Ne place sa suferim.

Cu totii avem regrete, cu totii suntem niste demoni.

Demonul din mine se trezeste in fiecare seara, inainte de a ma linistii complet si de a intra in lumea viselor, iar atunci nu mai pot dormi. Ma tine treaza, noapte de noapte, fara sa fiu in stare sa fac ceva ca sa-l opresc. Si cel mai rau e ca... are dreptate. Sau poate e doar constiinta, dar aceasta nu m-ar influenta spre razbunare.

Nu, fiecare dintre noi are un demon cu care traieste, dar acum depinde de fiecare cum si-l stapaneste. Amintirile provocate de orice gest, melodie, loc, amintirile care te macina si cu care nu poti dormi noaptea, ti se par cunoscute? Sau atunci cand izbucnesti in plans, de la cel mai mic semn de slabiciune de care poti sa dai dovada... Acesti demoni din noi se trezesc in cele mai proaste momente ale noastre, in clipele in care noi suntem cei mai slabi si ne distrug.

Incercam sa parem puternici, cand noi de fapt avem nevoie de ajutor, de o alta persoana a carui demon e compatibil cu al nostru. De o persoana care ne intelege, care ne sustine, care intelege ca de fapt acesti demoni din noi nu exista, ci demonii suntem noi. Suntem masochisti cu noi insine, ne place sa suferim, iar oricat de bine ne-ar fi, tot noi cautam suferinta. Cati dintre noi isi doresc sa fie fericiti, dar cand intr-un final gasim un motiv pentru care merita sa fim asa, renunta la tot si incep sa gaseasca noi motive pentru a le fi mai rau? 

Ne place sa ne jucam cu noi, ne place sa suferim, suntem niste masochisti. Si ce-i mai rau e ca atunci cand nu mai trebuie, sau nu mai avem motive sa fim demoralizati, atunci noi ne transformam singuri in demonii trecutului de care credeam ca am scapat. Ne place sa suferim.

Invidiosi?

Sincer, imi pare rau pentru cei care sunt invidiosi. Sunt mandra ca am alaturi de mine un baiat care ma accepta asa cum sunt, pentru ca stiu ca nu stiu daca m-ar mai accepta altcineva, care ma iubeste neconditionat si care e alaturi de mine la bine si la greu. Stiu foarte bine ce am alaturi de mine, iar acum chiar ne merge mai bine ca oricand.

Imi pare rau pentru voi, persoanele care sunteti invidioase, care vor si ei/ele ceea ce am eu, dar sincer, nu faceti decat sa ne amuzati si sa ne simtim importanti. Asa ca, imi pare rau. Poate daca nu ati fi prea ocupati/e cu viata altora, v-ati da seama ce se intampla cu viata voastra.

Cei mai frumosi oameni.

Pentru voi care sunt cei mai frumosi oameni? Oare cei care stau cu orele in fata oglinzii pentru a arata perfect? Sau cei care se imbraca cu haine de la firma "X"? Sau cei care au o silueta de invidiat?

Frumusetea este diferita pentru fiecare in parte. Mie imi plac roscatele, tie iti plac brunetele, iar celui de langa tine ii plac blondele, iar fiecare avem impresia ca acelea sunt cele mai frumoase.

Dar totul nu este chiar asa de superficial. In ziua de astazi, pentru tot este promovata superficialitatea, iar din cauza acestui lucru este sugerata perfectiunea. Dar dragii mei, va inselati amarnic daca credeti ca perfectiunea exista! Si aceasta perfectiunea poate fi dezbatuta de einspe mii de ori, pentru ca se ajunge la rezultate diferite de fiecare data, pentru ca percepem perfectiunea si frumusetea in mod diferit, mai ales ca suntem atat de superficiali. 

Haideti totusi sa va zic eu care mi se par cei mai frumosi oameni: cei fericiti! Fericirea face minuni, credeti-ma. Atunci cand esti fericit, nu mai conteaza ca dimineata ai parul valvoi iar iubitul te vede asa, ci dimpotriva, te gandesti ca el te adora asa cum esti tu, naturala, fara machiaj, si mai ales, TU. Esti fericit cand ii aduci iubitei o prajitura si ii vezi sclipirea din ochi cand vede ca ii faci pe plac. Esti cel mai fericit, si norocos, cand ai alaturi o persoana care te iubeste sincer si care ar face orice pentru tine. Esti fericit cand iubesti si esti iubit. Frumusetea vine din interior, desi conteaza in zilele noastre si exteriorul, dar atunci cand esti fericit, frumusetea iti straluceste pe fata.

