru a imi recapata increderea, puterea si vointa din mine.

Da, anul acesta o sa fie altfel. In primul rand, o sa ma bucur intai de mine si tocmai dupa aceea, de ceilalti. O sa ma apreciez pe mine prima oara si o sa imi dau si eu, macar un an, importanta de care am nevoie. Anul aceste o sa fie diferit. Am zis!