Mda. Cica azi trebuia sa scriu despre ora de bio. Ghici. Nu mai scriu. Pur si simplu... Pur si simplu nu mai vreau. Fiindca nu mai pot sa mai scriu nimic in momentul de fata. Dar, de fapt, pot sa scriu. Doar de aceasta chestie pe care o so povestesc. Si iar o sa plang. Dar asa ma descarc. Si nu mai pot. Efectiv.
Cu ce iam gresit? Ce am facut rau? Eram doar un copil...
Azi, mia venit ideea geniala sa vad filmare cu mine cand... um... cand imi facea ceva cu turta. Nu stiu cum dracu se numeste. Si aveam fix un an fara 2 zile. Totul a fost bine, pana cand L-am vazut. Pe EL. Pe acel prost, caruia nu stiu ce iam gresit de mia facut ce mia facut.
Cine e EL? Tata. Simplu.
Dar nu numai din cauza asta plangeam. Plangeam cand o vedeam pe mama cata grija avea de mine, cum ma alinta, bagamias pulan ele de lacrimi cami pica in gura. Asa... unde ramasesem? A, da. Din cauza asta am plans la tot filmuletul. De ce? Fiindca simt ca am dezamagito intrun fel. Adica, pur si simplu simt ca nu o merit. Adica, era atat de frumoasa, si de inocenta, si sia distrus viata de la 20 de ani ca sa ma creasca pe mine. Si totusi, eu eram cel mai bun lucru care i sa intamplat pana in momentul ala. Si totusi... nu stiu. Stiu ca am scris ca vreau sa ma accepte asa cum sunt, dar serios acum. Cine ar vrea sasi vada copilul plin de gauri sau de tatuaje? Nu e cazul meu, si nici nu vreau sa fie.
Chiar ma bate gandul sai zic de tatuaj, sa stiu ca nu mai ascund nimic de ea. Dar nu stiu, nu vreau sa risc so pierd. O iubesc prea mult. Mult prea mult. Desi uneori ma cert cu ea si nu mai vreau so vad, nu as putea sa traiesc fara ea. Si imi dau silinta de a nu o dezamagi, dar simt ca o dezamagesc din ce in ce mai mult...
Si nu vreau asta...
Cu ce iam gresit? Ce am facut rau? Eram doar un copil...
Azi, mia venit ideea geniala sa vad filmare cu mine cand... um... cand imi facea ceva cu turta. Nu stiu cum dracu se numeste. Si aveam fix un an fara 2 zile. Totul a fost bine, pana cand L-am vazut. Pe EL. Pe acel prost, caruia nu stiu ce iam gresit de mia facut ce mia facut.
Cine e EL? Tata. Simplu.
Dar nu numai din cauza asta plangeam. Plangeam cand o vedeam pe mama cata grija avea de mine, cum ma alinta, bagamias pulan ele de lacrimi cami pica in gura. Asa... unde ramasesem? A, da. Din cauza asta am plans la tot filmuletul. De ce? Fiindca simt ca am dezamagito intrun fel. Adica, pur si simplu simt ca nu o merit. Adica, era atat de frumoasa, si de inocenta, si sia distrus viata de la 20 de ani ca sa ma creasca pe mine. Si totusi, eu eram cel mai bun lucru care i sa intamplat pana in momentul ala. Si totusi... nu stiu. Stiu ca am scris ca vreau sa ma accepte asa cum sunt, dar serios acum. Cine ar vrea sasi vada copilul plin de gauri sau de tatuaje? Nu e cazul meu, si nici nu vreau sa fie.
Chiar ma bate gandul sai zic de tatuaj, sa stiu ca nu mai ascund nimic de ea. Dar nu stiu, nu vreau sa risc so pierd. O iubesc prea mult. Mult prea mult. Desi uneori ma cert cu ea si nu mai vreau so vad, nu as putea sa traiesc fara ea. Si imi dau silinta de a nu o dezamagi, dar simt ca o dezamagesc din ce in ce mai mult...
Si nu vreau asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu