Alb.

Am un moment in care constientizez cat de... oarba am fost. Cat de mult doare, inca. Cate lacrimi am varsat, si care inca mai curg, inca mai aluneca pe obrazul meu. Am zis bine ca sunt masochista si imi place sa imi fac singura rau, sa ma joc cu sentimentele mele pana cand cedez. Dar nu inteleg... Cum am putut sa am acel val pe fata mea de nu vedeam nimic cum trebuie? De ce inca... Oh Doamne, sunt atatea lucruri in neregula cu mine. As vrea sa ma pot repara o data, sa-mi inchid amintirile intr-un colt al mintii si sa nu le mai gasesc niciodata, dar nu pot. Pentru ca inca ma dor, al dracu' de tare. Asta e, mi-am ales aceasta cale, nu regret nimic din ce am facut, regret doar ca inca nu sunt indeajuns de puternica, de nepasatoare, de rece. Nu mai pot, si imi pare rau.

Privesc monitorul si vad mult alb, asa este in mintea mea acum, asa este afara. M-am calmat.

Singura.

Poate ai dreptate, ca cer prea mult, ca nu ma bucur de ce mi se ofera, ca fac pe victima, ca ofer prea putin, ca si ca si ca... Lista poate sa continue. Dar, te-ai pus vreodata in locul meu? Te-ai gandit vreodata prin cate am trecut numai ca sa iti fiu alaturi, sa ne fie bine? Si nu, nu e repros, chiar nu vreau sa iti reprosez nimic, dar pur si simplu vreau sa iti explic niste chestii. 

De 2 zile m-am trezit cu ochii umflati de la plans, iar in astea 3 zile am suferit cat n-am mai suferit de anul trecut. Imi cunosti slabiciunile si doare al dracului de tare cand profiti de ele. Si stii ce doare cel mai tare? Ca ma lasi. Ca nu poti si tu sa spui o data in viata ta: "Stai." Urmele de pe mana mea spun cat de tare ma doare in interior, pentru ca a fost prea mult. Mda. Se pare ca am zis bine ca dupa fiecare perioada d-asta fericita din viata mea, cand toate au fost, cel putin din partea ta, de vis, trebuie sa urmeze si un haos total. As vrea sa vrei mai mult, as vrea sa ma ridici atunci cand sunt cazuta, as vrea sa imi fii alaturi, mai ales acum, cand de 4 zile am fost doar o persoana oarecare pentru tine, as vrea sa fii langa mine si sa ma faci sa ma simt ca sunt a ta, mai ales ca acum, sunt mai singura ca intotdeauna.

Sunt a dracului de slaba, bagami-as pula.

Si e bine ca n-am sters blogul...

Si incerc sa rezist. Nu pentru mine, pentru altii, pentru cei care ma iubesc, si imi doresc binele, pentru cei care vor sa ma vada fericita, pentru toti care ... nu stiu. Care imi vor binele. Si viata iti da lovituri, si esti demoralizat, ti-a dat-o atat de bine, incat nu crezi ca te mai ridici. Dar trebuie sa treci peste, asa e viata, nu e usoara, toti au zis ca e grea. Iar aberez. Ascult muzica si am chef si de versuri, de scris, nu stiu.

Vreau sa-ti spun ca-ti sunt alaturi, la bine si la greu,

Incerc sa fiu tare si pentru tine, dar nu reusesc mereu,

Ma gandesc, ca poate, nu reusesc sa fac nimic,

Dar macar incerc sa fac ceva, tu intelegi ce vreau sa zic?

Sunt uimita cum un om poate fi atat de dezamagit de actiunile sale, si de ceea ce face, oarecum. E greu atunci cand esti jos, cand ai cazut, dar conteaza foarte mult sa ... nu stiu, sa ai pe cineva alaturi, sa te ajute sa treci peste. Problema este daca poate si acea persoana sa fie tare. Nu stiu. Incerc sa ma descarc, fara lux de amanunte, si ma simt mai bine, un pic, acolo putin de tot. E bine ca n-am sters blogul.

Pauza geniala.