Love is all around me.

Stii? E frumos sa auzi unele cuvinte de la persoana iubita, chiar daca nu le spune la momentul potrivit. Important e ca le spune, ca momente potrivite pentru anumite cuvinte nu exista. 

Imi place cum sunt acum, mai indragostita ca niciodata, mai iubitoare si intelegatoare decat as fi putut crede. Chiar este diferit, tensiunea dintre noi a disparut si a facut loc sperantei. Cum am spus zilele trecute, si nu am crezut pana acum, dragoste adevarata in zilele noastre nu gasesti, dar mi se demonstreaza din ce in ce mai mult ca aceasta exista. E frumos sa traiesti o poveste de dragoste, ii compatimesc pe cei care nu au parte macar pe jumate din ceea ce traiesc eu. Sau mai rau, pe cei care nu au fost nici macar o singura data indragostiti. Intr-un fel sau altul, atunci cand ai face orice pentru persoana iubita, automat iti dai un sens, pentru ca ajunge ca scopul tau in viata e sa iti faci jumatatea fericita. 

Si am invatat un lucru: ca sa fii cu adevarat fericita trebuie sa gandesti mai putin. Da, nu trebuie sa stai sa analizezi fiecare lucru in parte, sau sa ai asteptari de genul: "Aseara i-am facut de mancare, poate cand ajung acasa gasesc si eu pranzul pus pe masa.", este doar un exemplu, dar daca gandesti asa, o sa fii nefericita. Cel mai bine intr-o relatie este sa simti lucrurile care dragostea ti le ofera, nu sa stai sa le gandesti. Si asta o zic eu, care gandesc extrem mult si analizez orice situatie pana la cele mai mici detalii. Sper sa aibe toata lumea parte de dragoste.

Am zis!

Si a venit si 2013, parca muream in decembrie anul trecut. 

Anul trecut. Ciudat suna cand zic asa, cand stiu ca s-au intamplat atat de multe in anul care tocmai s-a sfarsit,  cand stiu ca au ramas amintiri, care dor.

Dar gata, a venit un nou an. Un an care vreau sa fie diferit, care vreau sa fie special, in care nu mai vreau sa mai existe suferinta. Vreau atentie, vreau dragoste, vreau fericire, pentru ca m-am saturat sa cred ca sunt blestemata. Ma simt blestemata pentru ca nu puteam sa fiu fericita cu adevarat. Dar vreau sa se schimbe toate astea, chiar am nevoie de fericire. Dupa toate ploile din viata mea, vreau sa rasara si soarele pentru mine, macar o perioada, pentru a-mi reveni si pentru a imi recapata increderea, puterea si vointa din mine.

Da, anul acesta o sa fie altfel. In primul rand, o sa ma bucur intai de mine si tocmai dupa aceea, de ceilalti. O sa ma apreciez pe mine prima oara si o sa imi dau si eu, macar un an, importanta de care am nevoie. Anul aceste o sa fie diferit. Am zis!

My angel ♥

Si nu inteleg cum poti sa faci din mine ce vrei. Atatea sentimente puse, atatea sacrificii… Am cedat, am cedat in fata ta, si uneori imi pare rau. Pentru ca nu mai sunt cine eram, si poate acum imi era mai bine. Dar dup-aia imi amintesc cat te iubesc, si cum imi place sa te tin in brate, si cum ma alinti, si … Oh Doamne, toate atingerile, si toate saruturile, si se duce orice gand. Si frate, te iubesc, mai mult decat orice, si mi-ar placea sa te iau de mana si sa te fac sa zbori. Sa lasam totul in urma si sa fim doar noi, doi copii care se iubesc pana la cer si inapoi, si nu si-ar da drumul la mana orice s-ar intampla. Imi place sa cred ca iubirea noastra e speciala, chiar daca tu nu crezi, dar lasa-ma in damblalele mele sa traiesc in lumea mea, unde eu sunt o fata speciala, si prin “speciala” ma refer iubita de catre tine.  Pentru ca imi place cand ma faci sa simt asta, cand simt ca toata lumea e a mea doar din cauza ca te am pe tine. Oh Doamne, as putea sa stau ore in sir ca sa scriu tot ce simt pentru tine, as putea sa scriu o eternitate despre noi si nu m-as putea satura, si nici termina vreodata. Esti ingerul meu intr-o lume in care haosul domina, si vreau sa te am langa mine pentru eternitate. Te iubesc.

