Post. Ora de filozofie.

Stau uneori, ca in acest moment, si ma gandesc cat de imposibila sunt. Cat de multe vreau. Cat de javra sunt. Ca poate nu merit multe. Ca poate era mai bine sa... Nu. Mi-e greu sa cred ca inca am momente in care nu ma recunosc, in care ma transform in altcineva. Vreau sa raman aceasi persoana care imi doresc sa fiu. Vreau sa ma abtin de la unele lucruri care nu-si au rostul, vreau sa am stabilitate, vreau sa ma bazez pe mine si nu pot. Ma blochez. Nu mai am incredere in mine si e dureros sa ma consider buna de nimic, desi stiu ca nu-i asa. Stiu ca nu sunt in felul asta dar asa ma simt, iar asta parca ma frustreaza si mai mult, e si mai dureros. Si vreau sa stiu tot, sa stiu in ce ma bag. Si vreau atat de multe, incat stiu ca niciodata nu o sa fiu multumita. Sunt constienta ca eu nu pot sa fiu fericita decat pe perioade foarte scurte de timp, din cauza dorintelor si aspiratiilor mele, pentru ca stiu ca oricat as incerca sa fac lucruri pe care le doresc, nu am incredere in mine iar lucrurile devin esec pentru mine. Dar asta e. Incerc sa ma acomodez si sa nu tin cont de ce se mai intampla prin jurul meu, sa gasesc stabilitate in orice prind. Asa ca de azi inainte chiar o sa incerc sa schimb unele lucruri, dar nu stiu, nu promit nimic. O sa incerc.

Dragostea te transforma.

Va veni o zi in care vei vedea tot ce pana astazi nu ai avut ochi sa vezi. Va veni o zi in care o sa spui: "Ai avut dreptate." Va veni o zi in care o sa iti deschizi ochii si inima indeajuns sa vezi ce si cine sunt cu adevarat, pentru ca, desi ti-am aratat prin multe feluri cine si ce sunt, m-ai acceptat asa cum sunt, dar in acea zi nu o sa-ti vina sa crezi ce ascund in sufletul si inima mea. Poate fi coplesitor modul in care te iubesc, poate este prea mult pentru tine, dar nu pot sa fiu altfel. Nu pot sa ma schimb si sa iti arat mai putine. Va veni o zi in care iti voi arata si iti voi spune ce nu am avut curajul pana acum, dar mai este timp pana atunci. Pana atunci mai ai de descoperit, pana atunci trebuie sa te multumesti cu ce ai, pana atunci va trebui sa te pregatesti, ca daca se intampla sa ma "transform" si te prind nepregatit, nu ai putea sa rezisti. 

Pana atunci sunt fericita, incerc sa ma acomodez cu mine, mai mult decat sunt acum, pana atunci te iubesc. Si te voi iubi mereu, iti jur. Recunosc ca m-am indragostit permanent si iremediabil de tine, iar o parte din tine merge cu mine oriunde ma duc si eu. Dragostea te transforma.

M-am trezit...

Sentimentul de liniste si pace s-a asternut peste mine. E bine. E bine sa nu mai stau sa ma gandesc la toate lucrurile care n-au explicatie, la toate lucrurile care sunt de fapt banale. E bine sa nu ma mai agit pentru ceea ce merit, ci pur si simplu sa primesc. E bine sa nu mai plang. E bine sa ma gandesc la toate lucrurile bune pe care le am.

Nu credeam ca o sa mai fiu asa prea curand. Parca... parca o ceata s-a asternut peste mine, peste sufletul meu, peste ochii mei, si acea ceata nu ma lasa sa vad sau sa simt lucruri bune, erau doar seci, reci, si atat. Nu mai puteam sa ma bucur de fiecare lucru pe care viata il are de oferit. 

M-am trezit la realitate, iar intr-un final, vad si eu luminita de la capatul tunelului...