Nevoie.

Am atatea idei in minte, despre ce sa scriu, si nu pot. Cand am foaia in fata ochilor mi se duc toate ideile. Am atatea lucruri de spus, dar nu am pe nimeni care sa ma asculte, nici macar foile majite cu gelul pixurilor nu mai vrea sa ma asculte.
Ma simt ciudat, ca si cum as fi singura nebuna, ca si cum nimeni nu ma intelege, desi sunt constienta ca astea sunt doare exagerari de-ale mele. Imi place sa fiu ascultata, imi place sa fiu alintata, rasfatata. Dar cui nu ii place? Sa fim seriosi.
Vreau ceva... Vreau ceva nou, o viata noua. Vreau sa cutreier tara, lumea, sa ma bucur de tot ce mi se poate oferi. Vreau sa ma simt bine, fara sa sufar. Vreau sa profit de tot ce imi poate oferi viata, absolut tot, atat bune, cat si rele. Lucrurile bune ma fac fericita pe moment, lucrurile rele ma ajuta sa ma maturizez si sa ma dezvolt spiritual.
Marea problema este urmatoarea: nu pot sa fac asta singura. Am nevoie in permanenta de cineva langa mine. Am realizat ca eu trebuie sa fiu dependenta de cineva, sau nu chiar asa, dar imi trebuie o persoana langa mine. Imi trebuie o persoana care sa ma ajute sa trec peste propriile frici, sa ma ajute sa ma ghidez in viata, sa ma bazez pe ajutorul acelei persoane. Nu zic ca nu as putea sau nu pot sa ma descurc singura, dar ma ia spaima, ma simt inferioara tuturor, ma simt stingherita. E ca si cum as avea frica de intuneric, si m-as trezi in mijlocul noptii, si realizez ca e pana de curent. As fi paralizata.
Am nevoie in permanenta de cineva langa mine si acesta este lucrul pe care il urasc cel mai mult la mine... E bine doar ca am cateva persoane care mereu sunt langa mine neconditionat, si asta ma ajuta enorm.