2011.

Bai! Va vine sa credeti ca vine revelionu? Gen, parca acum o saptamana eram in vacanta de vara si ma gandeam: "Coaie, vine scoala! Nu vreau scoala, nu vreau teme, nu vreau note, vreau vacanta coaiee!" si acum mai vine si revelionu.
Numi vine sa cred ca a mai trecut inca un an. Inca un an din viata. Si ma gandesc ca mai e putin si vine si ziua mea, dupaia o sa mai fie putin si o sa fie vacanta de vara, again, dupaia o sa vina scoala, dupaia o sa vina iar revelionu. Deja gandesc in viitor. Ma rog. Frate, vine 2011.
Anul asta a fost genial, cu lucrurile bune si lucrurile rele pe care lea adus cu el. Mia placut. Mam distrat, am suferit, am ras, am plans... Si mai e putin si o iau de la capat.
Imi place.
>:D<

Inceputuri.

Acum cateva zile am citit blogul meu de la inceput pana in momentul de fata. Si am stat, am zambit si ma gandeam cum eram, cum ma comportam, cum vorbeam. A fost placut sa stau si sa citesc. Si acum pot sa zic ca acea Mari e mirobolanta, dar lipseste cu desavarsire.
Pot sa zic ca mam schimbat. Modul de gandire, comportamentul, infatisarea, starea de spirit. Tot. Acea Mari a disparut. Dar numi pare rau.
Am iubit, am fost iubita, am ranit, am fost ranita, am dezamagit multa lume, multa lume ma dezamagit, am avut incredere, altii au avut incredere in mine, am cunoscut persoane noi, persoane care mau influentat, am plans, am ras, am fost fericita, am fost trista, am avut crize de ras, am avut depresii. Lista poate continua. Si nu regret nici un lucru pe care lam facut. Daca am regreta anumite lucruri nu neam mai bucura de viata. Adica, poate sunt unele lucruri pe care ar trebui sa le regret, dar nu. Fiecare lucru bun sau rau e o invatatura de minte pana la urma. Invatam din tot ce putem, din tot ce ne ofera viata.
Ideea e ca mam maturizat. Am invatat din tot ce am putut, din greselile mele, din greselile altora, am invatat din tot ce am putut. Stiu ca de multe ori am gresit, stiu ca sunt inca incapatanata si nu vreau sa accept unele lucruri decat pana cand mi se intampla. Si stiu ca ar fi trebuit sa fiu altfel. Dar asta sunt eu. Sunt inca o copila. Sufletul meu este inca un copil, desi a trecut prin atatea. Fiecare dintre noi este inca un copil, desi nu vrem sa recunoastem, nu ne dam seama sau nu vrem sa aratam asta. Dar suntem cu totii niste copii.
Asta este un post sec, mia venit ideea adineauri, cand fumam afara o tigara. Pur si simplu stateam si ma gandeam, si am zis: "hai sa scriu ceva nou pe blog, fiindca nu am mai scris de mult si mie dor sa scriu." Si asta fac. Imi place sa scriu. Asta sunt eu. Imi place sa ma asculte lumea. Imi place sa ascult lumea. Fiindca pe unii ii pot ajuta, cu un sfat, cu un cuvant, poate ii pot ajuta.
Multumesc celor care mau sfatuit, au fost alaturi de mine si mau sustinut. Multumesc celor care mau ranit si care mau dezamagit, pentru ca am avut multe de invatat. Multumesc tuturor.

Karma + Aberatii partea a doua.

Cause what goes around, comes around.

What goes up, must come down.

[Alicia Keys - Karma]

Care dintre voi ati auzit de karma? Care stiti ce inseamna? Care crede in ea?

Karma este un fel de forta care fac lucrurile sa se intoarca la tine oarecum. Gen, inseli pe cineva, dar o data si o data tot o sa te insele si cineva pe tine. Gen, se intoarce roata.

Melodia cu care am inceput postul este absolut genial, si este vorba despre Alicia Keys care isi astepta iubitul la 3 dimineata singura in casa, si de care s-a despartit, dar dupa aceea, tipul se intoarce la ea. Dupa atata suferinta pe care o duce Alicia, se intoarce roata si el sufera. Asta e karma.

Acum sa aberam. Aberatiile mele. Care sunt speciale. Pentru ca sunt ale mele. [Asa spune Irina.]

Mam saturat de lume, in general. Toate pizdele de 12, 13 ani fumeaza si se drogheaza pentru a parea si ele "cool". Bai fetitelor. Bagativa dracu mintea la cap. Va sta gandul numai la droguri si baieti. Ma intreb, daca generatia noastra e cum e, oare generatie viitoare, cand o sa fim noi parinti, in ce hal o ajunge? Nu stiti cat de mult pot sa apreciez o fata/ un baiat in ziua de azi care nu fumeaza, care nu se drogheaza, care e cuminte. Fiindca ma regasesc in ei. Fiindca o data eram si eu asa.

Whateva'. Mie rau. Miam facut o tigara, miam rulato, am fumato, si acum mie somn de numai pot.

Ne mai auzim. Pa.

Aberatii part 1.

Stau si ma gandesc ce as putea sa scriu. Stau si ma gandesc la un titlu pentru acest post. Poate daca imi las libera mana si nu o sa scriu despre ceva prestabilit o sa iasa bine. Intai vreau sa schimb melodia care o ascult. Asa. Ati vazut ce muzica proasta scot artistii romani? Adica majoritatea e muzica house de proasta calitate care repeta aceleasi beat-uri, aceleasi versuri, aceiasi linie melodica. Mi se pare o prostie. Nu am nimic cu muzica house, nu ma intelegeti gresit, dar totusi, e prea mult.
Momentan ma uit la acvariul cu pesti, ma gandesc ca poate asa as avea inspiratie. In ultima vreme am avut din ce in ce mai multe vise cu pesti. Asta inseamna ca mie frig. Da chiiar, trebuia sa ma uit pe un site sa vad ce semnificatie au visele mele ciudate cu aparate foto, si sfarsitul lumii, si soare, si nave spatiale, si copii morti, si cimitire, si fosti iubiti, si multe altele.
Cred ca daca incep sa scriu asa despre fiecare chestie mica care imi vine in cap o sa fie un post foarte ciudat. Incerc sa nu mai folosesc semne de pe mess cand scriu pe blog. Ba imi vine sa bag :)), sau :-j, sau multe altele. Incerc sa ma controlez. Fiindca cel putin de doua ori pe post scriu :)) sau altul si dupaia sterg si pun punct. Numai in postul asta mi sa intamplat de 2 ori.
Wa, ce orar dragut am maine. La biologie cred ca ne asculta, adica nu cred, sigur. Si acum miam amintit. Ah, ce dragut! La engleza am avut de facut ceva? Nu cred. Chimie? Cred ca trebuie sa stau chill. Antreprenoriala... Cred ca si asta nea dat tema. Nu conteaza. Desen, la asta iar trebuia sa fac nu stiu ce desen. Ah! Si marti dau test si la latina. Dragut. Mereu ma trezesc in ultima clipa, sau ma rog, in aproape ultima clipa si imi amintesc de anumite lucrari, teme, daca nu in pauze, cand aflu de la colegi. AAA!!! Trebuie sami motivez si vreo 10 absente. Bafta Mari. Bafta. O sa ai o zi destul de fututa maine.

Mda, o sa mai scriu asa daca va place. Gen, din lipsa de inspiratie. Sami vina idei pe moment.

Coincidenta?

De ce mi se intampla mereu la fel? Mereu e la fel. Un deja-vu continuu... Un bun prieten mi-a spus ca sunt speciala, foarte speciala. Pentru ce sunt speciala? Pentru ca orice as face sufar? Pentru ca de fiecare data cand vreau sa iasa ceva bun dintr-un lucru, iese exact pe dos?
Ma doare sa stiu ca orice as face iese prost, orice spun e gresit, pana si visele mele sunt gresite. Tot ce se leaga de mine e greseala. Parca eu as fi o greseala.
Am facut multa lume sa sufere si poate acum se intoarce roata, dar cata suferinta mai pot duce? Cata durere, ura, dezamagire mai poate duce inima mea?
Da, stiu, poate acum fac pe victima, poate nu ar trebui sa reactionez asa. Stiu ca sunt situatii si mai rele de atat. Dar din moment ce inima mea nu o mai poate duce asa, poate o avea si ea o limita. Limita care nu stiu cand o sa fie depasita. Probabil curand. Da, curand.
N-ar trebui sa gandesc asa, sincer. Asta o recunosc si eu. Am o mama cu care ma inteleg foarte bine, tovarasi multi, prieteni buni care sunt alaturi de mine. Dar exista ceva care lipseste. Dragoste paterna. Dragoste din partea unui baiat, sau cuiva care tine la mine si imi si arata asta. De obicei cand tin la un baiat, sufar. Cand sunt dispusa sa tin la cineva cu adevarat, sufar. Cand ma gandesc la cuvantul "tata", sufar.
Niciodata n-am avut parte de dragostea unui tata, si nici a unui baiat. O fi coincidenta?

Hai sa cutreieram Bucurestiul noaptea.

In acest post o sami descriu minunata zi de sambata, sau mai degraba zis zilele de sambata si duminica.

Sambata trebuia sa dorm la Irina, si sa ne intalnim pe la 7, 8. Eu, incapatanata din fire si foarte nerabdatoare, nemai avand chef sa stau in casa, am plecat la 5 fara 10 de acasa, pentru a ne intalni la Victoriei. Stiu ca ea mia zis ca o sa intarzie si sar putea sa stau foarte mult dupa ea, dar cum am mai scris mai sus, eu, foarte incapatanata am plecat devreme, constienta ca o sa stau cel putin 1 ora jumate dupa ea. Nui panica. De la eroii revolutiei am luat dabia al treilea metrou spre victoriei, iar la victoriei, asteapta Mari ca astepti bine. Un sfert de ora, o juma de ora. Ma rog, o sun pe Irina. Intarzie. Oook. Mai stau un sfert de ora, o juma de ora, o sun din nou. Pleaca din Militari. Ooo, in sfarsit! Astept un sfert de ora, o juma de ora. O sun. Intarzie din nou. Ma rog, dupaia o sun si imi zice sa ma intalnesc la numai stiu ce statie, si ne intalnim intrun final la 8.

Dupaia am fost la Irina, neam facut dus, am fumat o tigara, neam aranjat, iam indreptat parul Irinei [:x] si am plecat. Unde? La niste prieteni deai Irinei despre care stiam cate ceva, mai multe, si sa dormim la ei, si sai si cunosc. Vazand ca e 10 jumate, am decis sa luam un taxi. Gasim noi un taxi, dam adresa, si ne lasa la adresa data. Ok. Dar Irina nu stia unde ne aflam. O suna pe Diana, una dintre prietenele ei, si o intreaba pe unde sa o luam. In fine, in urma indicatiilor date mergem noi, mergem, un sfert de ora, o juma de ora, o ora incontinuu fara sa gasim adresa. Intrebam pe strada, nimic. Intrun final ajungem de unde am plecat si am descoperit pe unde sa o luam. Adica neam plimbat degeaba. De la 11 si 20 pana la 1 fara 10. Draguut.

Ajungem intrun final la Billy si Diana si ne acomodam acolo. Facem cunostinta, radem, vorbim, ne simtim bine. Am adormit cu totii in jur de 5 dimineata, ma rog, altii mai devreme, altii mai tarziu. Dimineata neam trezit, am fumat o tigara, neam culcat la loc. Pana pe la 3. Dupaia eu si Irina iam ajutat pe Billy si pe Diana la curatenie.

Overall a fost foarte geniala seara de sambata spre duminica, in ciuda micilor "accidente". Dabia astept vinerea asta <3 . Plus ca sambata mai merg si in excursie.
O sa mai scriu, cel mai probabil despre excursie.

Iubire.

Ai simtit vreodata ca iubesti? Ca iubesti cu adevarat? Adica nu ca esti indragostit, ca ai fluturasi in stomac si te gandesti la el. Nu, nu atunci. Atunci cand tiai da si viata pentru persoana iubita, cand ai face orice numai ca celalalt sa fie fericit, sa stii ca vrei sa renunti la orice numai sai fie bine celeilalte persoane.
Ma fute deja ideea de a spune cuiva: "Te iubesc!" doar pentru ca asa e moda. Gen, vai, sunt impreuna cu ala si il iubesc! E chiar enervant. Si asta dupa nici o zi dupa ce sunt impreuna. Adica, gen, il iubesc, nu stiu ce, si dupa nici o saptamana te desparti de el. Sau sa fii cu cineva doar pentru ca e popular, sau ca poate sa te ajute cu ceva.
Iubirea e facuta pentru cei cu inima pura, care sunt inca niste copii in interior. Niste copii maturizati prea devreme. Cel putin asta e parerea mea. Si o tin pe a mea. Iubirea o primesti daca o daruiesti.
Pot spune ca am trecut prin destul de multe, si doar o singura persoana stie exact toata povestea, in rest mai sunt persoane care stiu doar cateva detalii... Dar o singura persoana stie ce sa intamplat, prin ce am trecut, etc. Si mia dat dreptate.
Oricum, te iubesc si o sa fiu langa tine mereu. Stii bine asta. Si nu vreau sa te pierd din cauza unor porcarii. Mie deja greu sa accept ca o sa te pierd oricum. Si nu stiu cum o sa fiu atunci. Distrusa complet. Asa o sa fiu.

Te iubesc.

Pentru Patty.

Nu stiu cum sa incep postul asta, dar ma rog.

Imi pare rau. Imi pare rau pentru tot ce tiam gresit. Imi pare rau ca din cauza mea teai certat azi cu maicata. Stiu, sunt de vina. Si imi pare rau.

Stiu ca nu neam certat, sau lucruri asemanatoare, dar mai bine iti zic in scris decat sa iti zic face-to-face, ca altfel incep sa plang. Frate, te iubesc. Fiindca noi suntem doua proaste care sunt la fel, desi suntem doua personalitati complet diferite. Desi suntem diferite la exterior, avem stilurile noastre, practic in interior suntem la fel. Noi suntem nebunele care beau tequila in prima zi de scoala, care rad incontinuu pana ne vine rau, care stau dupa jaluzele. Pur si simplu nu stiu ce sa zic. Vreau sa iti multumesc mult pentru tot ce ai facut pentru mine, si nu ma refer la azi, ieri, saptamana trecuta sau asa. Ma refer la tot ce ai facut pentru mine. Si cel mai important, iti multumesc ca ma accepti asa cum sunt.

Suntem atat de diferite dar atat de asemanatoare...

Te iubesc! <3

Tumblr?

A auzit cineva de tumblr? E practic imposibil, din moment ce sunt cateva persoane care imi citesc blogul zilnic, persoane diferite care cred ca au auzit de acest site.

Deci, Tumblr e ceva gen blog, dar numai ca acolo de obicei pui poze, quotes and so on, si primesti followers, sau tu poti sa urmaresti "blog-ul" respectiv. Anyway, nu stiu daca ati inteles ceva din ce am zis, nevermind. Daca vreti puteti sa va uitati un pic pe al meu, si poate va faceti si voi.

http://mari-punct.tumblr.com/

[Sa nu credeti ca imi fac reclama la tumblr, numai ca mi se pare un site destul de dragut, si am zis sa vil prezint si voua.]

Lista.

Nu cred ca ii pasa cuiva ce am eu de facut anul asta, sau cel putin ce mi-as dori sa fac... Dar am cam trebuit sa fac o lista, si ma gandesc ce ar fi bine sa fac.

1. Sa-mi las paru sa creasca.
2. Sa nu-mi mai dau pirsuri.
3. Sa nu adun 20 de absente, altfel parintii la scoala.
4. Sa nu ma mai indragostesc aiurea.
5. Sa ma distrez.
6. Sa nu ma mai vopsesc.
7. Sa ma tin de scoala.
8. Sa fiu aproape de unele persoane cand au nevoie de mine.
9. Sa mai scriu la carte.
10. Sa iubesc.

Bun, acum ca mi-am facut lista, sau cel putin o mica parte din ea, o foarte mica parte, o sa incerc sa si indeplinesc lucrurile care sunt acolo, desi o sa fie foarte greu, mai ales ca unele sunt aproape imposibile... Dar si imposibilul e posibil, nu?

O saptamana.

Azi e vineri. Ultima postare tot vineri a fost, deeci, am facut o saptamana de cand n-am mai postat ceva nou pe blog. I'm sorry. Dar sunt ocupata cu cartea si nici nu imi vine inspiratie de moment incat sa scriu ceva acceptabil pe blog.

Timp am destul pentru a scrie, nu ma plang de asta, ceea ce lipseste e inspiratia. Dar promit ca o sa scriu si posturi mai lungi, in momentele cand o sa am inspiratie.

Vineri.

Deci da. Ieri, adica vineri, a fost foaaartee draguuut.

In prima parte a zilei am fost in parc, si mam ales cu un semn dragut pe gat [simteteee!!], de care a comentat mama cand am ajuns acasa :-". Incepuse sa ma ia la interogatoriu, gen: "X tia facut semnu ala pe gat?, Aaa, nu ala? Altu?, Cum il cheama?, Din ce liceu e?, Unde sta?, Cum vati cunoscut?"... Wtf duude? :))
Maaa rooog, dupaia am mers la liceu, dupa prima ora la care nam fost, ca nu o fac [sport], si am stat noi frumusei ca prostii la scoala. Eu nam facut 3 ore din 5, ceea ce a fost fooaaarte dragut, fiindca am frecat menta pe la scoala.
Dupaia am fost prin Genesis dupa scoala sa beau o bere cu Irina. Neam intalnit cu mai multi acolo, am stat de vorba, si am stat noi frumusel pana la 7 jumate. Am urcat in metrou si am coborat la Victoriei. Acolo cand am urcat in metrou era o fetita cam de 3 ani care se stramba la mine. Ma strambam si eu la ea si incepea sa rada. Dar parintii au fost ratati, si cand au vazut ca radeam cu ea, sau mutat din loc. Ok, a fost ciudat. Se uitau la mine de parca eram o rapitoare de copii :-j...
Cand am ajuns pe strada la mine, ma intampinat fratimiu intrun hug calduros, si a fost foarte draguut :x.

Overall, a fost o zi geniala.

Prima zi de liceu. Clasa a 10-a.

Nu stiu cum a fost la voi prima zi de scoala/liceu, dar stiu ca eu am inceput cu dreptul. Beata la ore. Eu si Patty. Cu diriga noua. Tequila. Shoturi de teaquila. Forta.

Patty avea chef sa bem si sa mergem bete la ore. Asta am facut. Tequilaa... Muuulta tequilaaa. Cum sa dai cu capu de pereti si dupaia sa razi ca proasta incontinuu? Nu, asta nu eram eu. Asta era Patty. Probabil o sa ma bata cand o sa vada postul asta, nui panica. O fac si pe ea putin faimoasa. Avem si poze in care ne pupam :. Adica nea facut un prieten poze... Dragut. Amintiri din prima zi de liceu a clasei a 10-a. Am inceput anul cu dreptul, ce sa mai.

O duc bine :)).

Munte.

Nam mai fost la munte [aka tara mea] de vara trecuta. Si maine o sa merg, pentru o zi. Stiu ca luni incepem scoala, si eu ma duc maine acolo. Asta e.

Scapati de mine!! 1 zi, da nu conteaza, scapati de minee!! :))

Multiple personalitati?

Stau, ma gandesc la... mine. Da, poate suna narcisist, dar nu ma gandeam in sensul ala. Ma gandeam la cum sunt eu, acum sunt buna, prietenoasa, in cateva minute sunt nervoasa, recalcitranta...

Uneori simt ca si cum mai multe persoane ar fi in mine. Mai multe personalitati. E greu de explicat, asta e ceva ce simti. Uneori fac lucruri prin care ii sochez pe altii, dar mai ales pe mine. Nu sufar de nicio boala, stati calm. Dar e foarte ciudat cand simti ca azi esti intrun fel, maine esti altfel.

Am inceput sa scriu posturi din ce in ce mai scurte. Imi pare rau.

Prima zi de toamna.

A fost dragut. Tot. Toata vacanta, tot timpul pierdut afara, noptile albe, momentele petrecute in vara asta. Desi la majoritatea nu ma asteptam.
Ma rog, a fost dragut. Asta a fost cea mai geniala vara de care am avut parte pana acum. Am strans multe amintiri vara asta, si poate ziceam pana acum ca vreau sa uit aia, vreau sa uit pe cealalta [de obicei lucruri pe care leam facut la betii], dar nu vreau sa uit nimic din ce am facut vara asta. De multe persoane mam apropiat, de altele mam departat. Unele ma accepta asa si le convine modul in care sunt, altele au inceput sa ma urasca. Problema lor.
Vara asta ma maturizat. Ma facut sa gandesc intrun mod in care nu gandeam inainte. Am facut multe bune, multe rele. Asta e.
Prima zi de toamna a fost... Draguta. Poate ca da, imi place si vremea, mai racoare dar cu soarele pe cer. Si cel mai frumos e atunci cand e racoare dar are cine sa te incalzeasca, are cine sa te ia in brate. Nu spun mai multe.
Sincer nu ma deranjeaza ca a venit toamna, mie una chiar imi convine. Si trec a 10-a. A trecut repede timpul. Oare la anu, pe timpul asta, o sa gandesc la fel ca acum?

Singura.

Singura. Asa am fost mereu. Dar acum ma simt mai singura ca niciodata. Desi am familia si prietenii langa mine eu ma simt singura.

In momentul asta imi bag pula in tot si in toate. Nu mai vreau nimic. Nu mai vreau pe nimeni. As vrea sa ma inchida cineva intro camera si sa raman acolo. Fara sa mai vad soare, nori, cer, ploaie...

De ce numai eu?

Ceva nou.

Iam zis lu mama ca vreau sa incercam ceva nou. Ca vreau sa fim intro zi doar noi doua. Sa ne plimbam, sa ne comportam ca doua prietene. Sa fumez cu ea, sa injur, sa nu tinem cont pentru o zi ca suntem mama si fiica. Ar fi frumos, cel putin pentru mine, sa stiu ca macar un parinte sami fie alaturi, si sa vorbesc cu ea ca de la egal la egal.

Ar fi frumos sa radem, sa ne tinem de mana, sa ne plimbam, cum faceam o data... Mie dor de zilele in care eram o copila. Mie dor de zilele in care nu ma certa mama pentru orice fleac. Si mai ales, mie dor de zilele in care mama ma lua in brate, ma pupa si imi zicea te iubesc.

Trecut?

Ma uitam la pozele cu mine din trecut, acum 2 asu 3 ani. Pur si simplu nu cred. Numi vine sa cred. Cat am putut sa ma schimb. In seara asta tata mia spus ca mam schimbat enorm, ca nu mai are incredere in mine, ca ma crede in stare sa consum droguri. Doar din cauza curiozitatii.

Uneori ma gandesc, ma gandesc... Cum ar fi fost daca eu eram tot la fel de cuminte, tot la fel de... copila. Adica, e greu sa ma gandesc cum am putut sa fiu atat de cuminte... Atat de diferita. Nu pot sa cred ca acea copila care eram am devenit eu.

Atunci eram... Mica. Am crescut. Experientele prin care am trecut mau maturizat. Lumea din jurul meu ma maturizat. Dar totusi... As putea spune asta despre toata lumea. Dar... Eu... Eu nu ma recunosc. Gen, atunci eram... Eram. Adica, pur si simplu eram un copil. Si nu imi trecea prin cap ca o sa ajung vreodata asa. Nici in cele mai indepartate ganduri ale mele.

Ma rog, o data ce mam schimbat, nu mai pot da timpul inapoi pentru a creste diferit. Pentru a ma dezvolta altfel. Asta e.

Intrebari fara raspuns.

Sunt sigura ca multi dintre noi ne intrebam uneori, "ce ar fi daca...?", sau "cum ar fi daca..." sau tot felul de astfel de intrebari. Dar care nu toate au raspuns.
Imi pun si eu o mie si una de intrebari, la care nu le gasesc raspunsu. Si incerc sa ma gandesc ca e mai bine ca nu le stiu raspunsu.
Acum, moment de aberatie...
Ganditiva ce sar intampla daca am stii raspunsurile la toate intrebarile. Ce sar intampla atunci? Sa stim exact cum a fost creat pamantul, sa stim exact cand murim, sa stim ce se intampla maine, sa stim cand se intampla un accident, sa stim cand se va naste un copil, sa stim ce este dupa galaxia noastra, sa stim ce civilizatii mai sunt in acest univers.
La unele intrebari e scris sa nu le stim raspunsul. Pentru ce am mai trai? Daca nu ne chinuim sa le aflam raspunsul...

Increderea.

Increderea e ceva ce se obtine greu dar se pierde usor. Cu totii stim asta. Dar ce se intampla atunci cand prinzi incredere repede, dar o pierzi greu, sperand ca o sa fie altfel?

Am varsat multe lacrimi azi, si vreau sa ma opresc, sa nu mai fac asta. Dar nu pot. Fiindca tin prea mult. Si nu mai rezist sami tin toate lacrimile ascunse. Pana acum a fost bine... De ce sau schimbat lucrurile? De ce nu putea sa fie la fel ca pana acum? In momentul asta sunt dezamagite de foarte multe persoane, pentru varii motive. Nu ca lear pasa. Sau poate le pasa.

De ce ma dezamageste majoritatea persoanelor? Gen, imi fac o promisiune importanta, si atunci cand ai nevoie de ei te dezamagesc...

Mda, foarte dragut.

Lucruri.

Sunt multe lucruri de care as avea nevoie in momentul asta. Lucruri care ma fac sa ma simt mai bine. O tigara, o imbratisare, o partida de ras, o plimbare lunga, iubire.

Iubire. Un cuvant frumos.

Nu, acum nu stau sa insir dezamagirile mele in dragoste, desi nu am ce dezamagiri sa scriu, deci stati linistiti. In primul rand am nevoie de iubirea prietenilor, o iubire de care sunt dependenta. Fara ea nu pot rezista. In al doilea rand am nevoie de iubirea mamei, care... Care ma dezamageste, dar pe care o dezamagesc si eu. Si imi pare rau de asta. Si in al treilea rand am nevoie de iubirea lui. A cui? Nu stiu a cui. A... lui. O data si o data o sa il gasesc. Un tip care ma merita si pe care il merit. Mai am de cautat totusi.

Post scurt. Lipsa de inspiratie.

Miroase a ars?

Mii de cuvinte imi trec acum prin cap. Mii de ganduri. Mii de imagini.

Miroase a ars. Aaa, da. Miam pus oul sa se prajeasca, ce dragut. Ma duc sal fac si revin.

[Dupa 10 minute ma intorc si eu in sfarsit, cu stomacul plin.]

Unde am ramas? A, da.

Mii de lucruri pe care leam facut si mia parut rau ca leam facut. Mii de lucruri pe care le regret ca nu leam facut. Mii de zambete. Mii de lacrimi. Un ocean de lacrimi.