Vise...?

De cand suntem mici visam la anumite lucruri. In special la viitor. Majoritatea fetelor viseaza ca intr-o buna zi, printul lor fermecat o sa vina la ele, incalecat pe un cal alb cu parul de matase, printul, blond cu ochi albastri, zambind fermecator, iar ele or sa se indragosteasca iremediabil la prima vedere, de la prima privire, prima atingere, si or sa traiasca cu el toata viata. Intre timp, ele au o slujba bine platita, cu care sa-si poata permite toate hainele in tendinte, farduri, parfumuri, plus o casa cu o gradina plina cu flori care mai de care mai colorate si parfumate, si piscina in spate care are si topogan. Cand vin acasa de la munca sa se puna pe un sezlong in constumul lor de baie, probabil ceva cu animal print, si sa le aduca servitoarea cocktail-ul lor preferat, in timp ce acel print despre care vorbeam mai devreme le unge cu crema autobronzanta.

Eh, ce viata. Eu de exemplu, nu visam la nimic din toate astea. Eu pur si simplu vroiam... Vroiam de mica sa ma descurc singura. Sa stiu ca nu depind de nimeni, sa stiu ca am libertatea pe care o vreau, sa stiu ca am pe cineva care sa il iubesc si sa ma iubeasca, si care sa fie cu mine la bine si la greu, si... Nu stiu. O slujba care sa imi placa? Mda, cam asa ceva. 

Nu pot sa spun ca eu, in momentul de fata, sunt nemultumita cu viata mea, este destul de buna, sunt linistita, sunt fericita, dar ca la orice persoana, mai sunt si suparari, si cazaturi, tot felul de obstacole pentru a fi mai puternic. In momentul de fata, singura "dorinta", sau mai bine zis, "vis" din copilarie care mi s-a si indeplinit, este acela de a gasit pe acel cineva cu care sa pot sa stau, si sa il iubesc, si sa ma iubeasca. E ciudat, ca atunci cand venea vorba de baieti, vroiam pe cineva care... cum sa zic eu... sa am siguranta zilei de maine, sa stiu ca ma pot baza pe relatie, sa stiu ca pot sa imi vad viitorul cu el, si uite ca mi s-a indeplinit visul. Stau cu un baiat care merita tot ce-i mai bun, il iubesc, ma iubeste si el pe mine, si ma indragostesc pe zi ce trece si mai mult de el, desi stau 24 din 24 cu el. Tot timpul. Nu pot sa dorm o noapte fara sa il iau in brate, sau fara sa il ating macar, si tot felul de lucruri de indragostita cu care as putea continua dar stiu ca vreau sa scriu despre altceva.

Asaa, deci. Chiar ma intreb cum o sa arate viata mea cam in... 5 ani. Liceu terminat, munca, facultate. Poate o sa am un loc de munca bun, unde sunt platita bine, poate o sa am casa mea de care sa am grija, poate chiar o sa fiu o mama tanara. Stau si ma gandesc ce-mi rezerva viitorul, dar nu vreau sa ma grabesc; vreau sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata si sa fiu pregatita pentru tot ce o sa vina.

Hai sa mai si scriu.

