Cafea.

Ciudata zi, foarte ciudata. Azi dimineata m-am trezit cu greu, mi-am indreptat parul repede, m-am machiat si am plecat la scoala. In metrou mai aveam putin si dormeam, in picioare. Intr-un final ajung la liceu fara cafea, grabita, si am ajuns inaintea profului. Inca nu-mi vine sa cred ca la 7 jumate am ajuns la liceu inaintea profului. Trecem peste. La astea 2 ore de romana n-am adormit, nici macar n-am atipit, si nici n-am avut cafea cu mine, cafeaua mi-a luat-o o colega la a doua ora. Ciudat. Oricum, plictisitoare zi. Ce e mai naspa e ca m-am simtit de cacat, dar pe la ultima ora... Dintr-o stare chill si ok, am ajuns sa ma simt super naspa. Genial. Cand ma intorceam spre casa, cand eram in metrou imi curgeau lacrimile. Nu stiu de ce.
Dupa, cand am iesit de la metrou si asteptam masina, ma uitam in gol, atenta la gandurile mele, dar neatenta la tot ce era in jurul meu. Dupa ceva timp am realizat ca totul in jurul meu era alb-negru, nu mai era culoare. M-am speriat. Am inchis ochii, si usor, culoarea a revenit.
Simt ca e totul sec. Simt ca nu mai am nici-un rost. Nu-mi inteleg rostul pana la urma. Vreau... Vreau ceva. Ceva care sa ma readuca la viata. Deja ma afund in ganduri, plictiseala, ratacire. Vreau sa simt ca traiesc, vreau ceva tare ca sa simt ca traiesc. Nu, nu vreau sa ma duc la vreo petrecere si sa ma imbat, nu asa simt ca traiesc. Vreau ceva dar nu stiu ce. As vrea sa citesc mintile oamenilor, asta ar fi ceva foarte amuzant, si chiar m-ar trezi la viata. Pentru moment. Dar da. Vreau ceva care sa ma trezeasca din amorteala asta continua. Poate dupa ce vin de la munte n-o sa mai fiu asa.
Ma duc sa imi termin cafeaua, mai stau putin cu mama, si dupa ma duc la singura persoana care ma poate face sa ma simt mai bine.

Amin am spus.

Idei idei idei... N-am nici-o idee. Asta o sa fie iar un post de aberatii acute grave facute la plictiseala. Am facut azi in clasa versuri. Mi se par stupide, pentru ca nu-mi place cum imi ies versurile in romana. Imi plac mai mult in engleza, dar daca totusi, eram in ora de romana, macar sa le scriu asa. Ma rog.

Stau si ma uit pe pereti si ma gandesc despre ce as putea scrie... Mi-ar placea sa stau singura, cu cineva, si asta imi aduce aminte de ceva ce am scris in clasa. Dar nu stiu daca ar fi bine sa scriu pe blog sau nu, dar de ce nu pana la urma?

"Mi-ar placea sa stau cu cineva, cu un el, pe care sa-l iubesc, sa stiu ca impart totul cu el, toate grijile, toate dezamagirile, toate marile bucurii, toate reusitele, tot. Vreau sa stiu ca un el ma asteapta mereu acasa, cand eu vin mai tarziu de la munca, pe mine, ca asteapta sa ma vada, desi stam impreuna. Vreau ca eu sa stau pe canapea, mancand popcorn, uitandu-ma la film, vazandu-l ca intra pe usa, se dezcalta, si vine la mine si imi da un sarut scurt si dulce. Mancarea il asteapta pe masa, il astept pe canapea ca sa manance si sa vina la mine sa ma ia in brate, si sa ma pierd in bratele lui. Mergem amandoi in dormitor. Eu imi dau jos halatul de baie pe acre il aveam pe mine si ma bag in pat. El se schimba, se baga in pat si ma ia in brate. Ma ghemuiesc la pieptul lui si pot sa dorm fericita acum..."

Da, stiu, sunt o romantica incurabila. Sunt o proasta incurabila. Amin.

Citat.

"Caci asta mi se pare lucrul cel mai greu de invatat in comtemplarea iubitei: sa stii cum sa-i privesti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atat de nepriceput oglinda ochilor iubitei, incat o turbura, aburind-o; sau, si mai grav, fac ochii opaci, le da un luciu de teracota, de smalt colorat. Si sunt, de asemenea, priviri crancene, care smulg retina sau o patrund salbatic, sangerand-o, sau o intuneca... Nu stiu cum sa-ti explic mai bine toate lucrurile acestea, care acum mi se par de o tragica si solemna insemnatate, iar atunci cand sunt traite ni se par, de ce mai multe ori, naive sau nesemnificative. Pe mine ma obsedeaza mai ales amanuntul acesta, ca daca as fi stiut sa privesc intr-un anumit fel ochii unei femei, viata mea intreaga ar fi decurs altfel... Anecdota aceea celebra cu nasul Cleopatrei mi se pare brutala; e mai dramatic sa-ti dai seama ca sta in puterea ta, in norocul tau, sa vezi sau sa nu vezi, sa simti sau sa ignori un anumit lucru, o anumita ipostaza, o anumita carne..."

Mircea Eliade - Nunta in cer

Pot sa spun ca pur si simplu m-a hipnotizat aceasta carte. Pur si simplu de la prima propozitie pana acum. Citatul asta mi s-a parut genial. Singura carte pe care am mai citit-o de Eliade a fost Maitreyi, care si asta, a fost pentru liceu, pentru ca ne-a pus profu' de romana. Dar asta... Cartea asta mi se pare fascinanta. Stau ca proasta, citesc si incep sa vorbesc singura si sa zic: "Genial coaiee." Iar mama: "Ce ai ma?" la care vine raspunsul meu sec: "Citesc."

Ma rog. Nu stiu. Mi-a placut enorm si d-asta m-am gandit sa postez pe blog acest citat.