As vrea... As vrea multe, dar nimic. Un om bogat nu e cel care are cele mai mari averi, ci acela care are nevoie de cele mai putine. Vreau sa fiu un om bogat. Sa am multe amintiri. Sa rad, sa plang, sa imi amintesc cu drag de ele. Sa cunosc multa lume cu care sa pot sa vorbesc despre ceva fara sa se uite ciudat la mine. Vreau... Vreau. Conteaza ce? Pentru altii nu, pentru mine da.

A incercat vreodata cineva sa ma cunoasca cu adevarat? Sa vada cum sunt? Sunt maxim 3 persoane care ma cunosc cu adevarat. Care stiu despre trecutul, prezentul si viitorul meu. Sunt curioasa. Daca mar cunoaste lumea cu adevarat oare cu cati prieteni as ramane?

De ce le pasa?

Bun, nu intelegeti gresit postul asta. E doar pentru "prietenii" care pun eticheta imediat cum te vad, nu incearca sa te cunoasca, ci efectiv te eticheteaza imediat fara sa vorbeasca cu tine. Sau pentru prietenii care se dovedesc a nu fi prieteni. Nu dau detalii.

Te baga in seama, se uita urat la tine, bolborosesc ceva acolo, si daca nu le convine ceva incep sa te barfeasca si sa te faca in toate felurile. Nu-mi pasa.

Il\o cunosti, sunteti prieteni buni. Gata, ai facut o boacana se departeaza de tine. Si tot tu esti de vina. Nici asta nu-mi pasa.

Stiti ce? Nu-mi mai pasa de nimic. Fac ce vreau, bine sau rau, o sa realizez eu greselile mai incolo, cum am facut mereu, dar nu promit ca nu o sa mai fac asta. Pana la urma e treaba mea ce fac, si cei care conteaza sunt prietenii adevarati, care nu te lasa balta, mai ales cand ai nevoie de ei. Eu am incercat sa fiu cat mai ok si sa fiu cat mai de treaba, si stiu ca nu merita sa fiu asa cu toata lumea, dar dupaia tot naspa sunt. Asa ca mai bine fac ce vreau fara sa-mi pese de nimeni si de nimic. Sa vad atunci, e bine?

Whateva'...

Sa-mi bag...

Sami bag picioarele daca mai vreau. Tot ce aud de la tine e ca numai vrei. Nu mai poti. Tu crezi ca eu mai rezist mult? Cat crezi ca o sa mai rezist? Buna intrebare. Nu, nu te las la greu. Nu sunt genul ala de "prietena". Si nici nam de gand sa te parasesc pana cand nuti bagi mintile in cap. Am mers o data pana la tine. Crezi ca nu pot sa o fac din nou? Pot. Dar nu cred ca ar avea rost. Incerc sa rezist. Incerc sa rezist atat pentru mine cat si pentru tine. Chiar ma intreb ce sar intampla daca nu mai fi cunoscut. Hmm... Nu vreau sa ma gandesc. Whateva'.

Nu te mai gandi la prostii si bagati dracu mintile in cap!

Cu asta am zis tot.

I'm sorry momma,

I never meant to hurt you,

I never meant to make you cry,

But tonight, I'm cleaning out my closet.

Cu versurile astea am spus tot.

Pe moment

Vreau o cafea. Cu lapte. Vreau o tigara. Vreau o imbratisare. Vreau un sarut. Vreau sa ies afara.

Astea sunt lucrurile pe care leam vrut in ultimele 5 secunde.

Mi sa spus ca ultimul post a facut pe unii sa planga. Sar putea ca in postul asta sa vars eu lacrimi. Asa ca daca nu vreti sa plangeti, don't read. Sau cel putin asa cred eu.

In primul rand, vreau sa spun ca o iubesc. Cu adevarat. Pe cine? Pe mama. Cred ca ea si fratimiu ar fi singurele persoane pentru care mias da viata. As renunta la orice pentru ea. As face orice numai ca sa o multumesc. Si totusi, eu continui sa fiu la fel, sa fiu la fel de neascultatoare, desi mia spus de multe ori ca trebuie sa ma schimb. Guess what? Nu sa schimbat nimic. Decat sentimentele mele. Acum stiu clar pe cine iubesc, cine imi sunt prieteni, cine merita si cine nu.

Tin minte ca o data am visat ca fratimiu era spanzurat in ciresul din curtea mea. Era o imagine oribila. In ziua aia am inceput sa plang cand mam trezit, si dupaia lam luat in brate pe fratimiu, lam pupat si nu mai vroiam sa ii dau drumul. Am avut grija toata ziua de el atunci. Miera teama sa nu pateasca ceva.

De ce ne atasam atat de mult de unele persoane? Probabil asta ne deosebeste de maimute. De fapt nu. Ceea ce ne deosebeste de maimute e ca avem constiinta, dreptul de a alege, gandim. Nu o sa mint. Am vrut de multe ori sa mor, am simtit de multe ori ca mam nascut degeaba, ca am fost o greseala. Dar dupaia imi apareau in minte mii si mii de imagini. Mama. Tata. Eu.

Numi vine sa cred ca am ajuns cum am ajuns. Nu... Nu ma mai recunosc. Pff. Dar toate lucrurile se intampla cu un scop. Probabil... Probabil e un scop si pentru mine. Dar mai greu in lumea asta. In unele momente chiar stau si aberez, multa vreme, despre ce as vrea sa devin, ce vreau sa fac in viata, cum ma vad peste cativa ani. Ma gandesc cum ar fi sa fiu eu ca mama, si ce sar intampla daca nu as fi o mama buna. Sau mai rau. Ca fiul sau fiica mea sa treaca prin ce am trecut si eu. Asta nu vreau sa se intample. Viata e oricum grea. De ce so ingreunez si eu?

Daca ma intreaba cineva peste 5 minute in postul asta no sami amintesc. Sigur. E un post scris pe moment.

...

Sa mor daca stiu ce titlu sa pun la postul asta. Nu stiu cat de lung sau scurt o sa fie. O sa scriu ceva de moment.

Deci.

Iar incep cu deci.

Deci.

Nu mai stiu. Efectiv sunt cu susul in jos. Cum dracu de am adunat atatea absente? Cum dracu de am ajuns sa ma cert in halul ala cu ai mei? Cum dracu de am devenit asa? Cum?
Parca... Parca nu mai sunt eu. Parca cineva mia luat corpul, si face ce vrea din el. Nu stiu.
Cum am putut sa fac atatea greseli intrun timp asa scurt? Nu, nu regret nimic din ce am facut. Singurul lucru pe care il regret e ca o dezamagesc pe mama. Atat. Fiindca ea e singurul motiv pentru care traiesc. Daca nar fi ea, sincer... Sincer cred ca as innebuni.

Vreau sa ma schimb. Vreau sa fiu o persoana mai buna. Si nu ma refer acum sa nu mai fumez, sa nu mai injur and stuff like that. Nu. Ma refer sa o fac pe mama mandra de mine. Pur si simplu nu vreau sa fiu o povara pentru ea. De abia astept sa fac 19 ani sa ma mut, sa ma angajez. Sincer vorbesc.

