marți, 25 septembrie 2012

...one shot for my sorrow.

Si iar am adormit cu lacrimi in ochi, sperand sa treaca noaptea mai repede si dimineata sa ma trezesc bine-dispusa, dar sper degeaba. Si de-abia acum realizez ca oricat de buna as incerca sa fiu, nu o sa ma ridic niciodata la nivelul asteptarilor celorlalti. Si frate, chiar incerc sa fiu indeajuns de buna macar la un nivel mediocru, dar nu multumesc pe nimeni, oricat de mult as incerca. Nu ma multumesc nici macar pe mine. Ajung la concluzia, din nou, ca sunt inutila, ca nu mai pot face pe nimeni fericit...
Poate ca incerc prea mult si uit de miciile detalii care ajung sa ii faca pe toti din jurul meu fericiti, poate nu sunt chiar atat de atenta, sau poate sunt atat de satula si de sictirita incat ma pot vedea doar buna de nimic.
Chiar am nevoie sa fiu apreciata pentru ceea ce sunt. Cer prea mult, am inteles. Dar de ce m-ar aprecia altii? Adica mai bine sunt tratata cu indiferenta decat cu multumiri si aprecieri. Am si eu un suflet care se hraneste cu iubire, cu cuvinte frumoase, care s-a saturat sa fie hranit cu mistouri si batai de joc. Ma doare cand vad ca incerc sa fac un lucru dragut, simplu, care inseamna mult pentru mine, iar ceilalti n-au nici-o treaba, sunt atat de indiferenti...


Pentru ce ma mai strofoc atat sa fiu buna cand nimeni nu ma apreciaza?

Un comentariu: