Plimbare.

Plimbare in parc, seara. Liniste, racoare. Cea mai buna metoda pentru a te linisti. Iar cedez, iar o sa cad, desi sunt constienta ca ma trezesc. Dar... nu. Nu am cum sa nu ma ridic.
Mii de ganduri incurcate imi treceau prin minte, in timp ce ma plimbam, cu tine de mana, in timp ce tu puneai muzica. La un moment dat plangeam... Posibil din cauza melodiei, si din cauza amintirilor, amintiri ce imi treceau prin fata ochilor. Imi revedeam viata in fata ochilor, incercand sa rezist tentatiei de a plange.
E greu sa te abtii sa plangi. Mai ales cand ai tinut in tine multe lucruri si chiar ai nevoie sa-ti versi lacrimile. Asta am incercat eu sa fac, dar tot mi-au scapat cateva lacrimi. Desi par o tipa nebuna, insensibila, rece, neinteresata de nimic, ma afecteaza totul in jurul meu. Ma afecteaza absolut totul. Si nu inteleg de ce am devenit atat de sensibila. Poate pentru ca am o limita. Poate pentru ca m-am saturat sa aud aceleasi lucruri mereu. Nu stiu.
Plimbare, imi misc picioarele agale, te tin de mana si bate vantul. Nu credeam ca chiar o sa vii cu mine, pentru ca a fost ceva spontan. Stiam totusi ca nu o sa ma refuzi, si aveam nevoie de relaxarea unei plimbari prin parc, aveam nevoie sa ma descarc. Mersi.