Vreau sami fac un viitor. Vreau... Vreau multe. Dar cine stie cand o sa le rezolv.

Mama stie ca fumez. Si nu prea mai pare atat de suparata de idee. Adica normal, ii e aiurea. Din moment ce nimeni nu fumeaza in casa, sunt eu aia mai smechera si fumez... Dragut, nu? Nu.

Hmm.. Ceas mai putea zice?

Aaa, da. Vreau sa le multumesc prietenilor mei ca au fost alaturi de mine in momentele grele. Adica luna asta. Va iubesc. Nu stiu ce mas face fara voi. Nu mias fi imaginat niciodata ca o sa dau de prieteni asa de buni si intelegatori.

Pff... Deci vreau sa plec. Oriunde. De ce? Pentru ca vreau sa fiu departe de mama, asta ca sa ii fie mai bine... Nu stiu. Simt ca o dezamagesc pe zi ce trece. Cu fiecare fum pe care il trag din tigara simt ca se rupe o parte din mine, cu fiecare pierce in plus... La fel. Simt ca prin actiunile pe care le fac o dezamagesc. Si stiu sigur asta.

Oricum, numi pot dori o mama mai buna de atat. Adica stiu ca ar putea sa fie mult mai bine, dar nar mai fi la fel. Sincer. Cacat. De cate ori am scris in postul asta sincer? Whateva'... Nu mai am chef de scris.

Pa.

Ce pot sa zic?

De ce unii oameni se pot dovedi atat de falsi? Stau cu tine doar pentru a obtine ceva... Si in majoritatea cazurilor tu chiar incepi sa tii la ei ca la niste prieteni adevarati, dar intrun final isi arata adevarata fata...

Aici e vorba de niste... "prieteni" care chiar nu stiu ce inseamna prieten. Mi se pare foarte aiurea cand cineva se foloseste de tine.

Chiar ma dezamagit. Cum a putut sa faca asta? Pentru cine ma? Pentru una care e cum e? Ma rog...

Ce poti sa le ceri la unii? Si tot noi suntem schimbati...

Whateva'...

Post scurt scris la info...

Profita de orice

Mereu am fost invatata ca trebuie sa fiu multumita de ceea ce am. Cand eram mica nu intelegeam de ce. De ce nu ar trebui sa ceri mai mult de la viata?
Dar ajungand la varsta pe care o am realizez ca de fapt trebuie sa te bucuri de ce ai. Nu neaparat sa nu ceri mai multe, dar daca tu vrei tot mai multe lucruri, nu realizezi ce ai langa tine.
De exemplu: Ai prieteni buni langa tine, dar tu vrei sa fii cel mai popular/a din liceu. Incepi sa te imprietenesti cu toti, esti popular/a, dar iti uiti prietenii adevarati, si uiti de unde vii.
Sau, ai un prieten dragut, care chiar tine la tine, dar tu de fapt te folosesti de el. Pentru varii motive. Si nu vezi de fapt cine e el de fapt. Sau invers. Asta pentru baieti.
Am ajuns sa ma bucur de fiecare cuvant frumos adresat, fiecare cadou facut de prietenii care tin la mine, de prietenii care imi dau sfaturi, ma asculta cand am nevoie, de fiecare imbratisare primita, de fiecare sarut, de toate lucrurile marunte, dar care ne infrumuseteaza viata.
Trebuie sa fim atenti la ceea ce avem, daca nu vrem sa pierdem totul...
Va iubesc.

Nu mai e la fel

Eram afara. Stateam cu Ana. Ascultam muzica si era sa plang. La care ea imi zice... : "Unde e Mari aia care o cunosteam eu in clasa a 7-a?"... In gandul meu: "S-a dus... S-a dus de mult..."

Si asa e. M-am schimbat. Mult. Desi nu vreau sa recunosc asta, e adevarul.

Am invatat sa iubesc. Am invatat sa urasc. Am invatat sa fiu rece.

Fizic m-am schimbat radical. Din tipa cuminte, care nu stia ce e ala machiaj, ce sunt alea piercuri... Acum se uita lumea urat la mine pe strada din cauza ca am piercuri. Urat asa.

Ma rog. Ideea e ca acum realizez de fapt cat de mult am putut sa ma schimb. Cand eram mica ma atasam de fiecare persoana pe care o vedeam. Mai ales de sex masculin. De ce? Simteam nevoie de iubire paterna, duceam lipsa tatalui... Nu pot spune ca acum nu ma atasez de un baiat repede. Defectul meu major e ca ma atasez de un baiat foarte repede, indiferent daca il plac sau nu. Adica cum incep sal cunosc cum incep sa tin la el. Si multi profita de chestia asta.

Inainte eram foarte prietenoasa, si nu ma foloseam de nimeni. Multi profitau de mine, ca eram buna cu toata lumea. Dar am invatat ca trebuie sa stii cand sa fii bun cu cineva si cand trebuie sa fii rece. Dar in privinta asta nu mam schimbat prea mult. Sunt o prietena adevarata, si poti mereu sa ai incredere in mine. Nu ma laud acum. Nu intelegeti gresit.

Dar oricum... M-am schimbat. Nu-mi pare rau de asta. Si oricum, eu sunt eu. Nimeni nu ma poate schimba. Decat eu ma pot schimba. Multi spun ca eu copiez pe x si pe y. Hai coae, sincer acum, pe cine dracu copiez eu? Ma rog, prietenii ma cunosc mai bine, si stiu ca asa sunt eu de fapt. Eu nu sunt o copie daia ieftina a nu stiu cui... Gen, pitipoancele alea care se imita una pe alta...

Whateva'...

Post mai lung. Pentru "fani"...

Va iubesc.

Fata care are...

Fata care are pantalonii rosii...

Fata care are pirs in limba...

Fata care are multe pirsuri...

Fata care are parul roz...

Fata care e rockerita...

Fata care e emo...

Multi ma cunosteau dupa aceste denumiri. Dar oare cat de multi ma cunosc cu adevarat?

Adica bun, am facut multe lucruri, pentru care oamenii ma cred... ciudata? Da, ar fi un cuvant destul de potrivit... Chiar conteaza cum arat? Cati cercei am in ureche? Ce fel de par am? In ce fel ma imbrac? Ce muzica ascult? Chiar conteaza chestiile astea? Pentru mine mie indiferent. Stiu care imi sunt prietenii adevarati, si stiu ca ma pot baza mereu pe ei. Si baieti si fete. Daca ar trebui sa scriu aici o lista ar fi ceva de scris.

Ma asculta cand am ceva de zis, ma fac sa rad cand sunt trista, ma accepta pentru ceea ce sunt. Vreau sa va multumesc prin postul asta. Sincer, nu stiu ce mas face fara voi... Pana acum as fi innebunit sau ceva de genu...

Va iubesc. Pe toti.

So hard.

