Alb.

Am un moment in care constientizez cat de... oarba am fost. Cat de mult doare, inca. Cate lacrimi am varsat, si care inca mai curg, inca mai aluneca pe obrazul meu. Am zis bine ca sunt masochista si imi place sa imi fac singura rau, sa ma joc cu sentimentele mele pana cand cedez. Dar nu inteleg... Cum am putut sa am acel val pe fata mea de nu vedeam nimic cum trebuie? De ce inca... Oh Doamne, sunt atatea lucruri in neregula cu mine. As vrea sa ma pot repara o data, sa-mi inchid amintirile intr-un colt al mintii si sa nu le mai gasesc niciodata, dar nu pot. Pentru ca inca ma dor, al dracu' de tare. Asta e, mi-am ales aceasta cale, nu regret nimic din ce am facut, regret doar ca inca nu sunt indeajuns de puternica, de nepasatoare, de rece. Nu mai pot, si imi pare rau.

Privesc monitorul si vad mult alb, asa este in mintea mea acum, asa este afara. M-am calmat.

Ne place sa suferim.

Cu totii avem regrete, cu totii suntem niste demoni.

Demonul din mine se trezeste in fiecare seara, inainte de a ma linistii complet si de a intra in lumea viselor, iar atunci nu mai pot dormi. Ma tine treaza, noapte de noapte, fara sa fiu in stare sa fac ceva ca sa-l opresc. Si cel mai rau e ca... are dreptate. Sau poate e doar constiinta, dar aceasta nu m-ar influenta spre razbunare.

Nu, fiecare dintre noi are un demon cu care traieste, dar acum depinde de fiecare cum si-l stapaneste. Amintirile provocate de orice gest, melodie, loc, amintirile care te macina si cu care nu poti dormi noaptea, ti se par cunoscute? Sau atunci cand izbucnesti in plans, de la cel mai mic semn de slabiciune de care poti sa dai dovada... Acesti demoni din noi se trezesc in cele mai proaste momente ale noastre, in clipele in care noi suntem cei mai slabi si ne distrug.

Incercam sa parem puternici, cand noi de fapt avem nevoie de ajutor, de o alta persoana a carui demon e compatibil cu al nostru. De o persoana care ne intelege, care ne sustine, care intelege ca de fapt acesti demoni din noi nu exista, ci demonii suntem noi. Suntem masochisti cu noi insine, ne place sa suferim, iar oricat de bine ne-ar fi, tot noi cautam suferinta. Cati dintre noi isi doresc sa fie fericiti, dar cand intr-un final gasim un motiv pentru care merita sa fim asa, renunta la tot si incep sa gaseasca noi motive pentru a le fi mai rau? 

Ne place sa ne jucam cu noi, ne place sa suferim, suntem niste masochisti. Si ce-i mai rau e ca atunci cand nu mai trebuie, sau nu mai avem motive sa fim demoralizati, atunci noi ne transformam singuri in demonii trecutului de care credeam ca am scapat. Ne place sa suferim.