Aberatii la 1 noaptea.

Da, sunt al dracu' de geloasa. Cand vad ca altii sunt mai fericiti decat mine, cand vad ca altu/alta primeste mai multa atentie decat merita iar eu nici p-aia nu o merit, cand altu/alta primeste laude pe care nu le merita, cand vad ca merit mai mult si nu mi se ofera. Asta sunt eu. Si nu o sa ma schimb prea curand. Vreau si eu sa mi se ofere ce vreau, ce imi doresc, ce au altii care nu fac nimic sa li se dea. Vreau... Vreau multe, si chiar nu sunt pretentioasa, dar vreau sa fiu tratata cum merit, nu asa, la plesneala, cum ma trateaza unii. Imi pare rau sa zic ca merit mai mult si tot continui sa sper ca ceva bun o sa se intample si o sa mi se dea ce vreau. Si nu inteleg de ce mai sper. Probabil din obisnuinta. Maine am zi grea si eu stau si aberez la 1 noaptea. Dar chiar vroiam sa scriu chestia asta. Amin.

Optimismul lipsa.

Se spune ca speranta moare ultima, dar atunci cand si ea moare, ce se intampla? Sunt geloasa pe oamenii optimisti, numai din cauza ca stiu ca am fost si eu asa odata iar acum nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Si este al dracu' de enervant. Poate ar trebui sa multumesc pentru tot ce am, sau poate ar trebui sa fiu mai mult decat fericita, dar uite ca nu pot. A dracu' de mine, trebuie sa fiu mereu nemultumita de tot si de toate ca altfel nu pot eu sa ma simt bine. Ce javra ordinara sunt.

Dar nu e chiar asa. Sunt complexata de tot ce e legat de mine, de la felul cum arat, pana la ce planuri si sperante am. Este enervant. Nu ma simt in stare de nimic, si in plus de asta, ma urasc. Ce poate fi mai frumos? Sau cum as putea eu sa multumesc pe altii si sa fiu fericita daca ma urasc? As vrea ca cineva sa ma ia in brate si sa-mi zica: "Totul va fi bine. N-ai de ce sa te urasti."

As vrea sa simt fericirea cum imi curge prin vene, sa simt cum sunt iubita, trup si suflet, sa stiu ca nu regret nimic si sa imi vad de viitorul meu. Imi pare rau ca sunt asa, dar nu mai am puterea sa continui. Uneori sunt atat de lipsita de puteri si atat de deprimata, incat stau jos si plang. Si plang. Si plang in continuare. Meh. 

O sa-mi revin. O sa incerc sa fiu optimista din nou. Imi promit mie asta.

Singura.

Poate ai dreptate, ca cer prea mult, ca nu ma bucur de ce mi se ofera, ca fac pe victima, ca ofer prea putin, ca si ca si ca... Lista poate sa continue. Dar, te-ai pus vreodata in locul meu? Te-ai gandit vreodata prin cate am trecut numai ca sa iti fiu alaturi, sa ne fie bine? Si nu, nu e repros, chiar nu vreau sa iti reprosez nimic, dar pur si simplu vreau sa iti explic niste chestii. 

De 2 zile m-am trezit cu ochii umflati de la plans, iar in astea 3 zile am suferit cat n-am mai suferit de anul trecut. Imi cunosti slabiciunile si doare al dracului de tare cand profiti de ele. Si stii ce doare cel mai tare? Ca ma lasi. Ca nu poti si tu sa spui o data in viata ta: "Stai." Urmele de pe mana mea spun cat de tare ma doare in interior, pentru ca a fost prea mult. Mda. Se pare ca am zis bine ca dupa fiecare perioada d-asta fericita din viata mea, cand toate au fost, cel putin din partea ta, de vis, trebuie sa urmeze si un haos total. As vrea sa vrei mai mult, as vrea sa ma ridici atunci cand sunt cazuta, as vrea sa imi fii alaturi, mai ales acum, cand de 4 zile am fost doar o persoana oarecare pentru tine, as vrea sa fii langa mine si sa ma faci sa ma simt ca sunt a ta, mai ales ca acum, sunt mai singura ca intotdeauna.

Sunt a dracului de slaba, bagami-as pula.

Am zis!

Si a venit si 2013, parca muream in decembrie anul trecut. 

Anul trecut. Ciudat suna cand zic asa, cand stiu ca s-au intamplat atat de multe in anul care tocmai s-a sfarsit,  cand stiu ca au ramas amintiri, care dor.

Dar gata, a venit un nou an. Un an care vreau sa fie diferit, care vreau sa fie special, in care nu mai vreau sa mai existe suferinta. Vreau atentie, vreau dragoste, vreau fericire, pentru ca m-am saturat sa cred ca sunt blestemata. Ma simt blestemata pentru ca nu puteam sa fiu fericita cu adevarat. Dar vreau sa se schimbe toate astea, chiar am nevoie de fericire. Dupa toate ploile din viata mea, vreau sa rasara si soarele pentru mine, macar o perioada, pentru a-mi reveni si pentru a imi recapata increderea, puterea si vointa din mine.

Da, anul acesta o sa fie altfel. In primul rand, o sa ma bucur intai de mine si tocmai dupa aceea, de ceilalti. O sa ma apreciez pe mine prima oara si o sa imi dau si eu, macar un an, importanta de care am nevoie. Anul aceste o sa fie diferit. Am zis!