Sa scriu, sa nu scriu, ce sa fac? Mi-e dor de momentele cand sentimentele mele se asternau pe foaie, oricine citind dupa simtind pe propria piele ce simteam si eu in momentele cand scriam. Ce s-a intamplat cu mine? De la ce a pornit toata treaba cu scrisul? Ah, da, stiu. De la colega-mea care a spus ca ar trebui sa scriu ca sa ma descarc. Si dupa am tot scris. Si inca as mai avea multe de scris, dar parca nu-mi mai vin cuvintele ca inainte, parca n-ar mai avea sens, parca nici hartia nu ar mai suporta s-o mazgalesc cu aberatiile mele. Dar uneori as mai vrea sa-mi petrec cateva minute din viata mea atat de neinteresanta si normala si plictisitoare pentru a-mi recunoaste setimentele si a-mi repeta trairile pe o foaie. Doar in cazuri extreme am "curajul" sa-mi mai impart sentimentele cu foaia. Dar acum sunt linistita, si e bine, pentru ca nu mai suportam tot ceea ce se intampla prin jurul meu. Am trecut dintr-o perioada din viata in alta. Pana la urma: "tot raul spre bine". Pana la urma, perioada asta in care eu nu am mai scris a fost mai mult o perioada in care eu m-am regasit, mi-am dat seama de ce vreau sa fac in continuare, de ce am nevoie pentru a fi fericita, de ceea ce sunt, de cine sunt. Nu pot sa zic ca sunt multumita cu mine, dar totusi, se poate si mai rau. Imi place. Asa cum sunt, imi place, pentru ca asa trebuie. Pentru a fi fericita in viata si a ma bucura de tot ceea ce are sa-mi ofere, intai trebuie sa invat sa fiu fericita cu mine.

[Pentru ca nu am mai scris de atat de mult timp, si ca de obicei, inspiratia ma apuca prin clasa, pe la orele de franceza.]

2012.

O Doamne, a trecut un an. Cu bune, cu rele, a trecut inca unul. Am avut persoane speciale langa mine anul asta, carora vreau sa le multumesc. Fara ele nu eram ceea ce sunt astazi. Acele peroane m-au format, chiar daca pe unele le-am pierdut. Asta e, viata merge inainte.

Cu bine, cu greu, am reusit sa trec anul cu zambetul pe buze, alaturi de niste persoane speciale, cu care m-am simtit foarte bine. Si cine s-ar fi gandit ca eu o sa fac o vizita bunicilor la 1 fara 20? Nu eu, in nici-un caz. Am ras, am plans, m-am bucurat, m-am suparat, am iubit, am urat. Ca in fiecare an.
Ce e mai special la anul acesta este ca m-am maturizat intr-un timp foarte scurt. Eu, fata care eram doar o copila, m-am schimbat enorm. Rad, glumesc, am crize de ras, dar percep lucrurile diferit. Oricum, azi a fost o zi speciala, ma rog, ieri, ca e trecut de 12. A fost ziua in care am inceput un an nou, si ziua in care fac 8 luni cu Razvan. Chiar daca e ceva mai putin "wow", pentru mine chiar e special. As putea sa stau toata noaptea sa vorbesc despre acest subiect, dar o sa imi las si subiecte de discutie pentru alte posturi.
Sper ca sa-mi iasa tot ce mi-am propus pe anul asta, pentru ca am o gramada de lucruri in minte. Si planuri. Si cate si mai cate. Pana la urma mai sunt 3 luni si 6 zile si vine majoratul meu. Cat de repede trece timpul... O Doamne!

Nu stiu.

Am ajuns la concluzia ca nu stiu cand o sa fiu pe deplin fericita. Sunt momente cand sunt fericita, cu adevarat fericita, dar sunt perioade. Realizez ca trebuie sa fiu fericita cu ce am, dar e un lucru chiar asa de rau sa imi doresc mai mult, mai bun? Oh Doamne... Sunt curioasa ce-mi rezerva viitorul, ca las totul sa vina de la sine. Viata... Mda, viata e o curva si trebuie sa stii cum s-o futi in gura. Meh. Post scris pe telefon, pentru ca nu am laptopul disponibil.

We found love in a hopeless place ♥.