Deci, oficial imi bag pula in tot. Efectiv. Nu mai stiu ce sa fac. Ma lasa perplexa schimbarile astea. O data e da, o data e nu. Azi e cumva, maine e altfel.

Mai lasama dracu in pace. Ma doare capul si ochii de atatea lacrimi care curg, care se duc... Acceptama dracu asa cum sunt, nu sunt o fata rea. De ce trebuie mereu sa comentezi cu cine merg, unde merg, ce fac? Ai fost si tu tanara, nu ai fost perfecta. Nu ai fost Einstein, asa ca numi cere sa am numai 10, si tu ai fumat, asa ca numi spune mie sa nu incerc sa fumez. Si tu ai fost in cafenele, deci asa ca nu mai comenta aiurea. Aaa.. Si vreau sati amintesc ca nu mai am 13 ani. Am 16. Asa ca taci. Si acceptama.

De fapt asta e valabil pentru amandoi, nu numai pentru tine.

Nu conteaza. Post scurt scris la informatica.

Enigme...

Asta e a doua oara, sau ba nu, a treia oara cand ii zic Irinei ca o iubesc pe seara de azi. De doua ori din cauza ca ma sustine, si acum pentru ca mia dat idee ce sa postez.

Deci, eu nu inteleg. Nu inteleg de ce uneori lacrimile ne fac sa ne simtim atat de slabi, de neajutorati, iar alteori ne fac sa ne simtim atat de fericiti, euforici.

Nu inteleg de ce adolescentii din ziua de azi sunt atat de slabi. Si ce e mai rau e ca isi ineaca amarul in tigari, alcool, droguri si sex. De ce nu inteleg ca nu e bine ceea ce fac? Adica bun, va dau exemplu viu pe mine. Am fumat prima oara la 10 ani [ceo fi in capul vostru cand cititi asta ;))], si de atunci fumam ocazional, sau mai bine zis, gen, cel putin 2 tigari pe zi, si acum am ajuns sa detest tutunul. Iarba? Si dasta am incercat. Si ma gandeam ca te face sa vezi cine stie ce creaturi. Na mers. Alcool? Mda, am fost si beata. Si dupaia tot eu mam simtit rau... De sex nu zic ca nare rost. Nu inteleg cum unele fete de varsta de 12, 13 ani se fut doar din cauza ca se cred "tari". Ma rog, sunt corpurile lor, nu comentez.

Revenim. Chiar in postul pe care lam scris acum 2 sau 3 ore am zis ca lumea e facuta pentru cei puternici, dar daca tineretul din ziua de azi o tine tot asa, nu stiu unde o sa se ajunga.

Si gata. De 2 saptamani sunt foarte sensibila. Plang ca proasta. Nu stiu de ce. Ma rog. Sambata ii pun capat la toata emoneala asta. Sami bag pula daca nu imi schimb starea.

Va iubesc.

Nu stiu.

De ce cand totul e mai frumos se termina? Cand te simti si tu mai bine, se termina aluzia, totul revine la realitate. Realitatea gri cu care suntem obisnuiti... Cu care ne amagim in fiecare zi. Nu vreau sa intelegeti ca sa terminat o relatie dea mea sau ceva de genu, efectiv scriu despre lucruri in general. Cand este mai frumos, face "Puf!" si dispare. De ce? Nu stiu.

Cineva a zis mai demult ca viata e grea deoarece daca am sta toata ziua si nam face nimic nar mai exista suspans, nu ar mai fi nimic interesant de facut. Iar eu am ajuns la concluzia ca viata e facuta pentru cei care sunt puternici.

Deja incep sa filozofez, si deja devin prea matura. Urasc ca gandesc prea matur pentru varsta mea... Adica, uneori nam cu cine discuta. Toate fetele de varsta mea [ma rog, majoritatea] incearca sa fie cat mai slabe, cat mai frumoase, sa fumeze, ca dee.. e cool, si sa fie cu cel mai frumos baiat din scoala. Sau cel putin sa aibe un gagic bun. Pentru ele conteaza doar infatisarea, nu conteaza sufletul.

Nu pot sa zic ca eu nu vroiam un prieten dragut, frumos... Dar nu numai asta conteaza. Adica eu ma multumesc cu ce am. Si cred ca asta e cel mai important. Sincera sa fiu, mie numi place cum sunt. Dar celorlalti le place cum sunt, si asta ma face sa ma plac si eu.

Nu stiu daca are ceva logica, din tot ce am scris aici. Ma rog, aveam chef de scris.

Va iubesc.

16

E frumos sa implinesti 16 ani cu un baiat pe care il placi in bratele tale, desi il cunosti de cateva ore. Si sa iti zica la multi ani imediat ce sa facut 12. Sa stii ca iti petreci ziua cu niste prieteni buni. Nu neaparat sa faci ditamai petrecerea cu droguri, alcool si sex.

Chiar daca a fost o zi cu bune si cu rele, ziua aia a fost total geniala. De ce? Din multe cauze. Prieteni, ras si saruturi, imbratisari. A fost total genial. Mai vreau o tura. Vreau sa repet ziua. Cu tot.

A fost bine. Mia placut.

Post scurt scris la ora de info.

Viata e frumoasa. Cica.

Viata e frumoasa. Viata e frumoasa! VIATA E FRUMOASA!

In fiecare zi cand ma trezesc trebuie sami amintesc chestia asta. Da, e frumoasa, mai ales cand ai prietenii langa tine si te distrezi cu ei. Zilele astea nu ma recunosc. Sunt fragila, sensibila, nici nu stiu ce dracu am. Nu sunt o Drama Queen sa fac urat din orice. Dar ma doare inima. Nu ma doare tata, cum zicea o colega, ma doare inima. Ceva imi zice ca ar trebui sa renunt pentru cateva zile la masca. Nu stiu cum rezist fara ea. Parca mam schimbat. Vreau sami dispara starea de cacat.

Nu stiu cum o sa rezist. In 3 zile 6 teste. Si eu cum sunt distrusa din punct de vedere emotional, nu stiu cum o sa trec peste. Cred ca o sa las dracu messu si netu saptamana asta. Si dau dracu tot.

Deci, nu cred ca o sa vedeti post nou.

Pana saptamana viitoare.

Va iubesc. Pe toti.

Doar o masca...

Toti ma vad prietena buna, tipa care rade mult, care e perversa, care nu are griji... Dar oare chiar asa e?

Mi sau oprit lacrimile, in sfarsit. Dar asta e doar pe dinafara, in sufletul meu ma doare, inima mea plange. Incerc sa par o fata vesela, ca viata e roz, dar uneori nu mai pot.

Ce am? Nu stiu. Uneori as vrea... As vrea. Nu conteaza ce. Nu e bine. Dar vreau.

Whateva'. Nici nu stiu de ce am inceput sa scriu. Poate ca ma simt mai bine. Ma rog. Dupa 2 ore de plans mie mai bine...

Va iubesc.