M-am saturat. Ma jur ca m-am saturat. Orice as face nu e bine. Dar de ce ma plang? De ce credeam ca de data asta va fi altfel? Nu stiu. Chiar nu stiu. Speram totusi sa fie totul ok, sa nu mai fie ca acum doua veri. Dar nu. Si partea amuzanta e ca mereu eu sunt de vina. Dar de ce inca ma mira? Nu stiu.
Poate sunt prea optimista, ma gandesc ca totusi, o sa ma inteleaga, dar nu. Termin cu una, dau de alta. Mi-a ajuns pana in gat. Indiferenta, sunt satula de indiferenta. Da, si eu am fost asa, dar mi-am revenit. Inca nu realizez ca am facut pasul asta. A fost greseala mea ca m-am apropiat de ea, m-am gandit ca poate-poate o sa ma inteleaga si o sa fie totul bine. M-am gandit ca o sa-i fie mai usor daca ma apropii de ea, o sa ne fie la ambele bine. Dar asa n-am facut altceva decat sa o fac dependenta de mine, si sa-i fie mai greu. Sunt constienta de greseala asta, dar nu am facut-o intentionat. Am facut-o in speranta ca o sa ne fie noua mai bine, si ne-a fost. O perioada.
Sunt satula de toate certurile posibile si imposibile. Si de unde pornesc certurile? Ca eu nu sunt o fiica perfecta. Wow. No shit. Niciodata n-am fost. Si nici nu voi fii vreodata. Incerc sa ii scot chestia asta din cap, dar nu reusesc. Sunt om. Gresesc, ranesc, si o iau de la capat. Dar nu mai suport, imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii. Ea nu stie ce simt, ea nu stie ca pur si simlplu nu mai suport sa o vad cum atarna dupa mine, tragand de mine sa stau numai in casa, pentru ca pur si simplu ma dezgusta.
M-am saturat de toate certurile posibile si imposibile. Toata viata mea a fost traita in certuri. Acum, cand intr-un final, sunt si eu fericita, trebuie sa strice ea totul? Chiar nu realizeaza ce face? Ma jur ca nu mai stiu ce o sa fac. Si prea mi-e teama sa nu fac ceva ce o sa regrete. Nu mai stiu ce sa fac, ce sa-i zic, cum sa-i explic... Nimic nu intelege. Dar nu, eu sunt prea mica pentru orice. Eu trebuie sa stau in casa cu fratimiu tot timpul, dar cand se intampla sa stau afara si sa uit de timp, gata, certuri, scandaluri. Lasa-ma dracu' in pace ca numai suport.
Si ceilalti! Ah! Am uitat ca totusi, eu trebuie sa fiu copilul perfect. Eu nu am voie la libertate. Eu ar trebui sa fiu ingradita in casa si sa stau inchisa acolo. Ah, ba nu. Sa ma duc si la liceu. Asta da. Eventual sa stau cu cartea in mana toata ziua, sa nu fumez, sa nu am prieteni, si sa am numai 10 la scoala. Daca nici media generala de 9,05 in clasa a 10-a nu le-a convenit, atunci ce vor de la mine? Nu sunt robot, totusi.
Prea mi-e teama sa nu intru iar intr-o depresie tot din cauza ei. Prea mi-e teama. Dar pana la urma eu nu am ce sa-i fac. Pana la urma, o data si o data trebuie sa ma accepte. Asta e.

[P.S.: Ii multumesc extrem de mult pentru criza de nervi pe care mi-a cauzat-o la scoala, cand eram in pauza. E bine ca nu s-a luat profu' de mine cand am trantit usa si nu a comentat nimic, vazand ca nu puteam sa ma opresc din plans.]

Spital.

Uhu! A doua oara in viata cand mi se fac perfuzii. Ce dragut. Si stateam eu aseara frumos, mi se facea perfuzia, si ma uitam la Naruto. Dragut. Asistenta mi-a spart si o vena, dar nu mi s-a invinetit.