Vise...?

De cand suntem mici visam la anumite lucruri. In special la viitor. Majoritatea fetelor viseaza ca intr-o buna zi, printul lor fermecat o sa vina la ele, incalecat pe un cal alb cu parul de matase, printul, blond cu ochi albastri, zambind fermecator, iar ele or sa se indragosteasca iremediabil la prima vedere, de la prima privire, prima atingere, si or sa traiasca cu el toata viata. Intre timp, ele au o slujba bine platita, cu care sa-si poata permite toate hainele in tendinte, farduri, parfumuri, plus o casa cu o gradina plina cu flori care mai de care mai colorate si parfumate, si piscina in spate care are si topogan. Cand vin acasa de la munca sa se puna pe un sezlong in constumul lor de baie, probabil ceva cu animal print, si sa le aduca servitoarea cocktail-ul lor preferat, in timp ce acel print despre care vorbeam mai devreme le unge cu crema autobronzanta.

Eh, ce viata. Eu de exemplu, nu visam la nimic din toate astea. Eu pur si simplu vroiam... Vroiam de mica sa ma descurc singura. Sa stiu ca nu depind de nimeni, sa stiu ca am libertatea pe care o vreau, sa stiu ca am pe cineva care sa il iubesc si sa ma iubeasca, si care sa fie cu mine la bine si la greu, si... Nu stiu. O slujba care sa imi placa? Mda, cam asa ceva. 

Nu pot sa spun ca eu, in momentul de fata, sunt nemultumita cu viata mea, este destul de buna, sunt linistita, sunt fericita, dar ca la orice persoana, mai sunt si suparari, si cazaturi, tot felul de obstacole pentru a fi mai puternic. In momentul de fata, singura "dorinta", sau mai bine zis, "vis" din copilarie care mi s-a si indeplinit, este acela de a gasit pe acel cineva cu care sa pot sa stau, si sa il iubesc, si sa ma iubeasca. E ciudat, ca atunci cand venea vorba de baieti, vroiam pe cineva care... cum sa zic eu... sa am siguranta zilei de maine, sa stiu ca ma pot baza pe relatie, sa stiu ca pot sa imi vad viitorul cu el, si uite ca mi s-a indeplinit visul. Stau cu un baiat care merita tot ce-i mai bun, il iubesc, ma iubeste si el pe mine, si ma indragostesc pe zi ce trece si mai mult de el, desi stau 24 din 24 cu el. Tot timpul. Nu pot sa dorm o noapte fara sa il iau in brate, sau fara sa il ating macar, si tot felul de lucruri de indragostita cu care as putea continua dar stiu ca vreau sa scriu despre altceva.

Asaa, deci. Chiar ma intreb cum o sa arate viata mea cam in... 5 ani. Liceu terminat, munca, facultate. Poate o sa am un loc de munca bun, unde sunt platita bine, poate o sa am casa mea de care sa am grija, poate chiar o sa fiu o mama tanara. Stau si ma gandesc ce-mi rezerva viitorul, dar nu vreau sa ma grabesc; vreau sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata si sa fiu pregatita pentru tot ce o sa vina.

Miroase a ars?

Mii de cuvinte imi trec acum prin cap. Mii de ganduri. Mii de imagini.

Miroase a ars. Aaa, da. Miam pus oul sa se prajeasca, ce dragut. Ma duc sal fac si revin.

[Dupa 10 minute ma intorc si eu in sfarsit, cu stomacul plin.]

Unde am ramas? A, da.

Mii de lucruri pe care leam facut si mia parut rau ca leam facut. Mii de lucruri pe care le regret ca nu leam facut. Mii de zambete. Mii de lacrimi. Un ocean de lacrimi.

As vrea... As vrea multe, dar nimic. Un om bogat nu e cel care are cele mai mari averi, ci acela care are nevoie de cele mai putine. Vreau sa fiu un om bogat. Sa am multe amintiri. Sa rad, sa plang, sa imi amintesc cu drag de ele. Sa cunosc multa lume cu care sa pot sa vorbesc despre ceva fara sa se uite ciudat la mine. Vreau... Vreau. Conteaza ce? Pentru altii nu, pentru mine da.

A incercat vreodata cineva sa ma cunoasca cu adevarat? Sa vada cum sunt? Sunt maxim 3 persoane care ma cunosc cu adevarat. Care stiu despre trecutul, prezentul si viitorul meu. Sunt curioasa. Daca mar cunoaste lumea cu adevarat oare cu cati prieteni as ramane?

Doar o masca...

Toti ma vad prietena buna, tipa care rade mult, care e perversa, care nu are griji... Dar oare chiar asa e?

Mi sau oprit lacrimile, in sfarsit. Dar asta e doar pe dinafara, in sufletul meu ma doare, inima mea plange. Incerc sa par o fata vesela, ca viata e roz, dar uneori nu mai pot.

Ce am? Nu stiu. Uneori as vrea... As vrea. Nu conteaza ce. Nu e bine. Dar vreau.

Whateva'. Nici nu stiu de ce am inceput sa scriu. Poate ca ma simt mai bine. Ma rog. Dupa 2 ore de plans mie mai bine...

Va iubesc.