Lacrimi fara rost

Urasc starea asta. Ma doare burta ca dracu si plang ca proasta. De ce? Nu stiu. Efectiv curg. Si urasc chestia asta.

Ma pis pe ea de stare idioata. Iar devin "depresiva"... Iar ma cert cu mama.

Pana acum eram fericita. Acum mi sa taiat firul. Nu stiu de ce. Nu stiu.

Vine ziua mea. Ar trebui sa ma bucur. Dar chiar nu ma bucur. Vreau sa fiu mai tanara. Mai mica. Gen sa fac 14 ani. Ar fi mai simplu. Mai frumos. Mai bine. Dar nu. Trebuie sa fac cu 2 ani mai mult. Cacat. Nu vreau.

Vreau sa fiu luata in brate de ziua mea, sa imi zica cineva te iubesc. Miar placea asta. Sami petrec ziua cu prietenii. Cu cei la care tin. Si asta o sa si fac. Sper.

Cred ca ma duc sa vomit. Pa.

Timpul...

Timpul...

Trece repede. Intrun moment esti aici, in altul esti acolo. Nu stii niciodata ce se poate intampla, ce poti face...

Mie dor. Mie dor de vara. Mie dor de timpul pe care il petreceam afara. Vreau sa stau iar pana nu mai stiu de mine afara, sai vad pe ei dansand break... Sa incerc si eu sa cad in cap... Idk. Mie dor de timpul petrecut afara. Mie dor sa ma plimb de nebuna. Mie dor sa se ia lumea de mine, de parul meu, de hainele mele. Mie dor sa se ia proastele alea de mine ca ba sunt cu unu ba cu altu...

Timpul trece repede. Fa totul cand ai ocazia. Nu spune nu. Profita de orice ocazie. Post scurt. Scris la ora de informatica.

Cum e moartea?

Nu, nu sunt emo. D'oh.

Dar cred ca toti s-au gandit la un moment dat cum ar fi sa mori. Cum se simte. Ce se intampla dupa. Daca cuiva chiar i-ar pasa de moartea ta. E adevarat, nu?

Mda, multi au "tupeul", sau mai bine zis, lasitatea, [nu, nu curajul] de a se sinucide. Nu mint, si eu am vrut sa ma sinucid. Dar ce rezolvam? Ce lasam in urma? Pe cine lasam in urma? Nu puteam sa ma sinucind stiind ca fratimiu ar intreba-o mereu pe mama: "Unde e Mari?" cu vocea lui inocenta, iar mama sa-i raspunda: "S-a dus, puiu, s-a dus...". Nu puteam sa ma sinucind stiind ca mama a facut atatea numai ca sa ma aibe pe mine. Pur si simplu nu puteam. Nu. Nu acum. Nu trebuie sa mor acum. Dar deviem de la subiect.

Cum ar fi sa inchizi ochii si sa nu mai poti sa-i mai deschizi? Sa incerci sa iesi din intunericul care ti-a invadat corpul? Sa iti dai seama ca de fapt ai facut o prostie pe care nu mai poti s-o remediezi niciodata? Pentru ca esti... mort.

Doar adevarul.

Ce am facut azi? Le-am zis alor mei despre tatuaj, si lui tata despre pierce-ul din limba. De ce? Fiindca nu mai vroiam sa le ascund asta. Am simtit ca trebuie sa le zic.

Ma rog, n-au reactionat prea urat, dar la cum ma asteptam, tata m-a pus sa scot pierce-ul. Si nu l-am scos.

Acum sunt cu vopseaua in cap. Ma vopsesc bruneta. Ma simt mai bine acum, ca le-am zis adevarul. Ii multumesc Irinei ca a vorbit cu mine, cand aveam nevoie de cineva sa ma asculte.


Si... Mda. E mai bine sa spui adevarul.

Amintiri...

Mda. Cica azi trebuia sa scriu despre ora de bio. Ghici. Nu mai scriu. Pur si simplu... Pur si simplu nu mai vreau. Fiindca nu mai pot sa mai scriu nimic in momentul de fata. Dar, de fapt, pot sa scriu. Doar de aceasta chestie pe care o so povestesc. Si iar o sa plang. Dar asa ma descarc. Si nu mai pot. Efectiv.

Cu ce iam gresit? Ce am facut rau? Eram doar un copil...

Azi, mia venit ideea geniala sa vad filmare cu mine cand... um... cand imi facea ceva cu turta. Nu stiu cum dracu se numeste. Si aveam fix un an fara 2 zile. Totul a fost bine, pana cand L-am vazut. Pe EL. Pe acel prost, caruia nu stiu ce iam gresit de mia facut ce mia facut.

Cine e EL? Tata. Simplu.

Dar nu numai din cauza asta plangeam. Plangeam cand o vedeam pe mama cata grija avea de mine, cum ma alinta, bagamias pulan ele de lacrimi cami pica in gura. Asa... unde ramasesem? A, da. Din cauza asta am plans la tot filmuletul. De ce? Fiindca simt ca am dezamagito intrun fel. Adica, pur si simplu simt ca nu o merit. Adica, era atat de frumoasa, si de inocenta, si sia distrus viata de la 20 de ani ca sa ma creasca pe mine. Si totusi, eu eram cel mai bun lucru care i sa intamplat pana in momentul ala. Si totusi... nu stiu. Stiu ca am scris ca vreau sa ma accepte asa cum sunt, dar serios acum. Cine ar vrea sasi vada copilul plin de gauri sau de tatuaje? Nu e cazul meu, si nici nu vreau sa fie.

Chiar ma bate gandul sai zic de tatuaj, sa stiu ca nu mai ascund nimic de ea. Dar nu stiu, nu vreau sa risc so pierd. O iubesc prea mult. Mult prea mult. Desi uneori ma cert cu ea si nu mai vreau so vad, nu as putea sa traiesc fara ea. Si imi dau silinta de a nu o dezamagi, dar simt ca o dezamagesc din ce in ce mai mult...

Si nu vreau asta...

Deci.

Tears are pouring in the death of night
Fading away any hope left from this fight
Any sound is now piercing my ears
Reminding me how useful are now my fears

All I know are the cigarettes
But I can't start thinking now to lose my faith...

Versuri facute de mine, cand am si eu momentele mele. Deci. E urat sa fii asa. E urat sa plangi noptile fara sa stii de ce. Sau stii de ce. Dar nu vrei sa recunosti. Pur si simplu. De ce? Fiindca nu vrei sa fii mereu asa. Iti vine sa te dai cu capul de pereti, pentru a inceta lacrimile, iti vine sa-ti scoti ochii, din acelasi motiv. Ma rog, aici eram doar sadica, n-as face asta nici daca mi-ar da cineva bani. Revenind. Tot ce am nevoie e o imbratisare, tot ce am nevoie e sa-l stiu aproape. Si nu stiu cum sa-i zic, cum sa ma apropii. Efectiv, mi-e frica. Punct.

Deci. Cum as putea sa-i spun ca il iubesc?