Aseara, stateam in pat si ma gandeam doar la un singur lucru: el. Atat. Asta fac mereu, fie ca sunt in masina, in metrou, la scoala sau acasa. Desi stiu ca stau in fiecare zi cu el, desi stiu ca imi petrec fiecare clipa libera cu el, atunci cand fiecare se duce la casa lui, sau la treaba lui, parca lipseste ceva. Parca... Parca mi se face dor. Aseara, ca in fiecare seara cand nu dorm cu el, mi-am luat in brate ursuletul si ma gandeam cat de bine ar fi sa il am langa mine in fiecare seara, sa adorm pe pieptul lui, tinand-ul in brate, sa il simt langa mine.
Nu pot sa cred ca sunt atat de fericita. Azi, de exemplu, la scoala, am plans de fericire. Si nu o data, de doua ori. Si dansam prin clasa, si eram in al noua-lea cer. Nu mai conta nimic, nimeni. Conta doar faptul ca ma gandeam la el, ma gandeam la ochii lui, la buzele lui, la vocea lui, la el. Atunci cand sunt cu el, totul din jur dispare, totul se rezuma doar la el. E un vis, vis devenit realitate. Cand ii aud vocea, ma simt hipnotizata, nu mai aud nimic. Cand ma gandesc la el, un zambet imi apare pe fata si ma face sa uit de toate problemele, cand sunt in bratele lui, ma topesc toata si ma rog ca clipa sa dureze mai mult, cand ma saruta, nu-mi mai simt picioarele, nu mai traiesc in lumea asta, deja plutesc de fericire.
Nu credeam ca o sa intalnesc vreo persoana, mai ales un baiat, care sa semene atat de mult cu mine, dar sa fie atat de diferit. Nu credeam ca o sa mi se intample vreodata asa ceva. Nu credeam ca o sa plang de fericire si sa am o asa stare de bine. Nu credeam ca o sa iubesc prea curand un baiat cum te iubesc pe tine.
Da, sunt mega-hiper-super-extra indragostita de tine, si nu inteleg cum e posibil. Si acum, desi esti la cativa metri distanta de mine, vreau sa te tin in brate si zambesc ca o proasta gandindu-ma la tine. Te ador. Te iubesc. Nu am cuvinte sa descriu ceea ce simt pentru tine. Nu s-au inventat atatea cuvinte ca sa ma exprim cum trebuie. Pur si simplu cand te vad, cand esti langa mine, sunt moarta. Nu mai gandesc, doar simt. Te simt. Nu stiu cum reusesti sa faci asta, dar iti iese de minune.

TE IUBESC!

Stare de bine.

E ciudat. De cateva zile, mai exact cam o saptamana, am o stare de fericire continua. In ciuda tuturor supararilor de moment, "certuri", discutii, am o stare de bine in continuare. Zambesc prea mult, rad prea mult, ma gandesc la prea mult bine.
Nu sunt invatata sa fiu asa. Sa-mi fie bine, sa ma simt bine in persoana mea, sa fiu fericita. E ciudat. Si partea naspa e ca nu pot sa profit la maxim de starea asta, pentru ca sunt constienta ca atunci cand o sa-mi fie lumea mai draga si cand o sa ma invat cu starea de bine, dispare totul. Si eu iar sufar. Dar oricum eu sunt invatata cu suferinta si cu starile depresive. Deci as putea la fel de bine sa ma invat si sa ma bucur acum cat mai pot, desi mai incolo o sa sufar mai mult.
Nu stiu ce sa fac. Momentan mi se inchid ochii de somn, dar cred ca o sa mai beau inca o cafea si o sa ies afara sa fumez o tigara, asteptand-o pe mama.
Cred ca o sa ma si culc putin. O ora, pana vine fratimiu.

Chestie noua.

Hmm. Ce as putea sa zic? Nici nu mai stiu sa scriu pe blog. Pana mea, am chestii scrise prin caiete. Asa ma descarc mai repede. O chestie ciudata despre mine: sunt fericita. Adica chiar fericita. Si e ciudat. Adica e frumos, parca e prea frumos pentru a fi vorba de mine. Nu stiu daca intelegeti. Sunt ciudata. Dar nu sunt invatata sa fiu fericita, si e bine, dar mie frica, ca poate o sa se termine mult mai repede decat vreau. Dar pana la urma... Pana la urma sa ma bucur de fericirea pe care o am, pentru ca ravnesc dupa ea de mult timp, si dupa toate depresiile si certurile si chestiile rele in sfarsit rasare soarele si pe strada mea.

Ma rog. Poate o sa mai scriu.
Arigatou :].