Asa, ca sa o iau cu frumosul de la capat, aseara, in urma unei decizii "intelepte" am ajuns la spital. Pe mine de 3 zile ma durea burta incontinuu, si nu mai puteam. Plangeam de duere. Si ma rog. Mi-au bagat perfuzii, mi-au facut analize. Chestii d-astea. Acum tre' sa iau medicamente si sa tin regim. Genial. Mi-am facut deja planuri cu ce pot sa mananc. Whateva'. Mi-e lene sa mai scriu si mi-e sa nu apas pe taste prea tare ca sa-l trezesc pe Razvan. Ii multumesc din suflet ca a venit cu mine aseara.

Versuri. 1.

The time is shielding once again
For me is wrong but right for him
The times I cried are lost in vain
Remembering just a cruel pain

I've kissed, I've loved, I've cried, I've lost
This is not the last, and not the first
It's hurting me inside instead
Losing myself once again

The times I've shivered in his arms
The times I've almost collapsed
From all the tears I've lost and lost
I'm slowly turning into a ghost

What I feel it's not a human pain
I see my world in black and grey
There are no more colours in my life
I think I'll hide myself inside

Am gasit versurile astea pe caietul de mate. Si tin minte ca primul post al blogului a inceput tot cu niste versuri deale mele. Ma rog. Enjoy.

Karma + Aberatii partea a doua.

Cause what goes around, comes around.

What goes up, must come down.

[Alicia Keys - Karma]

Care dintre voi ati auzit de karma? Care stiti ce inseamna? Care crede in ea?

Karma este un fel de forta care fac lucrurile sa se intoarca la tine oarecum. Gen, inseli pe cineva, dar o data si o data tot o sa te insele si cineva pe tine. Gen, se intoarce roata.

Melodia cu care am inceput postul este absolut genial, si este vorba despre Alicia Keys care isi astepta iubitul la 3 dimineata singura in casa, si de care s-a despartit, dar dupa aceea, tipul se intoarce la ea. Dupa atata suferinta pe care o duce Alicia, se intoarce roata si el sufera. Asta e karma.

Acum sa aberam. Aberatiile mele. Care sunt speciale. Pentru ca sunt ale mele. [Asa spune Irina.]

Mam saturat de lume, in general. Toate pizdele de 12, 13 ani fumeaza si se drogheaza pentru a parea si ele "cool". Bai fetitelor. Bagativa dracu mintea la cap. Va sta gandul numai la droguri si baieti. Ma intreb, daca generatia noastra e cum e, oare generatie viitoare, cand o sa fim noi parinti, in ce hal o ajunge? Nu stiti cat de mult pot sa apreciez o fata/ un baiat in ziua de azi care nu fumeaza, care nu se drogheaza, care e cuminte. Fiindca ma regasesc in ei. Fiindca o data eram si eu asa.

Whateva'. Mie rau. Miam facut o tigara, miam rulato, am fumato, si acum mie somn de numai pot.

Ne mai auzim. Pa.

Singura.

Singura. Asa am fost mereu. Dar acum ma simt mai singura ca niciodata. Desi am familia si prietenii langa mine eu ma simt singura.

In momentul asta imi bag pula in tot si in toate. Nu mai vreau nimic. Nu mai vreau pe nimeni. As vrea sa ma inchida cineva intro camera si sa raman acolo. Fara sa mai vad soare, nori, cer, ploaie...

De ce numai eu?

...

Sa mor daca stiu ce titlu sa pun la postul asta. Nu stiu cat de lung sau scurt o sa fie. O sa scriu ceva de moment.

Deci.

Iar incep cu deci.

Deci.

Nu mai stiu. Efectiv sunt cu susul in jos. Cum dracu de am adunat atatea absente? Cum dracu de am ajuns sa ma cert in halul ala cu ai mei? Cum dracu de am devenit asa? Cum?
Parca... Parca nu mai sunt eu. Parca cineva mia luat corpul, si face ce vrea din el. Nu stiu.
Cum am putut sa fac atatea greseli intrun timp asa scurt? Nu, nu regret nimic din ce am facut. Singurul lucru pe care il regret e ca o dezamagesc pe mama. Atat. Fiindca ea e singurul motiv pentru care traiesc. Daca nar fi ea, sincer... Sincer cred ca as innebuni.

Vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu o persoana mai buna. Si nu ma refer acum sa nu mai fumez, sa nu mai injur and stuff like that. Nu. Ma refer sa o fac pe mama mandra de mine. Pur si simplu nu vreau sa fiu o povara pentru ea. De abia astept sa fac 19 ani sa ma mut, sa ma angajez. Sincer vorbesc.

Vreau sami fac un viitor. Vreau... Vreau multe. Dar cine stie cand o sa le rezolv.

Mama stie ca fumez. Si nu prea mai pare atat de suparata de idee. Adica normal, ii e aiurea. Din moment ce nimeni nu fumeaza in casa, sunt eu aia mai smechera si fumez... Dragut, nu? Nu.

Hmm.. Ceas mai putea zice?

Aaa, da. Vreau sa le multumesc prietenilor mei ca au fost alaturi de mine in momentele grele. Adica luna asta. Va iubesc. Nu stiu ce mas face fara voi. Nu mias fi imaginat niciodata ca o sa dau de prieteni asa de buni si intelegatori.

Pff... Deci vreau sa plec. Oriunde. De ce? Pentru ca vreau sa fiu departe de mama, asta ca sa ii fie mai bine... Nu stiu. Simt ca o dezamagesc pe zi ce trece. Cu fiecare fum pe care il trag din tigara simt ca se rupe o parte din mine, cu fiecare pierce in plus... La fel. Simt ca prin actiunile pe care le fac o dezamagesc. Si stiu sigur asta.

Oricum, numi pot dori o mama mai buna de atat. Adica stiu ca ar putea sa fie mult mai bine, dar nar mai fi la fel. Sincer. Cacat. De cate ori am scris in postul asta sincer? Whateva'... Nu mai am chef de scris.

Pa.

So hard.

Deci, oficial imi bag pula in tot. Efectiv. Nu mai stiu ce sa fac. Ma lasa perplexa schimbarile astea. O data e da, o data e nu. Azi e cumva, maine e altfel.

Mai lasama dracu in pace. Ma doare capul si ochii de atatea lacrimi care curg, care se duc... Acceptama dracu asa cum sunt, nu sunt o fata rea. De ce trebuie mereu sa comentezi cu cine merg, unde merg, ce fac? Ai fost si tu tanara, nu ai fost perfecta. Nu ai fost Einstein, asa ca numi cere sa am numai 10, si tu ai fumat, asa ca numi spune mie sa nu incerc sa fumez. Si tu ai fost in cafenele, deci asa ca nu mai comenta aiurea. Aaa.. Si vreau sati amintesc ca nu mai am 13 ani. Am 16. Asa ca taci. Si acceptama.

De fapt asta e valabil pentru amandoi, nu numai pentru tine.

Nu conteaza. Post scurt scris la informatica.

Viata e frumoasa. Cica.

Viata e frumoasa. Viata e frumoasa! VIATA E FRUMOASA!

In fiecare zi cand ma trezesc trebuie sami amintesc chestia asta. Da, e frumoasa, mai ales cand ai prietenii langa tine si te distrezi cu ei. Zilele astea nu ma recunosc. Sunt fragila, sensibila, nici nu stiu ce dracu am. Nu sunt o Drama Queen sa fac urat din orice. Dar ma doare inima. Nu ma doare tata, cum zicea o colega, ma doare inima. Ceva imi zice ca ar trebui sa renunt pentru cateva zile la masca. Nu stiu cum rezist fara ea. Parca mam schimbat. Vreau sami dispara starea de cacat.

Nu stiu cum o sa rezist. In 3 zile 6 teste. Si eu cum sunt distrusa din punct de vedere emotional, nu stiu cum o sa trec peste. Cred ca o sa las dracu messu si netu saptamana asta. Si dau dracu tot.

Deci, nu cred ca o sa vedeti post nou.

Pana saptamana viitoare.

Va iubesc. Pe toti.